Parcurs foarte bun pentru handbaliștii – juniori 3 de la ACS Transilvania...

Parcurs foarte bun pentru handbaliștii – juniori 3 de la ACS Transilvania Brașov, în primul turneu din Campionatul Național

0 266

Echipa de handbal – juniori 3 a ACS Transilvania Brașov a reușit un parcurs foarte bun în turul seriei geografice B din Campionatul Național, care, în contextul pandemiei de coronavirus, s-a disputat în cadrul unui turneu de sală, la Sighișoara, între 10 și 15 februarie.

Băieții antrenați de Titus Donosa și Dorin Cian s-au impus clar în partidele cu CSȘ Sighișoara (64-21), Sporting Ghimbav (32-15) și CSȘ Odorheiu Secuiesc (53-33), pierzând la limita duelul cu LPS Târgu Mureș (36-37), meci din care au câștigat 1,5 puncte, câștigând prima repriză și remizând într-a treia.

În noul sezon, Federația Română de Handbal a modificat regulamentul în ceea ce privește punctajul, în campionatele de juniori 2 și juniori 3: se acordă 1 punct pentru fiecare repriză câștigată, respectiv 0,5 puncte pentru fiecare repriză terminată la egalitate, iar după fiecare repriză scorul se reia de la 0:0; scorul final se calculează adunând golurile înscrise în toate reprizele.

Juniorii 3 de la ACS Transilvania au acumulat 16,5 puncte, iar returul seriei B se va disputa într-un turneu programat în perioada 10-14 martie.

„Sunt mândru de băieți, care au evoluat tot mai bine, de la meci, la meci! Ne întoarcem acasă cu speranță și dornici de muncă, așteptând cu optimism returul, adică al doilea turneu al campionatului”, a spus, la final, antrenorul echipei, Titus Donosa.

Lotul ACS Transilvania Brașov deplasat la Sighișoara: D. Ciorobea, L. Roșca, R. Popa, C. Donosa, C. Constantinescu, V. Nica, A. Popa, T. Nicolaua, D. Constantinescu, T. Vieriu, R. Stoica, R. Nițoiu.

Juniorii 2 încep sezonul în 26-28 februarie

Echipa de juniori 2 a ACS Transilvania va începe sezonul la finalul acestei luni, de asemenea, cu un turneu de sală.

La Odorheiu Secuiesc, în perioada 26-28 februariem echipa antrenată de Titus Donosa va înfrunta pe CSS Sighișoara, CSȘ Odorheiu Secuiesc și CSȘ Făgăraș.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.