NATO este o armată supranaţională, globală, care execută comenzile Oligarhiei Bancaro-Corporatiste
bancherii globalişti, pentru a înfăptui o Nouă Ordine Mondială. Până la destrămarea comunismului în Europa, erau două blocuri militare: Alianţa Nord-Atlantică (NATO) şi Tratatul de la Varşovia. Ultimul s-a desfiinţat. NATO a supravieţuit, deoarece avea un rol.
Bancherii globalişti, prin NATO a aplicat scenarii diabolice la scară planetară. În martie-aprilie 1999, am asistat stupefiaţi şi neputincioşi cum, la ordinul Oligarhiei Bancaro-Corporatiste – bancherii globalişti, Iugoslavia a fost atacată de către NATO în numele aşa-ziselor drepturi ale omului. Apoi la prostituarea noţiunii de „justiţie internaţională”.
Tribunalul Internaţional de la Haga, în loc să aducă în banca acuzaţiilor pe adevăraţii criminali de război – l-a acuzat pe preşedintele Slobodan Milošević pentru faptul că „a îndrăznit să-şi apere ţara”. Nu trebuie să ne mire că acest Tribunal Internaţional, înfiinţat pentru aplicarea legislaţiei internaţionale este transformat într-un instrument de aplicare a politicii de dominaţie mondială de către SUA. La nivel planetar…
În vara anului 1999, la 25 iulie, se împlineau 70 de ani de la intrarea în vigoare a Pactului Briand-Kellog. Prin acest Pact, Germania, SUA, Belgia, Franţa, Marea Britanie, Italia, Japonia, Polonia şi Cehoslovacia, cărora li s-au adăugat alte 63 de ţări, denunţau războiul şi se angajau să nu mai recurgă niciodată la el. 1999 trebuia să fie un an jubiliar.
Din păcate, istoria a consemnat că din 1929 şi până acum, Germania, Marea Britanie, Italia, Franța şi SUA – principalele semnatare ale Pactului – au promovat sau luat parte la multe războaie în care au murit şi au fost rănite sute de milioane de persoane. Şi este evident pentru oricine că imperialismul american a fost şi este folosit de către Oligarhia Bancaro-Corporatiste – bancherii globalişti pentru a domina planeta Pământ.
În numele apărării drepturilor omului, substituindu-se Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), SUA (Oligarhia Bancaro-Corporatiste – bancherii globalişti) îşi impun punctul de vedere oriunde. Pentru a dezbina şi stăpâni orice posibil adversar, folosesc cu abilitate Alianţa Nord-Atlantică, spionajul, propaganda şi puterea financiară a Marii Finanţe Mondiale. Pe ei nu îi deranjează puterea militară a unor state (deocamdată), ci mândria şi demnitatea naţională a unor state mici. Promovarea politicii de autonomie şi separare a unor regiuni din cadrul unor state o fac pentru un singur scop: cu cât ţările sunt mai mici, cu atât sunt mai uşor de stăpânit. Pentru aceasta, în primele etape ale constituirii Noii Ordini Mondiale, Oligarhia Bancaro-Corporatiste – bancherii globalişti nu doreşte ca în sud-estul Europei să mai existe ţări cu o populaţiei mai mare de 10 milioane de locuitori. Parţial le-a reuşit acest lucru.
În numele „dreptăţii americane” au avut loc tragediile popoarelor din Irak, Afganistan, Nicaragua, Panama, Chile, Palestina, Iugoslavia ş.a.m.d. Tragedii pe care aceste popoare le trăiesc şi în prezent. În numele „democraţiei” americane, puterea politică din majoritatea statelor este acaparată de ei…
După debutul agresiunii NATO din Kosovo, postul de radio Vocea Americii difuza un interviu cu un rezervist american, care anunţa că, în Balcani, frontierele vor fi schimbate prin forţă. Era colonelul în retragere, Ralph Peters.
În Iugoslavia, NATO a purtat un război „civilizator”, ale cărui pagube se ridică la zeci de miliarde de dolari. Deşi americanii au distrus această ţară, reconstrucţia ei revine europenilor.
Foarte puţină lume cunoaşte că, pe timpul bombardamentelor din Iugoslavia, cu victime „colaterale” inevitabile, la mii de kilometri distanţă, la bursa din Wall Street, s-a înregistrat o creştere vertiginoasă a preţului firmelor producătoare de armament, cu profituri imense pentru Marea Finanţă Internaţională şi pentru producători.
Statele Unite ale Americii şi Anglia se dovedesc slujitori credincioşi ai celor care doresc Noua Ordine Mondială. Ei încearcă modificarea dreptului internaţional prin forţă. În cazul unei „crize”, pentru NATO nu au valabilitate negocierile între statele respective, încheierea unor acorduri între guverne. Şi în mâna cui este banul? În mâna Marii Finanţe Mondiale, subordonata Oligarhiei Bancaro-Corporatiste – bancherii globalişti…
În iunie 1999, preşedintele Bill Clinton, aflat în „vizită de lucru” în Slovenia, a afirmat că operaţiunea NATO împotriva Iugoslaviei poate fi repetată oricând şi în alte părţi ale lumii (depăşind graniţele ţărilor membre), dacă va fi nevoie, pentru a împiedica „agresiunea împotriva unui popor”. Deci, el este legiuitorul unor noi măsuri juridice naţionale.
La alegerile din iunie 1999 pentru Parlamentul European, a fost editată şi difuzată o hartă a Europei în care: Kosovo apare înglobată în Albania (oare cei care au editat-o nu s-au cam grăbit? Cadourile se fac de Crăciun şi Anul Nou!), nord-vestul Vojevodinei şi sudul Slovaciei sunt incluse în Ungaria, iar judeţele Mureş, Covasna şi Harghita apar cu inscripţia latino-maghiară Transilvania Erdely. Toate acestea sunt rolul „modernizării” NATO…
Trebuie, totuşi, să punem o întrebare: maghiarii minoritari şi populaţia majoritară din Transilvania, oamenii simpli sunt de acord cu ceea ce li se pregăteşte ? Putem răspunde: nici unii, nici ceilalţi nu doresc acest lucru.
Federalizarea României. O doresc Oligarhia Bancaro-Corporatiste – bancherii globalişti.
Chiar dacă nu se spune public, faptele și declarațiile celor care reprezintă NATO. Să lăsăm, așadar, ca NATO să rămînă doar un instrument eficient de marketing, un fel de jucărie a celor mari, iar noi, cei mici, să încercăm să trăim cît mai fericiți la adăpostul acestei umbrele, fie că este doar o fumigenă mediatică servită în serial, sau doar iluzia că avem un scut la Deveselu care ne poate apăra de cei care ne vor răul.
Dacă ne amintim bine, în anii ’90 Rusia nu reprezenta nici un fel de amenințare pentru nimeni. Pentru că cei care sînt la conducerea politică a acestei organizații au înțeles ce mină de aur poate să devină această alianță pe timp de pace pentru industria militară occidentală, mai ales cînd cu o mînă arăți pisica membrilor integranți, în timp ce cu cealaltă le iei bani. Chiar dacă nu se spune public, pentru a crește și a prospera.
Mecanismul este simplu, este eficient, și se joacă la un nivel atît de înalt, încît stai și te gîndești cît de proști sînt cei care îl acceptă, popoarele adică. Pînă la urmă, ele plătesc, la propriu, prin taxe, acest teatru la care, de ani de zile, asistăm impasibili și neputincioși. Dar, din spirit de conservare, acceptăm acest circ, plătim pentru el și ne rugăm.
SUA, cel mai războinic stat al lumii, unic și atotputernic, reprezintă brațul înarmat al acestor ,,părinți”, mijlocul de presiune ideal pentru a supune orice țară, fie prin măsuri economice, fie sîngeroase. În ultimii 30 de ani am asistat toți, ,,pe repede înainte”, la modul în care totul devine controlat și supravegheat. Statele lumii au căzut rînd pe rînd. Cel care acum privește harta lumii și este cît de cît conectat la ce se întîmplă, vede că în zona granițelor Rusiei armata americană și NATO își consolidează pozițiile, inclusiv cu arme purtătoare de ogive nucleare, în timp ce, în interior, rușii încearcă să țină pasul cu toți. Aliații Rusiei sînt rînd pe rînd îndepărtați. România a renunţat la suveranitate în favoarea NATO și UE.
Colaborând cu numeroase agenții de spionaj din Europa de Vest via NATO, CIA a creat după al Doilea Război Mondial o rețea de armate secrete „în spatele liniilor” (Stay-behind). Scopul principal al acestor structuri paramilitare a fost destabilizarea organizațiilor de stânga din statele respective, prin operațiuni sub acoperire Steag fals. Cea mai renumită dintre acestea, prima despre care au fost făcute dezvăluiri complete, a fost Operațiunea Gladio (gladius = sabie) care a funcționat în Italia.
În Italia, la sfârșitul anilor ’70, serviciile secrete s-au folosit de Operațiunea Gladio pentru a pune la cale atentate prin care să discrediteze mișcarea socialistă italiană care, la vremea respectivă, deținea un loc important în Parlament. Existența structurii Gladio a fost dezvăluită abia la începutul anilor 1990 de către fostul premier italian Giulio Andreotti care a confirmat că „armata italiană din spatele frontului numită Gladio” a existat începând cu 1958 cu aprobarea guvernului italian.
Nașterea Operațiunii Gladio
Unitatea italiană a armatei din spatele frontului, Operațiunea Gladio, a fost organizată în 1950 de generalul Giovannni de Lorenzo, șeful Serviciului Militar Italian de Informaţii (SMIF). Operațiunea Gladio a funcționat în cadrul Serviciului de Informații al Forțelor Armate (SIFAR), și era formată din 1000 de oameni în mare parte anticomuniști, luptători de guerilă și spioni, foști membri ai poliției secrete. O bază de antrenament a fost stabilită în Sardinia și un număr mare de arme și muniție a fost ascuns în nordul Italiei.
Operațiunea Gladio a fost implicată în anul 1964 în lovitura de stat italiană când generalul Giovanni De Lorenzo a forțat miniștrii socialiști să părăsească guvernul.
Există încă o mulţime de cititori sceptici care nu cred că serviciile secrete ar putea fi implicate în organizarea şi susţinerea atentatelor teroriste. Istoria recentă arată că da.
James P. Warburg, francmason, bancher american, „părinte” şi director al băncii Rezervei Federale şi consilier financiar al preşedintelui Franklin D. Roosevelt a făcut următoarea declaraţie în faţa Senatului SUA la data de 7 februarie 1950: „Vom avea un Guvern Mondial, fie că ne place, fie că nu ne place. Singura întrebare este dacă acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept.”
Marea Finanţă Mondială, a folosit Primul Război Mondial în două scopuri:
– să-şi umple sacii fără fund cu sume colosale rezultate din vânzările de armament şi tehnică de luptă tuturor ţărilor implicate în conflict;
– ca un instrument de a determina popoarele distruse de ravagiile războiului să creadă că, dacă guvernele lor nu se vor uni într-o conducere mondială unică, nu se poate asigura pacea mondială.
De fapt, putem spune că fiecare război mondial a fost provocat şi pentru a aduce omenirea mai aproape de Noua Ordine Mondială.
NATO a fost şi e folosită ca poliţie politică, care planifică şi recurge la terorism pentru a menţine dominaţia SUA asupra Europei, şi pentru a elimina mişcările anticapitaliste. În Italia, o bază americană a fost locul unde s-a planificat un atentat terorist împotriva populaţiei civile, cu scopul de a acuza mişcarea anticapitalistă de terorism.
Mercenarii NATO au fost antrenaţi de Beretele Verzi din SUA şi de paraşutiştii britanici (SAS). Aceşti soldaţi clandestini ai NATO au dispus de depozite de arme, şi iniţial au fost antrenaţi pentru a preveni „o invazie” a Europei de către Uniunea Sovietică (acesta pare să fi fost mai degrabă un pretext la care a recurs SUA, pentru că nici azi nu e recunoscut faptul că Stalin a propus occidentalilor să lase Germania unificată dar să îşi retragă bazele militare din Europa de vest, propunerea sa fiind refuzată).
CIA împreună cu forţele speciale ale SUA au participat la războaie nedeclarate pentru a influenţa evoluţiile politice şi militare. CIA a participat la numeroase operaţiuni secrete în Asia şi Africa, printre care cele mai răsunătoare au fost răsturnarea guvernului Mossadegh din Iran în 1953, sprijinirea terorii albe în Africa de Sud în operaţiunea de capturare a lui Nelson Mandela.
Între 1918 şi 1920, Londra şi Washington au participat la teroarea albă, de partea dreptei, şi au finanţat 10 intervenţii militare împotriva URSS. Războiul este văzut de cei mai mulţi din vest ca un război împotriva comunismului purtat de guvernele Occidentale. În timpul acestui război, Londra şi imperiul Statelor Unite dominau lumea cum niciun alt imperiu nu a mai făcut-o vreodată în istorie. Amiralul Stansfield Turner, directorul CIA din 1977 până în 1981, a refuzat în mod categoric să răspundă la întrebări legate de Gladio.
Anglia şi Green Berets din SUA au capturat şi torturat oameni timp de 30 de ani în fiecare operaţiune în care au fost implicate, din Kenya până în Irlanda de Nord (în Irlanda de Nord, MI5 au recurs inclusiv la violarea de minori pentru a distruge rezistenţa irlandezilor), Oman, Vietnam, Yemen, Cipru şi multe alte ţări.
Britanicii şi CIA au creat armate secrete inclusiv în Suedia, nu doar în ţările NATO. Unul dintre comandanţii Gladio, Reinhold Geijer, un fost militar care a fost recrutat în 1957 pentru Gladio.
CIA a încercat să infiltreze o armată secretă în China. După războiul din Korea, CIA a încercat să obţină controlul asupra unor ţări din Estul Europei şi în acest sens a folosit armatele secrete ale NATO.
În minţile războinicilor de la Casa Albă, prin urmare, al Doilea Război Mondial nu s-a terminat în 1945, ci a continuat în surdină, în secret, pe măsură ce serviciile secrete au devenit instrumentul dominant al puterii.
CIA a fost creată în 1947 pentru a fi braţul secret al Casei Albe, odată cu Consiliul Naţional de Securitate (NSC), care era un fel de Gestapo american, format din preşedinte, ministrul de externe, cel al apărării, directorul CIA, şeful trupelor armate. NSC era cea mai puternică organizaţie din Washington. Cum tendinţa era să concentreze toată puterea, au urmat abuzurile. NSC acţiona adesea în afara oricăror legi. NSC a oferit bază „legală” pentru operaţiunile secrete ale SUA şi pentru războaiele secrete ale CIA împotriva altor ţări, stabilind că asta era datoria CIA.
Operaţiunile secrete înseamnă activităţi legate de propagandă, război economic, atacuri preventive, sabotaj, atacuri cu bombe, extrageri de personal, acţiuni ostile împotriva unor state, inclusiv asistenţă şi antrenarea unor mişcări clandestine subversive, trupe paramilitare, trupe de şoc, de gherilă, şi mai ales sprijin.
În primii 5 ani după al Doilea Război Mondial, în SUA deja începuse să se extindă un puternic complex al serviciilor secrete care opera legal atât în SUA cât şi în afara SUA. În acest scop, George Kennan l-a ales pe Frank Wisner să fie primul comandant al departamentului de operaţiuni secrete al CIA. Wisner era un avocat care lucra pe Wall Street, crescut în Mississippi şi care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a comandat trupele de şoc ale precursorilor serviciilor secrete americane în Bucureşti şi Istanbul. Wisner şi alţi ofiţeri de rang înalt din aceste structuri erau „bărbaţi albi, care proveneau din familii aristocrate şi foarte bogate… şi care moşteniseră mentalitatea tradiţională britanică cu privire la oamenii de culoare sau la alte popoare din lume” adică erau autoritari.
Spiritul pe care l-au impus celor care erau selectaţi pentru aceste operaţiuni secrete era agresiv, entuziast, secretos şi lipsit de orice moralitate. Wisner a devenit arhitectul principal al reţelelor de armate secrete din Europa de Vest. Wisner a deprins prima dată ce înseamnă operaţiuni secrete în timpul celui de-al doilea război, în Iugoslavia, unde a fost implicat în subminarea comuniştilor.
În primul an, Wisner avea deja 300 de oameni trimişi în şapte baze în Europa de Vest, care participau la numeroase operaţiuni clandestine. Trei ani mai târziu, în 1951, numărul lor era de 10 ori mai mare, aveau 47 de baze în afara SUA, 3.142 de agenţi în alte ţări şi un buget care a sărit de la 4,7 milioane de dolari la 82 de milioane de dolari pe an.
Allen Dulles, care a devenit şeful CIA în 1953, era convins că operaţiunile secrete erau „un instrument formidabil” de a combate comunismul şi de a promova clandestin interesele SUA în alte ţări. Aceste operaţiuni erau planificate, coordonate şi executate prin NATO. Pentagonul participa cu forţe speciale în războiul secret împotriva comuniştilor din Europa de Vest.
În America Latină, sediul operaţiunilor secrete era în Panama, iar în Asia de Sud Est sediul acestor forţe speciale a fost stabilit pe insula Okinawa, pe teritoriul Japoniei. După ce scandalul Gladio din Italia a izbucnit în 1990 s-a aflat că Gladiatorii au fost antrenaţi în tabere de antrenament ale Grupului 10 al forţelor speciale în Bad Tolz din Germania şi că Gladiatori europeni din numeroase ţări au făcut parte din programe de antrenament speciale pe care le-au primit din partea US Green Berets, la Fort Bragg în State. Aici erau antrenaţi şi de CIA.
Împreună cu Wisner, directorul CIA Dulles a organizat răsturnarea preşedintelui iranian Mossadegh în 1953, şi lovitura de stat pentru răsturnarea preşedintelui socialist al Guatemalei din 1954.
După ce a format armate de mercenari ai NATO în Scandinavia Gladio Networks, William Colby a fost transferat în 1953 la staţia CIA din Roma pentru a combate comunismul în Italia şi pentru a promova Gladio. În 1959, Colby a fost trimis din Italia în Saigon şi de acolo a condus operaţiuni secrete împotriva Vietnamului. Printre ele, şi operaţiunea Phoenix a CIA, care avea scopul de a distruge organizaţiile clandestine ale Vietcong şi de a lichida fizic pe cei care făceau parte din ele. În 1974, Colby a fost promovat de Nixon şef al CIA, dar a fost obligat să demisioneze în 1976 în urma scandalului Watergate, care mediatic a fost folosit pentru a acoperi represiunea sângeroasă şi teroristă dusă de FBI, de poliţie şi de guvernul SUA.
Mafia siciliană, aliata CIA
Agentul CIA Victor Marchetti a explicat că „mafia este unul dintre elementele pe care CIA le foloseşte pentru a controla Italia şi face asta pentru că natura mafiei este anticomunistă.”
Încă din al doilea război deja, Earl Brennan, şeful biroului din Italia al serviciului secret al marinei SUA, OSS, a sfătuit ministerul de justiţie din SUA să reducă pedeapsa de 50 de ani pentru şeful mafiei Charles „Lucky” Luciano ca să poată stabili o colaborare cu el: în schimbul eliberării sale, Luciano a oferit armatei SUA o listă cu toţi mafioţii importanţi din Sicilia, care au sprijinit ulterior Statele Unite când armata SUA a acostat în Sicilia în 1943.
Aceşti fascişti nu au fost folosiţi de CIA doar ca să strângă informaţii, aşa cum a minţit directorul adjunct al CIA, Ray Cline, într-un documentar despre Gladio. Aceşti fascişti au fost susţinuţi şi promovaţi de SUA în posturi cheie de putere în statul italian.
Prin urmare, CIA a format armate secrete de mercenari, împreună cu britanicii, şi a pompat milioane de dolari în partidul de dreapta. În acelaşi timp, socialiştii au fost ţintele unor campanii de denigrare sinistre. CIA a folosit cele mai murdare „şmecherii” împotriva lor. Această tactică de a alege ţinte specifice pentru a fi distruse cu scopul de a-i promova pe candidaţii dreptei a dat roade.
Crearea NATO a fost precedată de formarea cu numai câteva zile înainte, pe 30 martie 1949, a primului serviciu miliar în Italia, în strânsă colaborare cu CIA. Unitatea clandestină a fost plasată în ministerul apărării şi a fost numită SIFAR, generalul Giovanni Carlo a fost numit primul ei director. În timpul primei republici, SIFAR în mod repetat a manipulat politica italiană prin departamentul său Biroul R, şi a fost cea care a condus armată secretă Gladio în Italia.
Philipp Willan, un expert în servicii secrete, a declarat că SIFAR de la bun început a fost organizat pe baza unui protocol strict secret impus de SUA care a însemnat în realitate „o reală şi totală renunţare la suveranitatea Italiei.”
Potrivit acestui protocol, întocmit de NATO, SIFAR avea obligaţia să dea CIA orice informaţie iar CIA avea dreptul de a superviza, aproba şi respinge selectarea personalului SIFAR.
De fapt SIFAR funcţiona ca departament extern al CIA. Paulo Taviani, ministrul italian al apărării între 1955 şi 1958, a spus în timpul investigaţiilor Gladio că „serviciile secrete italiene erau conduse şi finanţate de «băieţii» din Via Veneto”, adică de agenţii CIA staţionaţi în ambasada SUA din Roma.
Gladio au fost antrenaţi de CIA în Marea Britanie şi în preajma alegerilor din 1958. În 1966, Generalul Allavena a fost înlocuit la şefia SID de generalul Eugenio Henke.
În 1967, Allavena s-a alăturat grupării Propaganda Due, pe scurt P2, iar şefului ei Licio Gelli i-a trimis în dar alte copii ale celor 157.000 de dosare secrete. Gelli a făcut parte din cămăşile negre ale lui Mussolini.
Când Ronald Reagan a devenit preşedinte al SUA în 1981, Gelli a fost mândru când i s-a rezervat un loc în primul rând al ceremoniei de inaugurare de la Washington. Era omul Washington-ului în Italia.
Practic, P2 era un guvern paralel al Italiei, finanţat şi susţinut de Statele Unite, şi avea armata sa personală şi secretă, finanţată tot de SUA – mercenari din Gladio. Tragedia Italiei a atins punctul culminant în timpul mandatului lui Nixon când dreapta politică a răspândit atentatele teroriste, vărsarea de sânge şi panica în Italia, aducând ţara pe marginea războiului civil.
Teroriştii de dreapta au pus bombe în spaţii publice. Bomba care a explodat în gara din Bologna a provenit de la o unitate Gladio a mercenarilor NATO şi aceasta a fost cea mai vizibilă legătură dintre terorismul de dreapta, CIA şi NATO.
Vărsarea de sânge sponsorizată de CIA între 1969 şi 1987 a dus la asasinarea a 491 de civili şi la rănirea şi mutilarea pe viaţă a alte 1.181 de oameni doar în Italia.
Ambasadorul SUA în Franţa, Jefferson Caffrey, îi trimitea telegrame panicate în fiecare săptămână preşedintelui SUA Truman. La iniţiativa SUA, trupele de şoc din Londra, SAS, au format o armată secretă care urma să obţină controlul asupra Franţei într-o operaţiune care se numea Plan Bleu (Planul Albastru).
SAS a conlucrat în acest scop cu nou creatul serviciu secret al Franţei Direction Generale des Etudes et Recherches, DGER, şi împreună au format o armată secretă de mercenari în nordul Franţei.
Această armată a răspândit apoi celule în toată Franţa. Când scandalul Gladio a izbucnit în 1990, s-a aflat că gladiatorii francezi s-au antrenat în Anglia şi în Spania, în Munţii Pirinei, în Corsica şi pe insula Sardinia. Cele mai brutale unităţi ale Gladio francez au fost folosite în războaiele coloniale din Vietnam şi Algeria. În Algeria au dus un război secret între 1954 şi 1962, cei trimişi acolo făcând parte din trupele de şoc ale paraşutiştilor, 300 în total, cei mai mulţi trimişi în Algeria direct din Vietnam după ce Franţa a pierdut colonia în urma bătăliei de la Dien Bien Phu.
Unul dintre cei mai cunoscuţi mercenari Gladio era Yves Guerain-Serac, din trupele de şoc ale paraşutiştilor, unitatea a 11-a, care fusese şi în războaiele din Corea şi Vietnam şi mai târziu a fost implicat şi în operaţiunile împotriva comuniştilor din Portugalia. Vincenzo Vinciguerra a declarat că Serac era un strateg al terorii.
Spre anii ’60, mercenarii NATO deveniseră un fel de stat în stat în Franţa. Armatele secrete ale CIA şi NATO fost implicate şi în loviturile de stat din Grecia din 1967 şi din Turcia în 1980. CIA şi directorul ei, Allen Dulles, împreună cu soldaţii mercenari ai NATO din Franţa şi cu Pentagonul din Washington au susţinut lovitura de stat împotriva lui de Gaulle.
Generalul Challe executa ordinele CIA. Înainte de lovitura de stat, pe 12 aprilie 1961, în Madrid a avut loc o întâlnire clandestină la care au participat agenţi ai CIA şi conspiratorii din Algeria. În timpul acestei întâlniri, americanii şi-au exprimat furia împotriva politicii lui de Gaulle. Agenţii CIA le-au dat asigurări generalilor pucişti că dacă îl îndepărtează pe de Gaulle de la putere, Washingtonul va recunoaşte noul guvern algerian în 48 de ore.
De Gaulle, într-adevăr încerca în diverse moduri şi strategii să facă Franţa şi Europa mai puţin dependentă de SUA şi de NATO, şi a fost furios când a aflat de josnicia CIA. În noiembrie 1961 soldaţii OAS omorau în voie în Algeria. OAS era susţinut puternic de serviciile secrete şi de armată şi aşa a putut să extindă războiul secret din Algeria în Franţa: l-au asasinat pe primarul din localitatea din sudul Franţei exact când acolo aveau loc negocieri între guvernul Franţei şi FLN (Frontul de Eliberare Naţională) din Algeria.
1.000 de atentate comise de teroriştii NATO în Spania
În Spania, atacurile dreptei au luat forma unui război brutal, care a durat 3 ani şi care a dus la 600.000 de morţi. În Spania, pe 19 iulie 1936, un grup de conspiratori din armată, conduşi de generalul fascist Franco au dat o lovitură de stat pentru a îndepărta de la putere guvernul lui Manuel Azana.
Washingtonul l-a răsplătit pe Franco permiţându-i să devină un oligarh clasic. Dictatorul spaniol şi-a mărit averea, şi-a consolidat puterea personală şi a transformat Spania într-o piramidă de privilegii şi corupţie. Generalii săi aveau averi de milioane din afaceri dubioase, ofiţerii îşi primeau şi ei partea, şi tot aşa până la cei de jos din sistemul ierarhic.
Întreaga structură a puterii militare a fost cooptată de Caudillo iar supravieţuirea ei depindea de el.
Aparatul serviciului secret al armatei s-a extins masiv fără ca cineva să-l mai poată controla şi a participat la trafic de arme, trafic de droguri, a torturat.
În 1990 s-a aflat că numeroase segmente din serviciile secrete spaniole lucrau direct cu CIA şi au coordonat şi condus o armată secretă Gladio, situată în Las Palmas în insulele Canare. Această bază a fost creată în 1948, şi a fost operaţională inclusiv în anii 1970. Instructori SUA, diplomaţi britanici şi consulul Olandei au fost implicaţi în conducerea acestei armate.
Armata secretă din Spania a colaborat cu cea din Franţa şi Belgia. Amiralul Carrero Blanco, a coordonat aceste operaţiuni împreună cu CIA, şi în octombrie 1968 a creat o nouă unitate specială pentru a duce războaie secrete, numită OCN, în interiorul SIAEM. Această armată secretă avea misiunea de a face poliţie politică. Dictatura lui Franco a fost un paradis pentru mulţi terorişti de dreapta care participau la războaiele secrete în Europa.
CONCLUZIE
Strategia pusă în aplicare de Washington şi Londra împotriva Europei pentru a bloca accesul socialiştilor la guvernare a dus la de teroare şi umilire şi la abuz. Gladio şi reţelele secrete ale NATO aruncă o lumină diferită asupra chestiunii suveranităţii Europei. E clar că în Europa divizată de războiul rece, brutalitatea şi teroarea a fost folosită pentru a controla populaţiile de ambele părţi ale „cortinei de fier”.
Aceste armate secrete împreună cu serviciile secrete ale armatelor statelor NATO au monitorizat şi au spionat şi au răspândit propaganda anticomunistă.
Cele mai violente operaţiuni ale sale au dus la masacre, comise de terorişti de dreapta, la lovituri de stat şi atentate teroriste, în Belgia, Italia, Franţa, Portugalia, Spania, Grecia, Turcia. Cele mai multe dintre aceste operaţiuni teroriste sponsorizate de state s-au bucurat de încurajare şi protecţie din partea înalţilor oficiali guvernamentali şi ofiţeri din Europa şi din SUA.
Sursa: Crimele Mafiei Globaliste
