Poiana Brașov se pregătește pentru sezonul de schi

Poiana Brașov se pregătește pentru sezonul de schi

1 85

Administrația locală a municipiului Brașov anunță că au început pregătirile pentru sezonul de schi. Pentru că noaptea trecută au fost temperaturi negative, -6 grade, s-a început producerea de zăpadă artificială. În această etapă se vor face depozite. Astfel, dacă la nivel central nu vor fi impuse restricții, vor putea fi amenajate și pârtiile din Poiana Brașov.

,,Având in vedere condițiile meteo din aceste zile, am început pregătirile pentru sezonul de schi. Pentru că noapte trecută au fost temperaturi negative, -6 grade, s-a început producerea de zăpadă artificială. In această etapă se vor face depozite. În  cazul în care condițiile meteo ne vor permite, atât ca precipitații, cât și ca temperaturi,  dar și decizia autorităților centrale va fi una favorabilă, vom putea amenaja și pârtiile. Din punctul meu de vedere, schiul este unul din sporturile sigure, in ceea ce privește răspândirea acestui virus, mai ales ca vom implementa și măsurile pe care le-am discutat cu operatorul transportului pe cablu. Atat brașovenii, cât și domeniul HoReCa, din Brasov și, mai ales, din Poiana, au nevoie de acest sezon de schi. Tocmai de aceea am și menținut tarifele la transportul pe cablu la nivelul de anul trecut (în ședința de vineri, CL a aprobat ca tarifele sa rămână aceleași ca in sezonul 2019-2020). Sper ca evoluția pandemiei, atat la nivel local, național, dar și al UE (sunt tari in UE, Italia, Germania, care sustin amânarea deschiderii sezonului de schi in țările din uniune, n.a.) sa ne permită sa deschidem acest sezon încă de la sfârșitul lunii decembrie” Allen Coliban, primarul municipiului Brașov

D.D.

COMENTARII

  1. Poate or fi având nevoie de sezon de schi dar cu ce costuri? Că aceste tunuri ce produc zăpadă au costuri foarte, foarte mari!!! Se acoperă cheltuiala? CĂ DOAR RETARDAȚII FAC CHELTUIELI CU DISTRACȚIA CARE NU SE ACOPERĂ. Cine suportă cheltuiala, pierderea!? Tu faci zăpada, o „depozitezi” și dacă nu vin clienții? Sau vine un val de căldură și-n două zile s-a topit totul??? La Copos este simplu: nu are clienți, nu funcționează „tiribombele”, nu face cheltuieli degeaba, nerentabile. Dar tu, „Alien”-atule, zăpada ai produs-o, cheltuiala e făcută și, ia ghiciți stimați brașoveni, nerecuperată. CE FACEM, ARUNCĂM CU BANII AIUREA!!!???

    Și cum vine aia: „se vor face depozite”? Unde și cum? Cu ce cheltuieli? La o vreme cu temperaturi din ce mai ridicate și instabile cum se va păstra zăpada „în depozite”?

    Ar mai fi un aspect: „am și menținut tarifele la transportul pe cablu la nivelul de anul trecut”. Păi, în alte țări, țări cu tradiție în domeniul turismului, prețurile au scăzut, lucru firesc de altfel. ȘI VINE ACUM „I.T”-ISTUL SĂ SE LAUDE CĂ A MENȚINUT PREȚURILE????
    Mie nu prea-mi iese socoteala. Și nici la capitolul logică „nu pușcă”!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.