Opinia lui Cristoiu… INVAZIA BARBARILOR! Un dezastru produs de sergenții mesianici de...

Opinia lui Cristoiu… INVAZIA BARBARILOR!
Un dezastru produs de sergenții mesianici de la CIA!

0 268

Puține știri m-au impresionat atît de tare ca cea despre aruncarea în aer a Sanctuarului Baal-shamin, una dintre bijuteriile Palmirei, faimosul site sirian.
Am vizitat Sanctuarul, ca și site-ul de faimă mondială Palmira, în 2010 cînd Siria nu se confrunta cu devastatorul Război civil și țara era întreagă. Ne-a fost îndrumător, mie și celorlalți jurnaliști români, directorul Muzeului arheologic din Palmira, un prieten al României, autorul unei teze de doctorat despre Legiunea siriană din Armata romană care a cucerit Dacia. Acum, cînd văd ororile comise de ISIS în zonă, mă întreb dacă mai e în viață. Cu ceva timp în urmă, scriam pe cristoiublog.ro:

Palmira – un oraș roman în SiriaPalmira
Războiul civil din Siria ne-a făcut să uităm (dacă am știut vreodată) că aici se găsesc și pot fi vizitate ruinele orașului roman Palmira, parte a provinciei Siria, sub Tiberius, nod comercial între Roma și Orientul Depărtat. Vizitînd Palmira în 129, Împăratul călător Hadrian a proclamat orașul oraș liber și l-a botezat Palmira Hadriana.
Știe cineva cui aparține azi Palmira? Regimului Assad sau rebelilor? ”Din pacate, Palmira aparține ISIS. Și cei din ISIS au comis una dintre marile crime ale istoriei, egală cu un genocid: Au distrus un Monument de importanță crucială pentru Memoria umanității. Și n-au distrus în timpul năvălirilor barbare, cînd Imperiul Roman se prăbușise, n-au distrus în Evul Mediu, zis și întunecat, n-au distrus în anii războaielor nesfîrșite, poreclite și de 30 sau de 100 de ani.Au distrus în anul de grație 2015, când Omenirea beneficiază de telefon mobil, de Internet și de libertățile fundamentale ale omului, cînd se fac demonstrații pentru supraviețuirea crocodililor și cîinii beneficiază de locuri de lux în hoteluri.
Numai cine știe cît de greu s-au păstrat de a lungul timpului dovezile că am existat pe acest Pămînt, numai cine s-a apropiat cu emoție de ruine rămase de mii de ani în picioare, își dă seama de gravitatea știrii transmise de agențiile de presă internaționale.Știrea aceasta vine împreună cu alta, la fel de îngrijorătoare pentru noaptea în care se poate cufunda din nou civilizația: Europa Luminilor se confruntă cu o nouă migrație a popoarelor.

De ani buni României îi este refuzată intrarea în spațiul Schengen.Schengen interzis
Deși ai noștri au făcut tot ce li s-a spus, inclusiv de a fi mituit, prin afacerea EADS, niște ștabi nemți, fericiți că Estul le dă posibilitatea de a se îmbogăți prin corupție, fără nici un risc, pentru că Occidentul admite să încalci legea maimuțelor din Est, dar în nici un caz legea țării tale, pentru că presa babuinilor din Est e într-un orgasm continuu de 25 de ani cînd vine vorba de ștabi din Occident și de companii din Vest, Marile Puteri „protectoare” ne-au refuzat și ne refuză admiterea în spațiul Schengen.Ce-ar însemna admiterea României în spațiul Schengen? Ar însemna că un român ar putea ajunge în Austria sau în Germania fără a fi oprit și verificat de un polițist de frontieră.
Cînd am fost ultima oară în Germania,  mă uitam în altă parte și nu la neamțul tîmpit de la ferestruica ghișeului de la Aeroportul Tegel (să te ferească Dumnezeu de un neamț tîmpit, față de alte neamuri), Cînd sunt tîmpiți, nemții sunt dublu tîmpiți, deoarece creierului de găină i se adaugă supunerea de robot la proceduri! Ei bine , neamțul a fost cît pe-aici să mă bată. Murea de grijă ca nu cumva să intru în Germania în chip ilegal, fără să am dreptul. Acum, îmi dau seama că aș fi putut intra în Germania fără nici o problemă.
Și nu înselîndu-l pe idiotul de la frontieră, ci dîndu-i cu tifla.Și nu pe șest, ci transmis în direct la tv.

Aș fi putut face asta dacă aș fi fost nu român cu acte-n regulă, plecat în Germania ca turist, ci imigrant ilegal din Orientul Apropiat, unul din miile de imigranți care iau cu asalt țărmurile europene.
Știrea numărul unu în presa mondială se referă la drumul de neoprit al miilor de imigranți ilegali din Orientul Apropiat spre inima Europei.
Din punct de vedere juridic, sirienii, libienii, tunisienii, coborîți pe țărmurile Greciei în varianta de nouă hoardă migratoare, trec ilegal granițele, una după alta.
Încercați să intrați în Serbia fără pașaport. Ați fi imediat întors înapoi.Și, dacă ați face scandal sau chiar numai dacă ați insista, v-ați trezi și cu o scatoalcă.schengen barat
Ei bine, mii de inși îmbarcați pe vase dubioase, plătind bani grei unor Baroni ai imigrării, la fel de nocivi ca și Baronii drogurilor din Columbia, ajung pe pămînt european. De aici, fără a avea pașaport, ba chiar fără a avea o lețcaie, trec graniță după graniță. Și nu pe furiș, ci cu scandal, transmiși în direct de televiziuni, bociți de ONG-uri și priviți cu stupefacție de politicieni. Deocamdată, România e ocolită. Imigranții n-au descoperit că e drum spre Vest și prin țara noastră.
Cînd vor descoperi, să vezi invazie migratoare! Dincolo de efectele nebănuite ale acestei noi migrații a popoarelor în plan economic, rămîn marile probleme juridice:

Imigranții îi îmbogățesc pe niște ticăloși: Baronii imigrării.Imigranții trec granița încălcînd legea. Ce rost mai are să ții Poliție de frontieră, să pui idioți să citească pașapoarte, să scotocească în computere pentru a-i opri pe nedoriți, cînd simpla condiție de imigrant venit cu vasul pe Mediterana îți dă dreptul de a trece frontiera fără să te întrebe nimeni nimic?!E limpede că liderii occidentali, prin nimic deosebiți de liderii mîncători de semințe din România, sunt depășiți de noua provocare istorică.

Mă întreb cum ar reacționa pițifelnicii care conduc acum Europa de Vest, dacă Rusia și-ar trimite tancurile să treacă peste granițele țărilor lor? Noroc că Rusia, contrar propagandei tembele de la noi, n-are de gînd să facă un asemenea experiment.
De ce se confruntă Europa cu noua migrație a popoarelor, cu o invazie a barbarilor prin nimic deosebită de cea a hoardelor lui Attila? Din același motiv pentru care în Siria sunt aruncate în aer patrimonii ale umanități, sunt ucise călugărițe ortodoxe, sunt supuși oameni ai secolulului XXI unor legi de secolul al II-lea.
Americanii, mai precis sergenții mesianici de la CIA, cei loviți de paranoia numită instaurarea democrației americane peste tot în lume, au destabilizat Orientul Apropiat cu Operațiunea lor imbecilă: Primăvara arabă.
În locul democrației s-a instaurat, dacă nu dictatura militară , mai ticăloasă decît cea răsturnată prin crearea Piețelor diversioniste, atunci haosul, haosul absolut.

Și în acest haos, proliferează dușmani infiniți mai periculoși pentru civilizația occidentală decît foștii dictatori îmbătrîniți în ticuri: Radicalii din ISIS, baronii imigrărilor ilegale, bandele de răufăcători care terorizează orașe întregi, șefi de trib care-și dispută sîngeros teritorii.E mai bună ca înainte viața celor „eliberați” de dictaturi prin așa zisa Primăvară arabă? Este o Operațiune CIA imbecilă, la fel de imbecilă ca și răsturnarea premierului iranian în 1954, ca și asasinarea lui Patrice Lumumba în 1961 sau cele 625 de tentative de asasinare ale lui Castro! afganistan
Cei din țările așa zis democratizate de Operațiunea CIA o duc infinit mai rău în haosul ivit și amplificat după căderea căderea dictaturilor, pentru că țările respective nu erau pregătite minim pentru democrație.Și așa cum țările din Est, nefiind pregătite pentru comunism, au suferit cumplit după impunerea cu forța de către sovietici a democrației socialiste, la fel, țările din Orientul Apropiat suferă cumplit după impunerea cu forța de către americani a democrației pluraliste.

Celor de la CIA nu le-a convenit Assad. Au acordat credit, cum s-a întîmplat și în Caraibe, unor pseudopoliticieni ,niste șmecheri din Siria, care-și ziceau Opoziție democratică,sprijinitade americani !.Și au pus la cale Războiul civil din Siria… Acum pe o parte a teritoriului sirian nu mai există puterea lui Assad…. Există puterea numită ISIS.! Și vedem cu toții de ce-i în stare această nouă creație a sergenților majori mesianici din America.La această nouă nebunie a sergenților majori mesianici, Europa n-a reacționat. Cînd era condusă de lideri precum De Gaulle, Europa „aplauda” aventura americană,lasandu-i sa se compromita,(!) deși realiza că americanii, judecînd lumea prin programele computerelor, vor produce dezastru.
Acum, americanii asistă impasibili, dacă nu chiar bucuroși, la luarea cu asalt a Europei de către miile de imigranți produși chiar de americani.Și e doar începutul.
În Orientul Apropiat sunt milioane de barbari care așteaptă să se îmbarce pentru a atinge țărmul visat al Noii Rome.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.