Nectar de fructe functional romanesc

Nectar de fructe functional romanesc

0 148

Danone Romania intra in forta pe piata de profil prin lansarea unui produs cu totul inedit. Este vorba de un nectar de fructe cu antioxidanti care face parte din categoria „functional drinks”.
„Este un produs la care lucram de doi ani si jumatate, iar brandul a fost dezvoltat integral in Romania si exista doar aici. Daca toate lucrurile vor merge bine (…), el va fi preluat de tarile invecinate si chiar la nivel european”, a declarat Anca Stroe, senior brand manager Danone Romania.
Acest segment al produselor sanatoase si ecologice este destul de restrans in Romania, dar la nivel european el se afla in expansiune.
Cat despre consumatorul tinta pe care acest nou produs il vizeaza, reprezentantii Danone au declarat pentru Mediafax: „Nu tintim o anumita cota de piata, pentru ca nu stim exact dimensiunea acestei piete si cum se va dezvolta ea. O putem privi in comparatie cu piata laptelui proaspat, ca si alternativa de consum la micul dejun”.
„Aveti impresia ca este o piata mare pentru ca sunt multe magazine, cu multe produse, dar daca ne uitam la consumul pe cap de locuitor, acesta este scazut in Romania la majoritatea categoriilor de produse alimentare. Ne aflam pe o piata in dezvoltare”, a declarat directorul general al Danone Romania, Jaques Ponty.

S.M.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.