Naționaliștii de la Noua Dreaptă susțin decizia de a organiza pelerinajul cu...

Naționaliștii de la Noua Dreaptă susțin decizia de a organiza pelerinajul cu ocazia zilei de Sfântul Andrei

3 169

Partidul Noua Dreaptă, partidul naționaliștilor români, exprimă susținerea necondiționată pentru Înaltpreasfințitul Teodosie, întâistătător al Arhiepiscopiei Tomisului, în decizia de a organiza pelerinajul și cinstirea locului unde a călcat Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat și totodată ocrotitorul României.

Denunțăm și cu acest prilej încălcarea următoarelor Drepturi și Libertăți Constituționale:

  • Libertatea de circulație
  • Viața intimă, familială și privată
  • Libertarea conștiinței
  • Libertatea de exprimare
  • Accesul la cultură
  • Libertatea întrunirilor

Partidul Noua Dreaptă este singurul partid care a intrat în campania pentru alegerile parlamentare din 6 Decembrie cu obiectivul declarat și înscris în Program al apărării libertății religioase și a Bisericii Ortodoxe Române confruntată cu ofensiva secularismului și a creștinofobiei.

De aceea, adresăm tuturor membrilor și simpatizanților noștri chemarea de a ne vedea în număr cât mai mare pe 30 Noiembrie la Mănăstirea Peștera Sfântului Andrei și urăm totodată La Mulți Ani tututor românilor botezați, al căror patron spiritual este Sfântul Andrei.

Ciprian Boiț
Vicepreședintele Filialei Constanța a Partidului Noua Dreaptă
WhatsApp: 0724 445 403
http://www.NouaDreapta.org

Comunicat primit pe email
Sursa: Incorect Politic

COMENTARII

    • @„Naționalist”,

      Hopaaa…. unul care și „răspunde”. Șefule, nu-mi trebuie o legătură către pagina voastră pe internet ci un răspuns: de ce îl susțineți pe șobolanul de Teodosie, unul cu multe probleme penale și turnător, DOVEDIT, la securitate?
      „Cine se aseamănă se adună”. De aceea-l susțineți?

  1. Ce mizerie mai este și asta „Noua Dreaptă”??? Nu prăpădiții ăștia au trimis doi-trei „reprezentanți” la mitingul ciumei roșii din centrul șerpăriei Haules-Bucales? Deci ei sunt conduși de șobolanii roșii, sunt un apendic de-al lor.
    Și cum vine aia să „sprijini” pe unul dovedit securist și cu probleme penale!!!???

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.