Ministrul Olguța ​Vasilescu: Legea pensiilor are o nouă formulă de calcul care...

Ministrul Olguța ​Vasilescu: Legea pensiilor are o nouă formulă de calcul care este aproape de perfecțiune

0 286
​Noua variantă a legii pensiilor este aproape de perfecțiune, iar săptămâna viitoare va fi trimisă în circuitul de avizare, susține Lia Olguța Vasilescu, într-un interviu la Digi24.
„Ne dorim o lege perfect aplicabilă, iar pentru asta trebuie să avem avizul de la Finanțe. Avem patru variante pe care le-am dat celor de la finanțe să le calculeze. Două dintre variantele noastre sunt deja cunoscute publicului. Una este prevederea care există deja în legislația actuală, adică inflație plus 50% din creșterea reală a salariului mediu brut.
Cealaltă variantă deja a fost expusă la Neptun după Cex-ul de acolo când s-a cerut să se ia în considerare și inflația plus 2%. Adică dacă avem o inflație anul acesta de 5%, se adaugă 5% la pensie plus 2%, adică 7%. Legea se aplică etapizat, anul acesta a fost o majorare a punctului de pensie de la 1000 la 1100 de lei, anul viitor este prognozată să fie la 1265 de lei, în 2020 la 1775 lei, 2021 crește la 1875 lei, dar deja acolo se intră pe VPR.
În cei doi ani se calculează toate cele 5 milioane de dosare și se va putea intra pe noua formulă care este foarte aproape de perfecțiune. Nimeni nu pierde, dimpotrivă, toată lumea câștigă, dar ne permite să reglăm toate cele inechități care existau în legea pensiilor”,
a spus Vasilescu.

Ea a precizat că săptămâna viitoare vom avea impactul bugetar, ca în două săptămâni să fie aprobat de Guvern.„Am primit inclusiv de la ministere care trebuie să fie avizatoare începând de săptămâna viitoare tot felul de observații pe care am dorit să le preluăm pe parcurs și atunci când le trimitem în avizare legea să fie cu aceste observații cuprinse. Din cauza aceasta va fi un weekend de foc pentru cei de la Casa de pensii pentru că vor trebui să completeze toate aceste observații care ne-au venit pe parcursul dezbaterii. Nu știu exact cât va dura la celelalte ministere. 

Sper să se miște cât se poate de repede cu atât mai mult cu cât noi preluăm deja cele mai multe dintre observațiile lor astfel încât să putem să o adoptăm în Guvern în maxim două săptămâni și să o putem trimite Parlamentului. După ce vom prelua observațiile ministerelor avizatoare nu prea ar mai fi mare lucru de completat. Vom avea un impact bugetar foarte clar calculat de Finanțe și după ce le-am preluat din dezbatere. Textele ne asigurăm că nu sunt neconstituționale pentru că trec prin Ministerul Justiției”, a explicat ministrul Muncii.
Lia Olguta Vasilescu
Ea a mai spus că dezbaterea parlamentară va fi deschisă și, dacă va fi cazul, „dacă vom considerat că este nevoie să preluăm anumite lucruri, vom fi deschiși. Este dublu bugetul asigurărilor (ca impact bugetar n.r.) față de ce am avut anul trecut. Dacă ne gândim că punctul de pensie se dublează, vă dați seama că impactul este pe măsură”.
Principalele modificări aduse prin noua lege a pensiilor:
  • Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea Numărului Total de Puncte cu Valoarea Punctului de Referință. Numărul total de puncte este suma punctajelor anuale
  • Pensionarii care au stagiul de cotizare mai mic de 15 ani, pot opta între pensie și indemnizația socială, cu 3 luni înainte de intrarea în vigoare a legii
  • Punctul de pensie va fi de 1.265 lei în 2019, de 1.775 lei în 2020, de 1.875 lei în 2021, iar apoi se va indexa cu inflația
  • Pensia de urmaş se va cuveni copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii
  • Pensia minimă se stabilește în procente, minim și maxim, din salariul minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de stagiul de cotizare
  • Se introduce o nouă prestație și anume ajutorul pentru soțul supraviețuitor, și reprezintă 25% din pensia soțului decedat
  • Se extinde sfera perioadelor necontributive asimilate stagiilor de cotizare prin valorificarea perioadei de master și doctorat

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.