Oferte de lucru pentru studentii romani in Grecia si SUA

Oferte de lucru pentru studentii romani in Grecia si SUA

0 219

Studentii romani din facultati de turism, economie, management, marketing, limbi straine, istorie, geografie sau sport pot face practica de vara in hoteluri din Grecia, prin programul Happy Summer Greece. Cei mai mari hotelieri din Creta si primaria insulei Rhodos ofera studentilor romani posibilitatea sa faca practica platita pe perioada vacantei de vara in Grecia, practica putand fi echivalata de facultatea la care candidatul este student.


Tinerii vor putea munci pe posturi de receptioner, host/hostess, ospatar, barman, salvamar, animator pentru copii, cameriste in hoteluri in insula Creta si ghizi turistici la obiectivele turistice din insula Rhodos.


Potrivit organizatorilor, primul targ de joburi va fi organizat in saptamana 26-30 martie, cand vor veni in Romania reprezentantii celor mai importante hoteluri din Creta. Studentii inscrisi in program vor beneficia de garantia unui loc de munca pe perioada vacantei de vara, de un salariu cuprins intre 400 si 600 de euro pe luna, cazare, masa si transport dus-intors, doua nopti cazare in Atena cu posibilitatea de a vizita obiectivele turistice de acolo, asistenta permanenta din momentul inscrierii si pana la data intoarcerii in Romania.


De asemenea, participantii la program vor primi Manualul Studentului HappySummer, un certificat de practica internationala si listarea competentelor dobandite in urma experientei. Studentii interesati trebuie sa achite o taxa de 260 de euro, care pot fi dati si in rate si se pot inscrie on-line pe site-ul www.happysummer.ro sau personal la sediile din Bucuresti, Targu Mures, Iasi.


?


O alta oferta priveste munca in Statele Unite.


Studentii, cei de la master, precum si absolventii de studii superioare vor putea sa-si gaseasca un loc de munca in Statele Unite ale Americii, pentru o perioada de pana la opt luni, la targul de slujbe organizat, duminica, in Bucuresti. Student Adventure Romania va organiza acest targ pentru studenti ca parte a programului Work&Travel USA si cel pentru absolventi ca parte a programului H2B Temporary Placement USA.


La targ va participa organizatia non profit californiana Cultural Homestay International care va coordona interviurile, precum si o serie de angajatori americani care vor oferi contracte de munca pe loc.


Ofertele semnate in timpul targului vor fi valide timp de trei zile, pana in 14 martie, timp in care aplicantii vor trebui sa semneze contractul de inscriere in programele Student Adventure.


Studentii trebuie sa-si petreaca o vara (de pe 15 iunie pana pe 1 octombrie 2007) lucrand pentru o companie din Statele Unite si trebuie sa fie cursanti la zi la o facultate de stat sau privata acreditata, sa aiba o situatie scolara buna (respectiv fara restante) si sa cunoasca limba engleza cel putin la un nivel mediu. Sunt acceptati si studentii la master. Cei care au absolvit deja, vor munci timp de 6-8 luni pentru o companie din Statele Unite. Acestia trebuie sa aiba intre 18 si 40 de ani, sa nu aiba cazier sau restrictii la parasirea tarii, sa cunoasca limba engleza cel putin la un nivel mediu. Experienta nu este necesara, dupa cum sustine sursa citata.


Studentii vor fi platiti cu maximum 10 dolari pe ora, unele companii punandu-le la dispozitie si cazare si masa. Acestia vor lucra ca bucatari, casieri, vanzatori la supermarketuri. Absolventilor le sunt oferite slujbe ca menajeri, steward, si sunt recompensati cu maximum zece dolari pe ora, la care se adauga cazare, masa si „micile atentii” primite de la clienti.


?


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.