Nu ratați: AM VORBIT CU MOȘ CRĂCIUN!

Vasile Militaru
AM VORBIT CU MOȘ CRĂCIUN

Pentru acest text și altele la fel, Vasile Militaru a murit în temnițele cominterniste!…

Moș Crăciune, Moș Crăciune, vrăjitor cu barba albă,
Ce te-arăți la toți copiii în a visurilor salbă,
Câtă sfântă bucurie mi-aduceai, la toate leac,
Când veneai, luptând prin vifor, mai acum juma de veac!

Te-am văzut în vis și-azi noapte, Moș Crăciune bun și sfânt:
Se făcea că, eu, căruntul, tot copil ca-n vremuri sînt,
Însă, trist ieșind în cale-ți și de doruri mari pătruns,
Tu m-ai întrebat, moșnege, de ce-s trist, și ți-am răspuns:

„Moș Crăciune, Moș Crăciune, vesel nu mai pot să fiu,
Fiindcă azi, nu știu de unde, știu atâtea câte știu:
Și, anume, știu, moșnege, că, în tolba ce-ai în spate,
Tu duci daruri la copiii fericiți de prin palate;

Duci acelor cari în lume sunt în adevăr bogați,
Ce-n căminuri mângâioase au și mame, au și tați,
Însă uiți mereu orfanii aruncați de nenoroc
În coliba fără pâine, în bordeiul fără foc!…

Și-astfel, sfinte Moș Crăciune, pe când unii veseli cântă,
Încărcați de-atâtea daruri ce le-aduci în tolba sfântă,
Alții, triști, cu frigu-n oase, lunecând pe-al morții iaz,
Plâng în umbră și le-ngheață lacrimile pe obraz!…”

Pentru volumul Psaltirea în versuri (1939) va fi premiat de Academia Romna. Opera sa de căpătâi rămâne Divina zidire, la care a lucrat peste 25 de ani. Divina Zidire reprezintă Biblia versificată și ilustrată.
După instaurarea comunismului, poetul reușește să se sustraga si sa scape o vreme de valurile succesive de arestări. La un moment dat i se cere să-și folosească talentul literar în slujba comunismului. Refuzul său este categoric: „În poeziile mele niciodată nu va rima poporul cu tractorul”. Ca urmare a acestui refuz, datorită trecutului său legionar și a operei sale religioase, este arestat in ianuarie1959, cand deja avea 74 de ani.
In acelasi an a inchis ochii definitiv la penitenciarul Ocnele Mari!

Banditul ăsta trage să moară, ridicaţi-l în pat mai repede.
„L-am întors cu faţa în sus pe muribund şi l-am aşezat în pat. Acest om era cunoscutul poet Vasile Militaru. Cu ochii daţi peste cap şi cu faţa brăzdată de chinurile morţii. Nimic nu mai era viu în el, doar ochii, parcă năluci nepământene, vegheau aşteptând de undeva o mână de ajutor care nu mai venea. Am trecut la picioare, făcând semn preotului să treacă la cap. Din privire şi din mişcarea buzelor (gardianul stătea în uşă) m-am înţeles cu preotul să-i spună rugăciunea din urmă, pentru dezlegare. Când preotul a început prin mişcarea buzelor să-i facă rugăciunea de dezlegare, pleoapele muribundului s-au deschis, apoi iarăşi s-au închis şi, parcă mulţumit, s-a înseninat la faţă şi şi-a dat duhul. Aşa i-a fost dat, să nu aibă o lumânare aprinsă la căpătâi în acele ultime clipe ale vieţii, el care se risipise lumina în atâtea generaţii. Ne-am dat seama cât de profundă a fost credinţa în Dumnezeu a poetului, care şi-a acceptat moartea ca pe o împărtăşanie.”

Poezii arestate, poet exterminat, Vasile militaru martir al literaturi române
Născut într-o familie foarte săracă de țărani (plugari), face doar patru clase. Debutează cu versuri la 15 ani. Primul volum de versuri, Strop de rouă, îi apare în 1919. Fiind remarcat de mai mulți oameni de cultură (Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu) începe să publice în ziarul Universul între anii 1927–1930. Devine cunoscut printr-o serie de fabule publicate în publicațiile Drum nou și Porunca Vremii^[1], fondată în 1932 de Ilie Rădulescu. Temele predilecte ale poeziei sale sunt ortodoxia, naționalismul, oamenii simpli, antisemitismul, satul românesc.
Pentru volumul Psaltirea în versuri (1939) va fi premiat de Academia Română. Opera sa de căpătâi rămâne Divina zidire, la care a lucrat peste 25 de ani. Divina Zidire reprezintă Biblia versificată și ilustrată.
În perioada interbelică s-a impus ca unul dintre cei mai agresivi reprezentanți ai literaturii cu tentă xenofob-rasistă.
În literatura lui Militaru se manifestă toate registrele caracteristice pentru mentalul românesc extremist, identificate de Ruxandra Cesereanu: „subuman, igienizant, infracțional, bestiariu, religios, putrid-excremențial, funebru, libidinos, xenofob”.

Nota redactiei
La datele biografice despre marele poet, cel care si-a acceptat moartea ca pe o împărtăşanie, am adaugat la diferite surse de pe internet si cateva rănduri de pe Wikipedia. Ne indoim că pretul prezentei marelui poet in cunoscuta enciclopedie este dat de astfel de caracterizari: literatură cu tentă xenofob-rasistă, subuman, igienizant, infracțional, bestiariu, religios, putrid-excremențial, funebru, libidinos, xenofob”.. sau de astfel de sublinieri: În perioada interbelică s-a impus si ca unul dintre reprezentanți  literaturii cu tentă xenofob-rasistă; sau ce se manifesta in toate registrele caracteristice pentru mentalul românesc extremist…

Cu acest prilej vrem sa readucem in atentie o confuzie legata de  autorul unei prea frumoase poezii cunoscută si ca romanța, pe notele lui George Enescu. Există oare român să nu fi ascultat, măcar odată în viață, romanța MAMA? Este puțin probabil, dar merită să ne amintim primele versuri:
A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Ca să-și vadă pe feciorul, astăzi „Domn, cu multă carte”!
A bătut sfios la usă, grabnic i-am ieșit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire si de drag……
Câți români mai stiu cine este autorul acestor populare versuri? Foarte puțini, fără discuție. Iar si mai puțini stiu că poemul „Mama”, creeat de Vasile Militaru prin anii ’30, a fost dedicat compozitorului George Enescu, bun prieten si admirator al poetului.
Acelasi fenomen s-a produs si cu un alt cunoscut cântec pe versurile lui Vasile Militaru, respectiv „Povestea mea”:
M-am născut într-un bordei
Învelit cu pae…
Doinitor, mi-a fost un tei;
Leagăn, – o copae…….
În cazul cunoscutei romanțe „Mama”, mulți atribuiau versurile lui G. Cosbuc, iar „Povestea mea” era considerata o producție folclorica. De ce oare? Cine avea interesul să ascundă adevarul paternitatii unor versuri atât de cunoscute și bine identificate cu poporul roman?