Nihil sine Cărtărescu ! Stie asta si Dinescu…
Stai si te minunezi cine se declara mai ieri „practicant” religios şi iubitor de cele sfinte, cînd a venit vorba… despre decorătii : un muşteriu ce se metamorfozează la minut în „practicant” religios şi iubitor de cele sfinte!
Unde sînt fonduri de păpat, o diplomă, o medalie, o sponsorizare,ceva, o susţinere financiară de la buget, o nobelizare, o linguşeală, o lume încornorată, hop şi Cărtărescu, cel, pînă mai ieri, înamorat de Băsescu, Cum marinarul nu mai e pe tronul ţării, Cărtărescu, s-a văzut nevoit să-şi schimbe direcţia vîntului spre un palat de conjunctură, declarîndu-se fan înfocat şi plin de respect… al fostului rege.
Dar de unde atata respect la Mircea Cărtărescu, cînd el deţine în palmares un premiu fraudulos „pentru o carte în care a recunoscut ca a plagiat pagina 194 a volumului „Viaţa şi opiniile lui Tristram Shandy”, scrisă de Lawrence Sterne? Dar, nu numai atît!
În cartea „Faruri, vitrine, fotografii”, premiată cu fanfară de U.S.R., Cărtărescu a plagiat şi din cîntările slujbei de înmormîntare din Heimito von Doderer – „Ferestre luminate”, şi din „Scrisoarea lui Pliniu cel Tînăr, către Împăratul Traian„ şi din John Locke – „Eseu asupra intelectului omenesc”, scrie Ion Spînu. Se vede clar că insul nu e deloc dus la biserică!
El, plagiatorul care şi-a recunoscut fapta şi se declara ateu convins, a primit în moalele orgoliului, de la „generoasa” casă regală, medalia „ Nihil sine Deo”/ „Nimc fara Dumnezeu”,din mina printesei Margareta, prima nascuta a regelui Mihai.Plagiator, trivial şi obscen în scriitură, aşa cum îl ştiu cititorii sai, Cărtărescu s-a bucurat, de-a lungul vremii de multă zarvă şi zgomot opulent, de publicitate peste bunul simţ, de linguşitori şi lătrători din aceeaşi spiţă, care nu prea au cunoştinţă despre facerea textelor sale. Poetesele au salivat la gîndul unei nopţi de dragoste alături de poetul pornograf cu plete exotice, şi iată-l, acum, la Peleş.Haideţi să vedem cum se demitizează singur inestimabilul premiant cu nepotrivitul pentru el, „Nihil sine Deo” în volumul Ochiul căprui al dragostei noastre: I-auzi-ia!
„ Eu am fost crescut fără Dumnezeu. N-am spus niciodată «Înger, îngeraşul meu», îngenuncheat împreună cu mama lângă pat, n-am fost la biserică, n-am cântat colinde creştine. La mine n-a venit niciodată Moş Crăciun. Din primii ani de viaţă am auzit că Dumnezeu nu există, că sfinţii, îngerii, şi Isus însuşi sunt născociri băbeşti, că preoţii sunt nişte trântori”. Şi cîteva mostre regale din alte scrieri ale sale: „Îmi bag pu** în regina Angliei”; „Mă fu* în ea de Casa Albă?”; „C.I.A. ce că**t; e!”; „Căci sfânt era să lingi cu devoţiune scrotul iubitului tău”; – „Am avut milioane de târfe, în masa lor colcăitoare de ţâţe, cu**ri şi vulve”; „Am exersat sodomia!”
Aşadar, în timp ce ateii pornografi sînt decoraţi cu „ Nihil sine Deo”,aplaudati de intelectualii de rasă , majoritatea românilor rigăie de foame între fructele şi izvoarele corupţilor de clasă, ale autointitulaţilor prinţi, prinţese şi urmaşi contrafacuti ai unei foste coroane…mai recent , inrudite cu Basescu, Unde sînt fonduri de păpat, o diplomă, o medalie, o sponsorizare, o susţinere financiară de la buget, o …nobelizare, o linguşeală, o lume încornorată, hop şi Cărtărescu, cel, pînă mai ieri, înamorat de Băsescu,si el de scriitura „orbitoare” a Cărtărescului, însăilată parcă pe calapodul marinarului, pe care, acum, îl reneagă. Cum Băsescu nu mai e pe tronul ţării, Cărtărescu, rămînînd fără proptele la gard, s-a văzut nevoit să-şi schimbe direcţia vîntului spre un palat de conjunctură, declarîndu-se fan înfocat şi plin de respect al fostului rege. L-am văzut gudurîndu-se pe lîngă mesele regeşti din palatele poporului, retrocedate unor trădători, care, în imaginaţia lor bogată se cred moştenitorii unui tron. 
Da’ de unde tron regal într-o Republică? Şi, de unde respect la Mircea Cărtărescu, cînd el deţine în palmares un premiu fraudulos „pentru o carte în care a plagiat ? Dar, nu numai atît! În cartea „Faruri, vitrine, fotografii”, premiată cu fanfară de U.S.R., Cărtărescu a plagiat şi din… cîntările slujbei de înmormîntare şi din Heimito von Doderer – „Ferestre luminate„, şi din „Scrisoarea lui Pliniu cel Tînăr, către Împăratul Traian„ şi din John Locke – „Eseu asupra intelectului omenesc”, scrie Ion Spînu.
De unde se vede clar că insul nu e deloc dus la biserică! El, plagiatorul care şi-a recunoscut fapta şi se declara ateu convins, a primit în moalele orgoliului, de la anticonstituţionala Casă regală, medalia „Nihil sine Deo”, prin Margareta, fiica fostului rege Mihai.
Plagiator, trivial şi obscen în scriitură, aşa cum îl ştiu cititorii adevăraţi, Cărtărescu s-a bucurat, de-a lungul vremii de multă zarvă şi zgomot opulent, de publicitate peste bunul simţ, de linguşitori şi lătrători din aceeaşi spiţă, care nu prea au cunoştinţă despre facerea textelor sale, poetesele au salivat la gîndul unei nopţi de dragoste alături de poetul pornograf cu plete exotice, şi iată-l, acum, la Peleş.
Haideţi să vedem cum se demitizează singur inestimabilul premiant cu nepotrivitul pentru el, „Nihil sine Deo” în volumul „Ochiul căprui al dragostei noastre”: „Eu am fost crescut fără Dumnezeu. N-am spus niciodată «Înger, îngeraşul meu», îngenuncheat împreună cu mama lângă pat, n-am fost la biserică, n-am cântat colinde creştine. La mine n-a venit niciodată Moş Crăciun. Din primii ani de viaţă am auzit că Dumnezeu nu există, că sfinţii, îngerii, şi Isus însuşi sunt născociri băbeşti, că preoţii sunt nişte trântori”. Şi cîteva mostre regale din alte scrieri ale sale: „Îmi bag pu** în regina Angliei”; „Mă fu* în ea de Casa Albă?”; „C.I.A. ce că**t; e!”; „Căci sfânt era să lingi cu devoţiune scrotul iubitului tău”; – „Am avut milioane de târfe, în masa lor colcăitoare de ţâţe, cu**ri şi vulve”; „Am exersat sodomia!”
ce prost sunteti, domnul homo ecologicus!