Politico, despre planul Casei Albe: Rusia-Ucraina, conflict înghețat pe termen nedefinit, model...

Politico, despre planul Casei Albe: Rusia-Ucraina, conflict înghețat pe termen nedefinit, model coreean

0 120

Oficialii americani iau tot mai mult în calcul ca războiul Rusia-Ucraina să se transforme într-un conflict înghețat pentru mulți ani – poate decenii – după modelul celui dintre cele două Corei, relatează Politico.com
Variantele discutate în cadrul administrației Biden pentru o „înghețare” pe termen lung includ unde să se stabilească potențiale linii pe care Ucraina și Rusia ar fi de acord să nu le traverseze, dar care nu ar trebui să fie granițe oficiale. Discuțiile – deși provizorii – au avut loc în diferite agenții americane și la Casa Albă.
Este un scenariu care se poate dovedi cel mai realist rezultat pe termen lung, având în vedere că nici Kievul, nici Moscova nu par înclinate să admită vreodată înfrângerea. De asemenea, devine din ce în ce mai probabil că o viitoare contraofensivă ucraineană nu va da o lovitură mortală Rusiei.
Un conflict înghețat – în care lupta se întrerupe, dar niciuna dintre părți nu este declarată învingătoare și nici nu sunt de acord că războiul s-a încheiat oficial – ar putea fi, de asemenea, un rezultat pe termen lung acceptabil din punct de vedere politic pentru Statele Unite și alte țări care susțin Ucraina.
Ar însemna că numărul ciocnirilor militare va scădea, costurile de sprijinire a Kievului ar scădea, de asemenea, probabil că ar scădea atenția publicului.
Doi oficiali americani și un fost oficial al administrației Biden au confirmat că o înghețare extinsă a luptei este una dintre posibilitățile pentru care SUA se pregătesc. Oficialii americani se gândesc, de asemenea, la legăturile de securitate pe termen lung pe care Washington le va avea cu Kievul, precum și la relația Ucrainei cu alianța militară NATO.
Astfel de discuții rămân încă în stadii incipiente, oficialii americani subliniind că războiul va rămâne fierbinte pentru o perioadă de timp și că administrația Biden intenționează să ofere Ucrainei armele și sprijinul de care are nevoie pentru a-i împinge pe ruși din cât mai mult teritoriu, mai scrie Politico.

Traducere și adaptare B.T.I.
Sursa: inpolitics.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.