Pentru semiidocți, „spațiul mioritic” este inchipuit un fel de spațiu nedefinit al …”României ceausiste!”
Pentru toti semiidoctii ce-si inchipuie „spatiul mioritic” ca un fel de … spatiu nedefinit al „Romaniei ceausiste” , balada Miorita propune o exceptionala meditatie asupra Mortii, ”camuflata” intr-un discurs testamentar.Care nu este de loc refuzul luptei cu cei doi complotisti: Versul ne spune clar: „Si de-o fi sa mor!” Eroul are revelatia ca viata sa este nesigura pentru ca se afla pe-o gura de rai, intr-un spatiu de trecere, adica in efemeritate. Dimensiunea simbolica a acestei povestiri este data de structuri profunde, conotate in formule artistice de exceptie.
Pe langa faptul ca transfigureaza situatia cosmica a omului, Miorita este totodata si o capodopera a literaturii folclorice din intreg arealul balcanic, o superba metafora a spiritualitatii romanesti. Gura de rai inseamna poarta, iesirea trecatoare, dar si marginea „Spatiului mioritic”, universul reveriei, pentru ca nunta proiectata in reverie a ciobanului este si ea fixata la portile raiului.
La poarta paradisului, sensul mortii se topeste in imagini care amesteca suferinta si beatitudinea; dizolvare in camp de mohor si eliberare dureroasa (lacrimi de sange). Pe cata vreme, mioritic, moartea presupune intoarcerea in centrul lumii si devenirea promisa (nunta cu a lumii craiasa). Sentimentul mortii declanseaza resorturile secrete care leaga fiinta de viata, reveleaza bucuria de a trai, apoi jalea posibilei plecari si, abia in cele din urma, disperarea coplesitoare , conotata de cele trei denotative ale cantecului mortii: cu drag, duios, cu foc…
În fine, alta dandana apropo de ciobanul mioritic: unii vor spune că nu degeaba în baladă ciobănașul pasiv (de unde asa concluzie ?) este cel moldovean. La fel credea și ciudatul fost diplomat Dumitru Drăghicescu (sociolog eminent prin formație …dar oltean prin naștere): în volumul Din psihologia poporului român, el spune că … oltenii sînt cei mai revoluționari dintre români, în timp ce moldovenii-s… cei mai pasivi. Prima ediție a cărții sale apărea în 1907. În chiar anul în care ultima mare răscoală țărănească a Europei pleca – ghici de unde? – fix din Moldova și, în decurs de cîteva luni, urma să aprindă țara toată (…y compris Oltenia).
Din pacate, „curajosul” oltean, critic al Mioritzei, dupa aparitia cartii sale, tot din disperare, s-a sinucis (!!) confirmand ca Miorița rămîne, desigur, o superbă baladă nationala, cu mai multe lecturi posibile… Dar sa nu pariem pe o placiditate presupus predictibilă a „spațiului mioritic“, atunci cînd e vorba de politică. 
Fiinta romaneasca asociaza sentimentul mortii cu cel al intoarcerii la originea sufletului. Ori, eroul mioritic refuza aceasta perspectiva; el incearca eliberarea de moarte prin moarte,asemenea lui Isus ! Viziunea aceasta indreptateste interesanta paralela pe care o face Nicolae Steinhardt intre Iisus si fiinta mioritica, mai precis sacrificiul presupune o coborare la conditia profana: tintuit pe cruce alaturi de talhari, invins de omeneasca teama de moarte.
Viziunea despre „moartea-nunta” este doar o plasmuire venita din nemultumire, nu din lașitate dar si dintr-un acut sentiment al absolutului ce nu presupune doar intrarea in armonia naturii, ci mai degraba ridicarea la conditia ei. Mireasa lumii nu reprezinta in Miorita metafora mortii generale, ci o simbolizeaza , ca si in basmul Tinerete fara batranete si viata fara de moarte… Tragicul este estompat, deoarece lipseste experienta ce consacra ideea (asa cum se intampla in tragediile grecesti). In mitul pastoral, fiinta traieste contemplativ sentimentul mortii, in spiritul ortodoxismului romanesc, caci viziunea mortii-mireasa poate fi o traducere a experientei mirelui Cristos.Din perspectiva mitica, Miorita explica modul in care viata pastorala s-a rasfrant asupra spiritului romanesc.
Omul care traieste la munte, intr-un peisaj variat si in singuratate, este meditativ, calm, coplesit de vesnicia naturii, introvertit, in vreme ce fiinta de la campie este agitata, disperata, caci monotonia peisajului, lipsa lui de perspectiva exaspereaza. Transhumanta, pendularea de la munte la campie, a generat un mod de a fi dilematic; omul care traieste jumatate de an la munte si cealalta jumatate la campie nu poate fi o fiinta categorica, ci una a contrastelor si a nehotararii, situata intre da si nu, intre bucurie si tristete, intre seriozitatea solemna conferita de spatiul montan si superficialitatea specifica omului de la campie. La mijloc de Rau si Bun, cum spune poetul Ion Barbu. Acest mod existential este un reflex al peisajului de deal si vale, ondulat, pe care Lucian Blaga il considera dimensiune esentiala a poporului roman si pe care il numeste,emblematic, spatiu mioritic. El este de parere ca spiritul romanului se traduce prin solidaritatea cu plaiul, chiar si atunci cand spatiul existential este unul de Baragan.
Existenta transhumantica s-a rasfrant asupra modului de gandire si de aceea sufletul romanului este calator sub zodii dulci-amare, penduleaza intre peisajul de munte si cel de campie, este un suflet care traieste in ritmul unei eterne si cosmice doine! Din acest motiv, nunta-moarte din Miorita nu transmite un fatalism de circumstanta decat baietilor de kartier… Aceasta impletire dintre tragicul sentiment al sfarsitului si extazul nuntii se numeste simbolic spatiu mioritic si se oglindeste in cultura si in istoria romanilor. Spiritul romanesc pastreaza reflexul dilematic al pendularii transhumantice si de aceea fiinta romaneasca nu poate trai categoric si definitiv.
Si tot de aceea eroul Baladei nu pune mana pe ciomag…sa-i sparga tzeasta dusmanului , cum ii recomanda orice mitocan instruit politic, autor de protuberante „articole” critice!! Dar nici nu refuza, cu lasitate, lupta, avertizandu-i pe „urmasi”, prin gura Mioritei: „Si de-o fi sa mor”…
Firesc deci ca un mare profesor al Religiilor, filozoful unic Mircea Eliade a fost, de asemenea, profund marcat de crestinismul cosmic al baladei si aproape in fiecare studiu al sau subliniaza sensurile subtile ale destinului mioritic, iar in opera lui literara apare obsesiv metafora nuntii in moarte. 
Eliade spune ca prin transfigurarea mortii in nunta, „ciobanasul” a reusit sa gaseasca un sens unei doar posibile nefericiri („Si de-o fi sa mor!”…) , adica a impus un sens, absurdului insusi. Acordand nuntii o semnificatie mistica, el o considera un simbol absolut al armoniei prin impacarea contrariilor, caci nunta contine promisiunea unei fiinte noi, dar si anularea diferentelor dintre masculin si feminin. Nunta ciobanasului se petrece intr-un univers al armoniei depline, in care Soarele si Luna coexista; La numeroase popoare, ca si in folclorul nostru, cuplul celor doua astre simbolizeaza impacarea luminii cu intunericul, adica regasirea timpului etern, eliberat de norme si, prin aceasta, anularea sfarsitului, a destinului limitat de evenimente istorice.Lumea purificata de contradictii, dupa ce a trait reunirea lor, este lumea lui Dumnezeu, iar nunta savarsita in moarte inseamna iesirea de sub constrangerile timpului.
Dar cum sa explici asta unor semidocîi agramați, precum alde Gigi Becali, ce isi imagineaza ca principala calitate a ciobanului este a sti sa …mulga oaia, ca sa fac branza… Interpretand… nu in acest sens Miorita,
Eliade vine cu ideea ca marea popularitate de care s-a bucurat balada printre intelectualii romani de frunte se datoreaza faptului ca ea transmite mesajul unui popor care si-a sublimat istoria si nenorocul… Nu este vorba despre bucuria de a muri, nici despre o sfidare a destinului, ci doar despre un mod de supravietuire in fata unei istorii dramatice. Romanul nu se lasa stapanit de disperarea mortii, ci nadajduieste intr-o cale de mantuire prin creatie, prin transfigurarea lumii ostile.
Poporul, ca si intelectualii straluciti, recunosc in aceasta capodopera a geniului popular modul lor de a exista in lume si raspunsul cel mai eficace pe care ei pot sa-l dea destinului, cand se arata, ca de atatea ori, ostil si tragic. Pentru „ciobanasul” care se gandeste la moarte ca la o nunta, existenta omeneasca reprezinta un interval de pregatire pentru momentul reintoarcerii triumfale,ca si Isus, la ceruri! (Sinteze critice, ddr)
In foto: Nicolae Steinhardt, Ion Barbu – Dab Barbilian, Mircea Eliade
