Noul globalism si corectitudinea politică (2)

Noul globalism si corectitudinea politică (2)

0 31

Corectul politic este soldatul noilor agresiuni. Agresiunea blândă
Procesele sociale, istorice, politice, economice și, culminativ, civilizaționale pot amenința popoarele dacă rup omul de linia lui Dumnezeu făcându-l rob al liniei sistemului. Un capitalism ca cel de astăzi, pe care Naomi Klein l-a numit „capitalism al dezastrelor” aduce ruina popoarelor.
O aspirație hegemonică va compromite cu siguranță idealul și structura familiei popoarelor. Expansiunea celor două totalitarisme – nazismul și bolșevismul – a suprimat pur și simplu paternul familiei popoarelor coborând popoarele robite de aceste regimuri în popoare de lagăr. Toate acestea sunt exprimarea sistemului și promotorii lor sunt corecții politic, adică mărturisitorii fără de crâcnire a liniei sistemului în trufașă împotrivire față de linia dumnezeiască a creației și a firii. Corectul politic este creatorul, promotorul și gardianul lagărului.

Biserica a fost pavăza în calea acestei depersonalizări totale a popoarelor din lagăr. De aceea, Biserica a și devenit principala țintă a autorilor lagărului. Aceste sisteme totalitare sunt, iată, un fel de Biserică pe dos, însăși Antibiserica. Corectul politic și omul credincios mărturisesc diferit: unul este mărturisitor al liniei sistemului, celălalt este mărturisitor al lucrării lui Dumnezeu.
Unul este candidat la rolul de asasin spiritual, celălalt este candidat la misiunea martirică, sfințitoare.
Unul distruge, celălalt restaurează. Sistemul a inventat, în faza „nihilismului nimicirii” un instrument pe cât de viclean pe atât de distructiv pe care I P Culianul l-a studiat în profunzime sub denumirea deja consacrată a „statului magic”. Afirmarea statului magic în veacul al XX-lea a devenit cea mai grozavă amenințare pentru om ca făptură dumnezeiască și deci ca mărturisitor al lui Dumnezeu. Să zăbovim asupra definirii statului magic.
„Huxley imaginează un stat magic, în care spălarea creierului se realizează prin mijloace « blânde », prin cultivarea unei sexualități liberalizate, scoase complet din contextul relației conjugale, prin ritualuri magice care excită simțurile și imaginația, creând iluzia puterii, a realizării precum și o plăcere ce zguduie simțurile și mintea până la epuizare”.
Statul magic, ca și fratele său posac, statul ideologic totalitar, au puterea să preschimbe popoarele în mase informe, în mulțimi solitare, în mlaștini ale simțualității, în promiscuități agitate.
Nimic, nici o altă forță n-ar putea să ridice masele acestea la profil de persoane morale sau colective decât credința, forța rugăciunii și puterea euharistiei, cuvântul întrupat în istorie și deopotrivă liturghia de după liturghie denumită și liturghia fraților, adică expresia bogată și diversă a comuniunilor lucrătoare, a sinergiilor misionare, a evangheliei deschise.

Corectitudinea politică, cultura morții și statul magic
Miza corectitudinii politice este controlul total al minții. Mintea, în această viziune, trebuie „eliberată” de categoriile de gândire proprie religiilor și marilor tradiții, spre a fi adusă într-un sistem de categorii ale unei gândiri pe dos. Firescul este adus la echivalență cu nefirescul, cele naturale sunt proclamate inferioare celor artificiale, omul cu chip divin este declarat ființă handicapată care trebuie ameliorată prin fuziune cu tehnica, percepția lumii trebuie controlată prin categoriile de gândire ale sistemului. Într-o carte recentă a lui Howard Bloom citim: „Națiile și liderii lor se confruntă fățiș pentru a obține controlul asupra percepției globale. Dar mai sunt și alți combatanți care se războiesc în spatele scenei: subculturile, grupuri de indivizi care împărtășesc aceleași idei, trăind în interiorul societății și, din belșug, între ele”ii. Segmente însemnate din elitele conducătoare ale statelor se revendică de la principiile statului magic.

Statul magic este cel mai semnificativ produs al culturii nihiliste, care este însăși anticultura. Prin această particularitate deducem că, de fapt, corectitudinea politică este o altă față a nihilismului. Ca să înțelegem esența corectitudinii politice este necesar să zăbovim asupra înțelesurilor culturii nihiliste fiindcă între cele două este o relație ca de la parte la întreg. Trăsăturile culturii nihiliste sunt, într-o viziune împrumutată de la Pr. Seraphim Rose, întrunite de o formațiune antropologică împătrită: indiferentismul religios (care înflorește în cadrul liberalismului), vitalismul, naturalismul sau materialismul extins, nihilismul distrugerii cu manifestările sale: anarhie, violență, cultul puterii, idolatrie magică etc., etc.

„« Nihilismul este mișcarea universală a popoarelor pământului înghițite în sfera de putere a timpurilor moderne. (…) Ceea ce mai înainte condiționa și determina, sub modul finalității și al măsurii lucrurilor, esența omului (credința în Dumnezeu, în lumea de dincolo, într-o lege spirituală), și-a pierdut (în conștiința acestei culturi) puterea absolută…, această putere pretutindeni infailibilă și eficientă». Cu alte cuvinte, cauza acestui fenomen cultural sau proces istoric este îndepărtarea omului de Dumnezeu până la a nu-Imai recunoaște Creatorului eficiența intervenției în istorie, sau până la a contesta nu numai prezența, ci și existența dumnezeirii și a unei lumi spirituale. Acest proces sau nihilismul însuși a debutat în perioada Evului Mediu apusean, s-a hrănit din energiile Renașterii și ale Iluminismului, a ajuns la o primă maturitate în perioada Romantismului, a darwinismului, a freudismului, pentru a se desăvârși (ca formulă culturală sau în consecințele sale ultime) în nazism, în comunismul ateist, în revirimentul practicilor orientale și în mișcările sataniste care au invadat lumea modernă”.

Corectitudinea politică îndeplinește sarcina cea mai grea a nihilismului: oprirea întoarcerii la firesc, blocarea procesului restaurator, închiderea gândirii și a simțirii umane în formațiunile mentale alienate și alienante ale nihilismului. Acest aspect a fost mai puțin sesizat de către analiștii corectitudinii politice. Nihilismul este forța disoluției și a închiderii omului în cultura morții, a autodistrugerii. Corectitudinea politică este forța și gardianul care închide și încuie porțile peste cel astfel întemnițat. Corectitudinea politică este forța potrivnică culturii trezitoare și deci potrivnică față de întoarcerea la viață, la cultura învierii. Corectitudinea politică este sora malefică a statului magic și amândouă entitățile sunt odraslele nihilismului.
Inamicul ființei umane este adeverit, iată, de acel tip de manifestări care operează în chip autonom, și conduce la blocajul ființei spirituale deopotrivă a insului și a colectivităților omenești. Fenomenul a fost devreme profetizat de către Dostoievski printr-o vedenie maladivă a personajului său Rascolnicov. În vedenia profetică a lui Rascolnicov este pentru prima dată înfățișat omul rupt de comuniunea sa firească cu ceilalți semeni ai lui și preluat sub ciudatul control al unor forțe, un fel de „grefe gnosice”, „duhuri înzestrate cu rațiune și voință” (Dostoievski) care sălășluiesc în trupul său, simt și gândesc în contul lui, în locul lui și împotriva ființei sale spirituale.

„În boala lui i se năzărea că parcă toată lumea era sortită să cadă victimă unei groaznice, nemaiauzite, nemaivăzute epidemii de ciumă ce venea din adâncul Asiei asupra Europei. Urma să piară toată lumea afară de câțiva aleși, care erau foarte puțini la număr. Apăruseră un fel de trichine noi, niște ființe microscopice care își găseau sălaș în trupurile oamenilor. Dar aceste ființe erau duhuri înzestrate cu rațiune și voință (s.n.) Oamenii care le primeau în trupurile lor se îndrăceau și înnebuneau pe loc (s.n.) Însă niciodată, absolut niciodată, oamenii nu se considerau atât de inteligenți și atât de neclintiți în adevărul lor cum se considerau cei contaminați (s.n.)”.

Dostoievski a descoperit, iată, „prin sondajul pneumatologic pe care îl mediază visullui Rascolnikov, realitatea „grefelor mentale” și a răspândirii oamenilor marcați prin astfel de „grefe pseudo-logice”, în care se concentrează acel sindrom pe care Horkheimer îl indică sub sintagma de „paranoia intelectului”. Corectitudinea politică este cadrul și mecanismul de grefare a minții cu tipare de gândire răsturnată. Răspândirea oamenilor astfel „grefați” are forța de izbire a unei teribile epidemii. Aceste „grefe gnosice” sunt prezentate prin metafora trichinelor „înzestrate cu rațiune și voință”, care își găseau sălaș în trupurile oamenilor, iar cei ce le primeau „se îndrăceau și înnebuneau pe loc”. Omul grefat este, iată, un om îndrăcit, fiindcă nu el gândește, ci grefacare sălășluiește în făptura lui. Așa înțelegem selecția negativă a categoriei corecților politic.

Chestiunea este metafizic tulburătoare, căci este cea mai teribilă provocare la ideea omului ca ființă înzestrată cu liber arbitru. Iată, zice Dostoievski, vor veni vremuri, e posibil să fie asemenea vremuri, în care „ființe microscopice”, ca niște duhuri înzestrate cu rațiune și voință, vor pătrunde în oameni și vor gândi în locul lor și vor voi în locul lor după tipare întoarse pe dos. Oare nu acestea sunt grefele ideologiceale epocii marilor ideologii precum bolșevismul, hitlerismul, globalismul etc.? Nu sunt oare idolatriile toate, în frunte cu idolatria consumerismului, a digitalismului totalitar, grefe mentale care preiau controlul minții și al simțurilor celor ce le împărtășesc? Și aceste grefe odată instalate în om, în trupul lui, îl îndrăcesc și-l înnebunesc, adică îl așează sub stăpânirea duhurilor care dezlănțuie în om iureșul gândirii întoarse, răsturnate etc.

Aceasta este o altă fațetă a statului magic, adică a acelei forțe care distruge spiritul indivizilor, al unor elite ba chiar al unor straturi ceva mai largi din compoziția popoarelor instalându-se în ființa obștească, preluând astfel conducerea lumii prin impulsul pasionar al morții de-a doua. Vremurile adeveresc deja semnele unei asemenea răsturnări totale.

Dintre toate și peste toate, cel mai grav semnal este cuprins în proiectul transumanist al eliminării omului de pe scara universului, așa cum l-a creat Dumnezeu. Pe această scară, Dumnezeu a așezat omul la pragul care desparte creația terestră de ierarhia îngerească. Omul este situat între animal și înger. Mai sus de el nu sunt decât îngerii. Pentru prima dată în istoria omenirii (dacă e să dăm crezare Cărții lui Enoh, este a doua oară) când pe planetă a fost izvodit un program de înlocuire a omului cu o făptură postumană, produs al fuziunii creaturii umane „handicapate” cu tehnica pentru eliminarea „handicapului” de a fi om. Unul dintre consilierii lui Klaus Schwab, Yuval Harari, formulează răspicat ideea directoare a acestui program: oamenii au devenit inutili și vor fi înlocuiți. Acest program are o denumire, transumanismul, și un aparat de științe, elite globaliste, instituții, paradigme (compuse din patrulaterul: nanotehnologia, biotehnologia, tehnologia informației și științele cognitive) etc., și este susținut de cele mai teribile puteri ale lumii, cu sediu în America, în China și, dacă ținem seama de acordul survenit între Vladimir Putin Și Klaus Schwab, privind crearea și în Rusia a Centrului pentru a patra Revoluție Industrială, atunci putem adăuga la rețeaua puterilor care susțin acest program și Rusia.

Planeta se confruntă, deci, cu prima articulare completă a strategiei războiului împotriva omului. Elita de la Bruxelles nu se găsește în corpul director al acestui halucinant program, dar și-a anunțat și ea acordul la o dimensiune a acestui program prin proiectul digitalizării totalitare a europenilor. Față de primejdia transumanistă, războiul din Ucraina apare doar ca vârf al aisbergului. În contrast cu claritatea obiectivelor transumaniste care au definit fără echivoc ținta axială a acestui program, războiul împotriva omului, gândirea omenească cea firească, pe toate meridianele, este profund dezorientată, prezintă simptome definitorii pentru ceea ce psihologii denumesc tulburări bipolare.

Polii acestei tulburări sunt cuprinși în cele două emoții destinale: urâciunea pustiirii versus calea mântuirii, deschisă omului prin actul cu desăvârșire tainic al înomenirii lui Dumnezeu, „eveniment” care-a amânat astfel răul cel mare și anume distrugerea finală. Prin întruparea lui Dumnezeu, omul a fost mutat din proiectul distrugeri totale în proiectul salvării totale și altă cale pentru salvare nu există. Iar salvatorul este Dumnezeu nu vreun lider din lumea căzută, oricât de faimoasă și de amăgitoare i-ar fi strălucirea pământească. Imperiile din lumea nu pot îndeplini funcție catehonică, adică de amânare a răului final, fiindcă acest lucru s-a petrecut: răul a fost amânat prin chiar înomenirea lui Dumnezeu. Puterile din lume dobândesc înțeles prin raportare la planul divin adică prin funcție slujitoare și nicidecum prin închipuire dominatoare. Lucrurile sunt clare: puterile din lume sunt pozitive dacă slujesc lui Dumnezeu, adică dacă susțin crucea mântuitoare, deci omul îndumnezeit și sunt negative dacă se ridică împotriva crucii, adică slujesc eshatologiilor mincinoase (omului fără Dumnezeu). Cale, adevăr și salvare este în Dumnezeu. Restul sunt bâlbâieli și e multă sminteală să ridici vreo putere pământească la rang de putere catehonică.

Puterile din lume pot exercita roluri benefice în linie eshatologică dacă slujesc lui Dumnezeu și proiectului divin al creației care cuprinde angajament pentru apărarea celor create de Dumnezeu și/sau rânduite de Dumnezeu, între care, la vârf sunt omul (ca unitate în trup și în suflet a bărbatului cu femeia), familia și popoarele. Acestea sunt mărturisite de Dumnezeu drept creații divine. Restul se încadrează în cele îngăduite de Dumnezeu. Între acestea sunt și toate speciile de puteri lumești. Sunt create de om și îngăduite de Dumnezeu, fiecare după funcția la care se învrednicesc. Imperiile din lume n-au fost create de Dumnezeu ci îngăduite de Dumnezeu. Ele dobândesc funcție benefică dacă slujesc lui Dumnezeu, dacă nu, ele devin formațiuni malefice, învoindu-se altor slujiri decât lui Dumnezeu, cea mai primejdioasă fiind slava deșartă.

Primul împărat care a și izvodit pentru omenire modelul imperiului slujitor a fost Constantin, care a aruncat de la sine apoteoticul Sol Invictus și s-a declarat pe sine famulus Dei, slujitor al lui Dumnezeu. Fără de Restitutio Constantiniani și deci fără Decretul de la Mediolan, omenirea ar fi în beznă și oamenii lui Dumnezeu ar sluji în catacombe. Constantin și Bizanțul au scos Biserica lui Dumnezeu din catacombe. Transumanismul și proiectele biototalitare o vor din nou în catacombe. E parte din urâciunea pustiirii. Față de războiul ascuns al emoțiilor destinului și față de claritatea învățătorească a lucrării Duhului în lume, consemnăm ridicarea din slava deșartă a unor sisteme de gândire care anunță salvarea omenirii în ruptură de Dumnezeu. Ele cuprind multe înștiințări corecte dar atunci când se anunță și deci pretind rang de învățături salvatoare și deci de sisteme directoare își vădesc neputința

Și acesta este un alt semnal al vremii noastre: eșecul sistemelor de gândire ale celor puternici și ale cărturarilor lumii fără de Dumnezeu[1].

Acad. Ilie Bădescu

[1] Publicat și în ActiveNews – https://www.activenews.ro/opinii/Acad.-Ilie-Badescu-Despre-marturisire.-Ideologiile-care-distrug-lumea

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.