Pentru ca Statul evreiesc Israel să apară au trebuit să moară milioane de ne-evrei (1)
Statul evreiesc Israel a apărut/a fost proclamat în ziua de 14 mai 1948. Ce a fost înainte de această zi este o poveste lungă și complicată, pe care n-o cunoaștem decât fragmentar și cu totul întâmplător. Am ajuns totuși să cunoaștem un aspect neașteptat și paradoxal al luptelor și eforturilor depuse pentru ca statul Israel să apară: sacrificiul a milioane de vieți de ne-evrei fără a căror jertfă statul Israel nu ar fi apărut, probabil, niciodată.
Ciudățenia acestui tribut de sânge e sporită de faptul că victimele respective nu au știut nici unul în ce scop nobil și-au dat viața cu tot entuziasmul. Nu au avut în cap nicio idee despre un viitor stat Israel pe al cărui altar depun jertfa tinereții lor zvăpăiate. Ce-i mâna pe ei în luptă nu avea nicio legătură cu evreii și cu ideea unui stat evreiesc. Pur și simplu au fost mințiți și nu au știut pe ce lume se află! Nu au știut al cui interes îl servesc orbește, cu dăruire totală! Nu al Americii! Nu al omenirii!
Și lista bizareriilor continuă: despre aceste milioane de victime ale planului de înființare a Israelului nu s-ar fi știut nimic vreodată dacă n-ar fi existat câțiva evrei care nu și-au ținut gura: au știut care este adevărul și nu i-a răbdat inima să tacă. Despre doi dintre acei evrei „angelici” s-a scris mult. Este vorba de Benjamin H. Freedman (1890-1984), fost consilier al președintelui Woodrow Wilson, și Nicu Cohen, evreu (sau semi-evreu) aflat în viață în momentul de față, nu-i prea cunoaștem C.V., atâta doar știm că intervine des cu comentarii interesante, incitante. Ne-a convins, de-a lungul anilor, că este un evreu dedicat adevărului, pe care se poate conta. Este ceea ce vom face și noi în demersul nostru de azi, dedicat unui subiect puțin cunoscut și abordat: milioanele de ne-evrei care au trebuit să moară pentru ca statul Israel să apară pe harta planetei.
În prima parte a acestui material vom discuta dezvăluirile făcute în 1961 de H. Freedman, persoană bine informată asupra subiectului pe care îl discută: a făcut parte și din echipa de negociatori care au reprezentat Statele Unite la Conferința de Pace de la Versailles, în 1919. În 1961 a ținut să dezvăluie un adevăr pe care puțini îl cunoșteau și nici unul nu avea curajul și autoritatea de a-l spune lumii întregi. A făcut-o Benjamin H. Freedman în urmă cu 60 de ani și constatăm că ecoul dezvăluirilor sale a fost nul, din păcate. Îi mai dăm o dată cuvîntul, cu speranța că de data aceasta efectul va fi cel firesc să se producă. Le mai dăm o șansă americanilor:
„Aici, în Statele Unite, sioniştii şi coreligionarii lor deţin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte multe motive (prea multe şi prea complexe pentru a le analiza acum), sioniştii şi coreligionarii lor conduc aceste State Unite, precum nişte monarhi absoluţi ai acestei ţări. Veţi putea, evident, considera că este o afirmaţie foarte vagă, dar permiteţi-mi să vă descriu ce s-a petrecut în timp ce noi dormeam.
Ce s-a petrecut?
Întâi s-a petrecut Primul Război Mondial, care a izbucnit în 1914. Mai sunt puţini oameni de vârsta mea care-şi amintesc lucrul acesta. Acest război a fost purtat într-o tabără de către Marea Britanie, Franţa şi Rusia, şi, în cealaltă tabără, de către Germania, Austro-Ungaria şi Turcia. În doar doi ani, Germania practic câştigase acel război: nu doar « de jure », ci chiar « de facto ». Submarinele germane, care au fost o surpriză pentru întreaga lume, nimiciseră toate convoaiele din Atlantic. Marea Britanie rămăsese fără muniţii pentru soldaţii ei, cu alimente doar pentru o săptămână, după care a urmat foametea.
În aceeaşi perioadă, armata franceză era zguduită de rebeliuni. Francezii pierduseră 600.000 de tineri pe Somme, în timpul defensivei de la Verdun. Armata rusească înregistra dezertări masive, oamenii îşi luau jucăriile şi plecau acasă; ruşii nu-l iubeau pe Ţar.
Armata italiană era şi ea pe cale de a se prăbuşi. Nu se trăsese un singur foc pe teritoriul Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse frontiera în Germania. Şi, cu toate acestea, Germania era cea care oferea Angliei condiţiile păcii. Germania oferea Angliei o pace negociabilă pe care juriştii o numesc « status quo ante basis ». Aceasta înseamnă « să dăm războiul deoparte şi să considerăm totul aşa cum a fost înainte ca războiul să înceapă ».
Deci Anglia, în vara lui 1916, începuse să analizeze aceste propuneri şi încă în mod serios. Nici nu prea avea de ales. Era una din două: să accepte o pace negociabilă, pe care Germania o oferea cu generozitate, sau să continue un război inutil până la nimicirea totală.
În timp ce aceste evenimente aveau loc, sioniştii din Germania (care-i reprezentau de fapt pe sioniştii din estul Europei) au mers la Ministerul de război britanic şi – aici voi fi foarte laconic pentru că povestea este lungă, dar am toate documentele care dovedesc afirmaţiile mele – au spus: « Uitaţi cum stau lucrurile: încă mai puteţi câştiga acest război. Nu trebuie să vă predaţi. Veţi putea câştiga acest război, dacă Statele Unite ar deveni aliaţii voştri ». La vremea respectivă Statele Unite nu erau implicate în război. Eram proaspeţi, eram tineri, eram bogaţi, eram puternici. Sioniştii au spus Angliei: „Vă garantăm că vom aduce Statele Unite în acest război ca aliat al vostru, să lupte de partea voastră, cu condiţia să ne promiteţi Palestina pentru după victorie”.
Cu alte cuvinte, ei făcuseră următorul târg: «Vom aduce S.U.A. în război ca aliat al vostru. Preţul pe care trebuie să-l plătiţi este Palestina, după ce anihilaţi Germania, Austro-Ungaria şi Turcia». Anglia avea tot atâta drept să promită cuiva Palestina, aşa cum S.U.A. ar fi avut dreptul să promită, de exemplu, Japonia Irlandei, pentru vreun motiv oarecare.
Este absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut niciodată vreo legătură sau vreun interes sau vreun drept asupra a ceea ce se numea Palestina, să folosească această ţară precum moneda de schimb oferită sioniştilor pentru serviciul lor de a aduce S.U.A. în război. Cu toate acestea Marea Britanie a făcut această promisiune sioniştilor, în octombrie 1916.
La puţin timp după acest moment – şi nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc – Statele Unite, care erau în cvasi-totalitate pro-germane, au intrat în război împotriva Germaniei, de partea Marii Britanii. Am afirmat că S.U.A. erau în cvasi-totalitate pro-germane, deoarece ziarele americane erau controlate de evrei, bancherii americani erau evrei şi, în general, mass-media americană aparţinea evreilor; iar ei, aceşti evrei, erau pro-germani. Erau pro-germani, deoarece foarte mulţi dintre ei proveneau din Germania şi doreau să vadă o Germanie care-l va distruge pe Ţar. Evreii nu-l iubeau pe Ţar şi nu doreau să vadă Rusia câştigând războiul.
Aceşti bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb şi alte bănci celebre americane refuzaseră să finanţeze Anglia sau Franţa, chiar şi cu un dolar. Ei au stat deoparte spunând: « Câtă vreme vedem Franţa şi Anglia aliate cu Rusia – nici un cent! ». În schimb, aceşti bancheri au pompat bani în Germania, luptând în acest mod alături de Germania, în speranţa de a vedea Rusia îngenunchiată şi Ţarul anihilat. Acum, aceiaşi evrei, când au văzut nesperata posibilitate de a obţine Palestina, au mers în Anglia şi au făcut acest târg. Şi, la vremea respectivă, aceasta a dus o schimbare totală de atitudine, exact ca un semafor care trece de pe roşu pe verde.
După ce toate ziarele americane fuseseră pro-germane, explicând despre dificultăţile întâmpinate de către Germania în războiul dus împotriva Angliei, deodată, pentru aceleaşi ziare, germanii nu mai erau buni. Germanii erau ticăloşi. Germanii erau numiţi « huni ». Germanii executau surori ale Crucii Roşii. Germanii tăiau mâinile bebeluşilor. La puţin timp după acest moment, Woodrow Wilson a declarat război Germaniei. Sioniştii din Londra au telegrafiat în S.U.A. judecătorului Louis Bradeis (de la Curtea Supremă de Justiţie), spunându-i. « Du-te acum şi fă presiuni asupra preşedintelui Wilson. Noi obţinem de la Anglia ce dorim. Acum e rândul tău să faci presiuni asupra preşedintelui Wilson să aducă în război Statele Unite ».
Iată cum au intrat în război Statele Unite ale Americii. America nu avea niciun interes în acel război. America avea la fel de mult interes în acel război ca cineva care ar trebui să fie pe lună în această seară, în loc să fie în patul lui. Pentru contextul Primului Război Mondial, nu a existat niciun sens ca America să fie implicată în acel război.
După ce noi, americanii, am intrat în război, sioniştii au mers în Marea Britanie şi au spus: « Ei bine, noi ne-am îndeplinit obligaţiile din acord. Hai acum să vedem ceva scris care să ne arate că veţi respecta târgul şi că ne veţi da Palestina după război ». Ei atunci nu ştiau dacă războiul va mai dura un an sau zece ani. Aşa că s-au gândit să conceapă « o chitanţă ». Iar «chitanţa » a luat forma unei scrisori, care a fost însă redactată într-un limbaj foarte criptic, astfel încât lumea să nu-şi poată dea seama despre ce e vorba. Această scrisoare a fost denumită Declaraţia Balfour.
Declaraţia Balfour nu era deci decât promisiunea Marii Britanii de a plăti sioniştilor preţul efortului lor de a aduce S.U.A. în război. Deci această celebră Declaraţie Balfour, despre care tot auzim vorbindu-se, este la fel de falsă ca o bancnotă de trei dolari. Şi nu cred că aş fi putut demonstra acest lucru mai mult decât am făcut-o.”
Da, demonstrația făcută de evreul Benjamin H. Freedman este impecabilă și convingătoare, dar, în mod ciudat, efectul ei a fost minim: nu a pătruns în conștiința publică, iar istoricii – cât știu eu, nu au lărgit această pistă. De ce oare? Oare se poate spune că s-a aplicat asupra lui Benjamin H. Freedman legea Keremului, lege iudaică medievală, practicată și azi în măsura în care mass media este controlată de cercuri și interese evreiești?
După mintea noastră, intrarea în război a Statelor Unite la 6 prilie 1917 a relansat conflictul între părțile beligerante. Lumea a părăsit pregătirile pentru Pace și a reluat Războiul! Asta a însemnat și un nou tribut de sânge plătit pe frontul războiului de toate țările participante la măcel. Pentru S.U.A. intrarea în răboi a însemnat sacrificiul a sute de mii de vieți tinere, sute de mii de destine frânte, mutilate și așa mai departe. Nu lungesc retorica pacifistă, americanii au o statistică exactă a acestor costuri.
E momentul ca americanii să afle adevărul: acei americani, eroii din luptele din Primul Război Mondial, n-au știut exact pentru ce mor! N-au știut de fapt cine este beneficiarul de fapt a sacrificiilor lor: nu America, nu idealurile „visului american”, ci visul sionist al apariției unui stat evreiesc, Israelul! Pentru visul sionist au murit sute de mii de americani, păcăliți de lobyul evreiesc din America că merg la război împotriva unor germani cu comportament inuman, bestial. Măcar acum să afle americanii de azi cum au murit ca proștii americanii de odinioară! Nu e niciodată prea târziu să se afle adevărul! Participarea SUA la Primul Răazboi Mondial a fost o cacealma, o păcăleală națională de care nici azi americanii nu au aflat! Cât le mai trebuie?
Germanii și-au dat seama de trădarea de care au avut parte și așa a apărut în Germania anti-semitismul interbelic! Nu cumva acest anti-semitism avea oarecari justificări?! Nu cumva evreii din Germania au cules după 1930 ce au semănat evreii sioniști în 1917? Nu prea mai are importanță că evreii care au plătit la Auschwitz calculele și manevrele secrete ale evreilor sioniști nu aveau nicio legătură cu aceste manevre!
Pentru Hitler și naziștii săi era vorba de același adversar: evreimea mondială! E mult mai inuman ce făcuseră sioniștii decât comportamentul ulterior al naziștilor. E vorba de un conflict între evrei și germani declanșat de sioniști! Poate fi pus pe seama evreilor? Au greșit germanii care i-au considerat pe evrei vinovați de trădarea din Primul Război Mondial?! Cine a dat primul în celălalt?
E clar că, după mărturia lui Benjamin H. Freedman, pe care o iau foarte în serios, evreii au declanșat confruntarea dintre germanii naziști și evrei, confruntare „încununată” cu ce numim azi Holocaust, genocidul anti-evreiesc din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Printre victimele sioniștilor trebuie înregistrați cam toți morții și răniții rezultați din reluarea luptelor ca urmare a intervenției S.U.A. în Primul Război Mondial. Morți și răniți din toate armatele beligerante. Inclusiv germani, canadieni, italieni sau ruși! La un loc sunt câteva milioane! Îi las pe alții să-i numere cât de cât exact! Dar sigur sunt victime de ordinul milioanelor! Probabil că ar trebui adăugate și victimele gripei spaniole, cu care Europa s-a pricopsit de pe urma debarcării yankeilor! Așadar, sioniștii vinovați de gripa spaniolă?! Trăznaia asta încă nu am auzit-o, dar mă întreb unde este greșit acest raționament?!
Sigur, strategii sioniști nu au avut cum să prevadă gripa spaniolă, care nu poate fi pusă pe umerii înțelepților Sionului. Nimeni nu poate fi acuzat că a „premeditat” gripa spaniolă! Dar în rest, era la mintea oricui că determinând intrarea în război a Statelor Unite, numărul victimelor conflagrației mondiale avea să crească cel puțin cu câteva sute de mii de vieți tinere, adolescentine, plus jalea din familiile americane, care a afectat un număr și mai mare de persoane, numărul celor care au rămas să-și plângă morții! Fără să aibă habar de fapt cui le-au folosit viețile curmate atât de absurd! Ca un tribut plătit de națiunea americană. Plătit cui?!
Or, sioniștii făcându-se responsabili de decizia iresponsabilă a lui Woodrow Wilson sunt, în fața istoriei și a lui Dumnezeu, vinovați de moartea intenționată, premeditată, a milioane de ființe omenești! Vinovați nici până azi trași la răspundere!
O întrebare: Ar mai fi plecat la război acei eroi dacă ar fi știut ce am aflat noi de la Benjamin H. Freedman? Din păcate, evreul Benjamin H. Freedman și-a făcut datoria în 1961 și a adus la cunoștința omenirii cumplitul adevăr despre antecedentele lui 6 aprilie 1917. Dar omenirea, opinia pubică americană în primul rând, nu a fost în stare nici până azi să reacționeze cât de cât rațional și justițiar! Mai putem spera? Vezi aici discursul din anul 1961 a lui Benjamin H. Freedman : Istoria care nu se invata la „Istorie” – sionistii vazuti de un sionist
– Va urma –
Notă – Acestea sunt intervențiile celor doi evrei, Benjamin H Freedman (și Nicu Cohen – în episodul al doilea), a căror onestitate este absolut exemplară. Nu sunt singurii evrei care, cu toate riscurile bine cunoscute lor, s-au înscris în oastea adevărului. Acolo unde încercăm să ne găsim și noi un loc!
