Până acum eu am crezut că Iohannis este doar un domn înalt…

Până acum eu am crezut că Iohannis este doar un domn înalt…

0 123

Iohanis, pe lângă sclavia germano-rusă pe care o propune României ca politică de stat, urăște sincer și pasional poporul român!

Până i-am auzi scrășnirea de ură, eu am crezut că Iohannis este doar un încet produs al unei psiho-motricități virusate natural. Abia acum am realizat că el, pe lângă sclavia germano-rusă pe care o propune României ca politică de stat, urăște sincer și pasional poporul român.

Am descoperit un Iohannis obsesiv, zero în idei, împuținat în cuvinte,dar expresiv prin ura pe care o are împotriva României. Iohannis vorbește numai cu ură. Și atunci când tace, o face pentru că urăște națiunea care l-a ales… crezand ca un sas, poate fi altfel. Dar e mai ticălosit și decât Ponta!

Reprezentant al unei statalități vestice, consideră  că nu îl merităm. Fiind produsul otrăvitor al mitului civilizator printre barbarii Transilvaniei, acest individ detestă orice element local.

Lătratul imperialist  cu ocazia unei sesiuni fals solemne solemne de pe Cibin, asigură de departe, veridicitatea diagnosticului pus de orice clinician experimentat în obsesiile neînțeleșilor frustrați, găzduiți în saloane politice specializate. Însă nimic nu m-a pregătit pentru moartea publică (onirică de-a dreptul, dacă nu ar fi fost simplă, delirantă si perpetuu mascată sub lozinci goale) a înaltului președinte. 
A fost aplaudat de cei care nu existau atunci când un Emil Constantinescu a rupt liantul care ne unise de genocidarele identități etnice și religioase regionale, pentru a ne împinge, mai mult cu forța, în oceanul universalității civilizatoare.
Iohannis nu exista atunci, cum nu existau indivizi ca Lazăr sau Kovesi, atunci când Ion Iliescu, un comunist educat la Moscova a decis că drumul european al României nu mai trece prin Kremlin (și nici pe la Berlin).

Aprigii purtători de chiloți prin metrouri, plătiți de pe internet de inexistente entități, nu existau când un prim ministru socialist, Adrian Năstase, depunea instrumentele aderării României la NATO. 
Băsescu se lupta cu dosarul Flota și fugea de răspundere penală atunci când România decidea viitorul său global.
Toți acești cățeluși adoratori ai ciobănescului german nu au fost acolo unde soldații români au plătit cu viața apartenența la alianța mondială, cimentând pentru veșnicie dreptul nostru de a nu mai fi slugi.

Căci dacă NATO ne dă securitate, libertatea ne-o dau numai soldații români.

Sub cupola Parlamentului toți cei care nu au existat atunci au aplaudat acum transformarea României într-o colonie a imperiului european. Mai mult, aceștia vor să ne transforme în slugi. Slugile noului binom germano-rus, cel cu două capitale. Căci Iohannis este obișnuit cu dubla coroană. Ales președinte al României el face exclusiv politica Germaniei. Desigur, acum nu mai există Austro-Ungaria, cea care transformase românii în sclavi, acum este dubla coroană germano-rusă.  

Rupți de șale, îngenuncheați la vederea marelui ciobănesc, cățelușii ne spun că românii sunt corupți și că un fost procuror comunist este apărătorul democrației anti-corupție. Iohannis a lătrat ura lui genetică la adresa unui popor care nu mai dorește să fie sclav al unui nou imperiu  Tocmai de aceea a atacat, nevolnic pe cei care înfăptuiseră practic și legal integrarea în NATO. 
Iar aceștia se cheamă Emil Constantinescu, Ion Iliescu și Adrian Năstase. Adică o alianță politică a tuturor partidelor politice sănătoase și reponsabile din România. Alături de ele au fost, la dreapta sau la stânga, deținuții politici supraviețuitori ai lagărului comunist (aceia pe care Augustin Lazăr le refuza eliberarea când era procuror ceaușist). 

Iohannis ne-a  spus că istoria începe doar cu el, așa cum în manualele de istorie austro-ungară, istoria Transilvaniei nu începea cu imperiul roman, ci după descălecarea maghiară.

Numai ura, minciuna și disprețul se aud din lătratul de sub cupola Parlamentului. 

Iar aplauzele izmenarilor de la metrou, reprezentând inteligența restrânsă data de lipsa de carte serioasă la școală, aduc aminte de aplauzele 
mancurtizaților de la întâlnirile de prin tavernele întunecoase ale unui Munich din anii 1930! 
De la PNL cu turnătoriile sale penale, la USR, alături de Ponta internaționalistul, până la Cioloș plus, iubitor de trai în grup, toți au aplaudat noul imperiu.

Pentru armata română a fost mai simplu, eroii morți sub steagul NATO fuseseră din nou doborâți de Ciucă, marțial așezat la portiera iohannistă.
La 15 ani de la intrarea în NATO, România a asistat la decesul oniricului cotropitor.
După 15 ani de fraternitate NATO, izvoarele românești stau să descopere imensul ocean de mândrie creat de acest deceniu și jumătate de egalitate cu istoria și dreptele ei valori. Acest ocean va mătura pentru totdeauna pe toți cei care refuză României măreția sa istorică. Căci devenind membru al celei mai puternice alianțe militare din lume, România scrie, astăzi și în onoare, dreptul său la independență și suveranitate.
Înaltul domn poate să latre. Măreția României există fără el și cățelușii din jur. Și o va face căt va exista istorie de scris.

H. D. Hartmann

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.