Numărul medicilor care pleacă din ţară a scăzut de trei ori!

Numărul medicilor care pleacă din ţară a scăzut de trei ori!

0 204

Medicii români par să se gândească de două ori acum înainte de a pleca din ţară. Asta după ce, începând cu luna martie a anului trecut, au primit salarii mai mari, unul dintre motivele invocate până acum pentru părăsirea sistemului de sănătate din ţara noastră.
Dorinţa de a rămâne să profeseze în România se vede şi din datele Ministerului Sănătăţii.
Dacă în luna martie a anului trecut, aproape 280 de medici îşi arătau interesul de a pleca din România şi au cerut eliberarea certificatelor care să le permită să lucreze în străinătate, la sfârşitul lui 2018 numărul lor era de aproape trei ori mai mic decât cel al medicilor care îşi doreau să plece la sfârşitul lui 2017

Şi datele Colegiului Medicilor confirmă faptul că doctorii români vor să profeseze în ţară. Dacă în 2016 s-au eliberat peste 1.400 de certificate profesionale curente, în anul următor numărul solicitărilor a scăzut cu 200. Cifrele de anul trecut sunt foarte apropiate de cele din 2017.

În prima jumătate a lui 2019, doar 400 de medici au solicitat eliberarea documentului care le permite să muncească în spitalele din străinătate.

Un număr de trei ori mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Sunt şi medici care s-au răzgândit şi au revenit în sistemul de sănătate românesc. 
Aproximativ 150, anul trecut (2018), și se pare, dublu anul acesta …
Prea puţini inca, dacă ne gândim că în acest moment lipsesc aproape 15.000 de specialişti, majoritatea medici care au grijă de bolnavii din Franţa, Marea Britanie, Germania ori Irlanda. 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.