Noica si miscarea legionara
Spatiul ofertant al Librariei Okian de pe Strada Muresenilor, despre care scriam saptamana trecuta, a fost din nou gazda unui eveniment de exceptie. La Brasov s-a aflat, la sfarsitul saptamanii trecute, doctorul in filozofie, licentiatul in medicina si publicistul Sorin Lavric, pentru a-si lansa ultima carte intitulata „Noica si miscarea legionara”. Bucurandu-se de o asistenta la fel de numeroasa precum cea de la dezbaterea-prelegere sustinuta de realizatorul de emisiuni Cristian Tabara, profesorul Lavric nu a dezvaluit nimic din cuprinsul cartii ci a preferat sa impartaseasca felul in care a ajuns sa o scrie.
Chiar inainte sa ne-o spuna Sorin Lavric, stiam ca perioada interbelica din biografiile a trei varfuri ale culturii si gandirii romanesti – Eliade, Noica, Cioran – este considerata indeobste in mediile culturale romanesti un balast care trage creatiile celor trei in zona oprobriului public. Atingerea cu miscarea legionara a vietilor acestor indivizi irepetabili in patrimoniul nostru spiritual i-a expus unei campanii concertate de compromitere. Nici chiar cei care le-au luat apararea si au incercat sa puna adeziunea la aceasta organizatie violenta., barbara, perceputa ca intruchipare a Raului, pe seama exaltarii tineresti si a atractiei pentru inchegari misticoide, n-au reusit sa raspunda unor intrebari esentiale: cum s-a putut ca niste minti sclipitoare, oameni de o incontestabila calitate intelectuala, sa intre nesiliti, ba chiar patimas, in randurile unei grupari cu o ideologie brutala, cu rudimente mistice si mult delir nationalist?
Sorin Lavric a simtit imperios, in urma cu cativa ani, ca trebuie sa raspunda acestor intrebari. A ales calea cea mai grea, dar singura ce face ca volumul sau sa aiba rigoarea unei lucrari istorice si sa evite capcanele prejudecatilor. Pe ultimele le-a simtit in propria-i familie inainte de a testa cat de adanc sunt inradacinate in societate. Tatal sau, marturiseste Lavric, il sfatuia sa nu vorbeasca in public despre legionari daca nu voia sa-si vada sfarsita cariera. Cuvantul era atat de tabu incat simpla lui pomenire trezea suspiciuni grele si punea in miscare un complex mecanism de respingere.
Intrucat sursele de documentare erau la fel de maculate de prejudecati pe cat erau si mediile in care se invartea, Lavric a hotarat sa gaseasca cateva personaje in viata, care sa fi fost legionari si care sa-l fi cunoscut pe Noica in acei ani.
A gasit sase la numar; ei sunt, asa cum recunoaste autorul Sorin Lavric, coautorii acestei carti dedicate explorarii zonei de umbra bruna din trecutul lui Noica. Cartea nu a placut multora; autorului i s-au adus reprosuri si i s-au aruncat jigniri si acuze mai mult sau mai putin voalate.
Adversitatea starnita de cartea sa in randul simpatizantilor miscarii legionare si-a gasit o ilustrare chiar cu prilejul lansarii de la Libraria Okian. Un fost legionar, octogenar trecut prin temnitele comuniste, i-a reprosat lui Lavric faptul ca n-a surprins spiritul legionarismului, aura mistica ce trece dincolo de firesc, care i-a calauzit pe membrii organizatiei si care le-a inoculat gustul jertfei de sine.
Cioran ar fi urmatorul creator, in opinia lui Lavric, al carui trecut merita un tratament de demistificare si detoxifiere asemenea celui prin care l-a trecut el pe cel al lui Noica.
Vifor Rotar
