N-au vazut podul din cauza pilonilor

N-au vazut podul din cauza pilonilor

0 221

Doar asa s-ar putea traduce motivarea sentintei in cazul podului de Darste. Cel care, in opinia completului de judecata alcatuit din magistrati ai Tribunalului Brasov, prezidat de o duduie judecator pe nume Anda Sampetru, ar trebui demolat peste doua zile. Hotararea judecatoreasca este definita si executorie si nu mai poate fi atacata in nici un fel de municipalitatea brasoveana, care ar trebui sa treaca la eliberarea terenului castigat de un petent brasovean. Reprezentantii Primariei Brasov sunt convinsi ca instanta nu a luat in considerare probele care demonstrau buna-credinta a municipalitatii in momentul in care a inceput constructia obiectivului, in baza unor acte puse la dispozitie de catre Primaria Sacele, cum ca terenul cu pricina era la acea vreme liber de sarcini.
Daca, in ochii autoritatilor locale, sentinta este discutabila, termenul de cinci zile (din care au trecut 3) de punere in aplicare ii scandalizeaza de-a dreptul. Presupusa demolare a unui obiectiv de dimensiunile podului de la Darste ar necesita interventii tehnice laborioase si foarte costisitoare, pentru aplicarea carora este nevoie deopotriva de timp si bani. In conditiile in care instanta nu a pus inca la dispozitie motivarea sentintei, singura consolare a Primariei este ca, pentru declansarea demolarii, are nevoie de propria-i aprobare. Daca nu apare vreun executor judecatoresc la volanul unui buldozer, punerea in aplicare a sentintei se pregateste pentru o lunga tergiversare.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.