Mon ami Mossad
Am cunoscut după 1990 un evreu plecat din România în Israel în urmă cu vreo 40 de ani. Are motive, mărturisite cu franchețe, cred eu, să regrete acest pas. Precum și motive ca să nu-i pară rău că a făcut-o. În Israel a ajuns sculă mare. Am motive să cred că este cel puțin colonel Mossad! Este explicația cea mai bună pe care am găsit-o faptului că, la inițiativa sa, am ajuns să ne cunoaștem foarte bine. Ba chiar, după spusele sale, să ne împrietenim! L-am pus la câteva probe de sinceritate și a corespuns! Probabil că și dînsul pe mine m-a trecut prin câteva teste de onorabilitate… Adică ne cam respectăm și contăm unul pe altul deseori.
Desigur, până la proba contrarie! Drept care, în urmă cu ceva vreme, contând și pe umorul său, debordant când omul este în vervă, l-am întrebat: „Stimate domn, spuneți-mi în ce măsură eu deranjez Mossadul! În ce măsură intru în contra-sens cu interesele Israelului?”
Răspunsul a venit prompt: „Domnule profesor, dumneavoastră nu deranjați pe nimeni în Israel, dumneavoastră deranjați multă lume în România!” Un răspuns care m-a pleoștit oareșicât și m-a pus pe gânduri!… Și iată câteva din gândurile care mi-au trecut prin cap:
Mai întâi dezamăgirea că nu deranjez pe nimeni în Israel!… Am pus această situație în legătură cu o vorba auzită cu altă ocazie: „Domnule profesor, dumneavoastră le dați prea multă importanță evreilor din conducerea comunității evreiești din România cu care vă războiți! Dacă ați vedea ce scrie presa din Israel despre alde Moses Rozen sau Aurel Vainer… Este ca-n poezia aceea din copilărie: Trage cu tunul ca să împuște rațe!…
În Israel lumea nu dă două parale pe un Radu Ioanid sau mai știu eu care impostor!…”
Nici evreii din România nu au altă părere despre cei care-i conduc! Cam ce gândesc românii de pretutindeni despre Băsescu sau Năstase, gândesc și evreii de pretutindeni despre gașca Vainer & complicii! Cum este sacul este și petecul!.. (În paranteză fie consemnat, domnul „Mossad” vorbește o limbă românească de zile mari!) Așadar, dacă deranjez pe cineva, spune Mossadul, deranjez aici, în România! Intru în contra-sens cu interese ale unor entități fizice sau juridice din România! Nu le pot numi românești. Ci din România! Acea „multă lume”, cum îi numea amicul meu, bun connaisseur în materie de conflicte sociale, civice! Te pui cu Mossadul?! Și am încercat, într-o trecere în revistă fugară, să-i identific pe cei pe care i-am deranjat vreodată în viața publică, socială, prin atitudinea mea politică și cetățenească, asumat naționalistă.
Primul meu gând a fost la Uniunea Vatra Românească, de care mi-am legat multe eforturi și interese! Și mult timp petrecut în ședințe, conferințe, mitinguri etc. Și multă pasiune! Și mi-am adus aminte cel mai pregnant de mirarea buimacă pe care am încercat-o atunci când, la câteva luni de la înființarea Vatrei, am publicat cartea Transilvania – Invincibile Argumentum. Cartea era gata din 1987-88, dar nu s-a publicat deoarece contravenea relațiilor noastre frățești româno-ungare. Acum însă, după cele petrecute la Târgu Mureș și după apariția UDMR, cu alaiul său de minciuni și obrăznicii, cartea mea pica „la marele fix”!
Bucuria a fost pe măsura tirajului: peste 65.000 de exemplare s-au vîndut în câteva săptămâni. Drepturile mele de autor s-au materializat sub forma a 5.000 de exemplare pe care editura mi le-a pus în brațe! Iar eu le-am dat mai departe, le-am donat Uniunii Vatra Românească! Mirarea de care vorbeam se referă la câțiva lideri din Vatră, nu mulți, dar importanți, în frunte cu Radu Ciontea, care au sabotat tirajul și difuzarea carții, căci au văzut în apariția cărții un atu de care eu mă voi folosi ca să ajung la șefia Vatrei!… Ceea ce li se părea un scandal …epistemologic: un constănțean președintele Vatrei Românești!… Nu conta pentru acești ardeleni pârăți că jumătate dintre dobrogeni sunt urmași ai ardelenilor care au românizat Dobrogea!
Când mi-am dat seama care-i baiul, am propus la primul consiliu național să trecem în statut că nu pot fi președinte al Uniunii Vatra Românească (UVR) decât persoane domiciliate în Transilvania!... Propunere care, din pacate, nu a „liniștit” pe niciunul dintre cei pe care îi deranja prezența mea în Vatră!… Repet, nu mulți, dar activi și energici, gălăgioși și eficienți! Deranjați în sinea lor de prezența mea în Vatră… Și mai repet că m-am mirat foarte constatând că prezența mea în Vatră deranja pe unii colegi din conducerea Vatrei…
Prin întrigi penibile, aceiași, au stricat buna conlucrare pe care o aveam de aproape 20 de ani cu I. Constantin Drăgan! Din pricina lui Ciontea am părăsit publicatia „Națiunea”, urmat de Mihai Pelin, solidar cu mine în fruntea revistei! Vadim se arătase și el „indignat” de prezența mea la o revistă care încercase prin mine și Pelin să arate o față „mai românească” naționalismului afișat de noi doi cu fermitate și fără ostentație încă dinainte de 1990.
Ce vreau să spun e că, înainte de a identifica alți adversari de idei și interese în echipe declarat conc
urente, trebuie să recunosc că am avut adversari extrem de tenace și de eficienți printre tovarășii de drum și de crez naționalist. În fruntea lor, cu intermitențe, Vadim însuși! Care intra automat în adversitate cu orice naționalist mai răsărit. Un veritabil dușman al tuturor naționaliștilor din România. Nu numai al meu!… Nu încăpea Vadim nici de Adrian Păunescu, nici de Ghiță Funar, nici de atâția alții,intelectuali patrioti de mare prestigiu pe care i-a porcăit în revista sa… Caz patologic acest Vadim, ce ar merita studiat cu mai multă atenție! La mulți „activiști” pe acest tărâm atât de delicat, delirul naționalist merge de mână cu un fel de gelozie, de aversiune și adversitate față de cei animați de același amor fierbinte... Vadim și alți dezaxați „pour l-amour de la Patrie” nu era în stare să vadă în ceilalți naționaliști niște confrați, niște colegi, ci i-a privit ca pe niște concurenți pe viață și pe moarte!… De parcă biata Patrie ar fi o Penelopă, curtată și disputată între pretendenții la mâna divei, dintre care numai unul va fi câștigătorul!…
Înainte de 1990 am știut că există o orientare naționalistă în multe din înfăptuirile și proiectele guvernării ceaușiste, am bănuit, pot spune că am simțit că există și o securitate naționalistă, legată de interesele românești! După 1990, am simțit că se continuă în SRI o aripă naționalistă, de al cărei sprijin s-a bucurat o vreme și Vatra Românească. Apoi, după o vreme, au dispărut semnele că în SRI ar mai exista vreo aripă, vreo componentă naționalistă… Vreun român! Așadar, când fac lista cu cei care m-au tras în jos după 1990 ori mi s-au pus de-a curmezișul drumului, nu-i pot trece cu vederea pe românașii mei, unii pentru că așa le cerea fișa postului, alții din proprie și privată inițiativă! Ca manifestare a libertății și democrației. A idealului lor naționalist! Creștin și ortodox!… Pe nimeni nu-l doare gura să rostească asemenea cuvinte?!… Sau din prostie!
Prof.univ.dr.Ion Coja
