Panoul cu „Tinutul Secuiesc” daramat de Regionala de Drumuri Nationale

Panoul cu „Tinutul Secuiesc” daramat de Regionala de Drumuri Nationale

0 240

Panoul cu „Tinutul Secuiesc” amplasat saptamana trecuta la granite dintre judetetele Covasna si Brasov, mai precis in localitate Chicis a fost indepartat luni dimineata de catre angajatii Regionalei de Drumuri Nationale, pe motiv ca nu respecta autorizatia.


 


Directorul Drumuri Nationale, Sorin Stoican, a declarat, luni, ca panoul a fost scos in cursul acestei dimineti si se lucreaza si la inlaturarea altor panouri care nu respecta autorizatiile sau sint plasate ilegal pe marginea drumurilor nationale din judetul Covasna. Este vorba de zece panouri apartinind diferitor firme, care vor fi indepartate in cursul acestei luni.


 


Presedintele Consiliului Judetean Covasna, Demeter Janos, a declarat ca procedura la care au recurs angajatii Drumurilor Nationale de a indeparta panoul cu „Tinutul Secuiesc” este neortodoxa.


„O proprietate a Consiliului Judetean a fost distrusa, fara sa fim anuntati si prezenti. Nu cred ca asta au avut dispozitie, sa distruga panoul, ci sa-l mute. Pe de alta parte, am primit somatia pe fax, nu oficial, dupa orele de program, cand registratura nu mai lucra, si am inregistrat documentul in aceasta dimineata, prin urmare am mai fi avut timp pana maine dimineata sa discutam”, a declarat Demeter. Juristii CJ Covasna verifica textul somatiei pentru a vedea daca s-a respectat legea.


 


Presedintele CJ a declarat ca vor relua procedura de autorizare, pentru a amplasa panoul in acelasi loc, dar cu respectarea distantei fata de drum si a celorlalti parametrii.


 


Panoul contine inscriptia Tinutul Secuiesc in trei limbi: romana, maghiara si engleza. Acesta este ilustrat cu o poarta traditionala secuiasca si doi tineri imbracati in costume populare. Acesta a fost inaugurat joi in prezenta lui Marko Bela, a autoritatilor locale si a unor parlamentari UDMR, la intilnire fiind prezenta si deputatul PRM Lia Olguta Vasilescu, care a declarat ca acest panou ataca integritatea statului. Conducerea CJ Covasna a afirmat ca scopul panoului este turistic, pentru a promova prin specificul local frumusetile si traditiile zonei.


 


Marius Ola

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.