Ministrul Boloș vrea controale ANAF ca pe vremea NKVD

Ministrul Boloș vrea controale ANAF ca pe vremea NKVD

0 58

Disperați că sacul bugetar e spart ca o sită de balastieră, Ciolacu și Boloș au pus-o de o Provocația rusească, adică au reglementat controalele fiscale la amărâții de patroni români cu Naganul rusesc, sau cu Luger-ul german. Asta, pentru băgarea minților în cap ălora de-și imaginează că pot realiza vreun profit din munca lor, în loc să dea totul ca taxare la statul român. Evident că pentru multinaționale și pentru marii clienți politici s-au prevăzut în lege în portițe care să le înlesnească palmarea profiturilor immense, neimpozabile.
Astfel că acum controalele ANAF se vor face cu mâna la tocul armei și cu bătăi puternice în ușa contribuabilului întreprinzător, ba chiar cu antemergători de la DIAS care să spargă cu berbecul ușa micului întreprinzător înainte de a-l soma să deschidă.
Frica și intimidarea vor deveni paradigma uzuală a fiecărui control fiscal, mai ales acolo unde micul patron nu-și permite asistență juridică și avocați redutabili.
Revolta lui Cornel Nistorescu, din editorialul publicat ieri în Cotidianul, ne pare cu atât mai justificată cu cât nulitățile care conduc Finanțele românești sunt mai abuzive și frenetice în a-i jupui pe patronii români, dar cu protejarea nelegitimă și slugarnică a marilor multinaționale jecmănitoare, ce activează în România în deplină impunitate fiscală:

Cornel Nistorescu îngrozit și revoltat de ticăloșia noilor zapcii fiscali   
M-am îngrozit nu cînd Marcel Boloș a anunțat dotarea inspectorilor fiscali cu pistoale, ci cu o zi înainte. Pe la punctul 175 al nenorocirii, mi-am făcut cruce și am început să înjur. Politicienii noștri își ascund incapacitatea de  a guverna îndărătul a sute și mii de prevederi și articole de lege. Ordonanța asta a lui Ciolacu (lemn Tănase și ultra fanfaron în materie de  finanțe) tricotată  sub semnătura lui Marcel Boloș și concepută pe seama minții unuia mai vechi din Ministerul Finanțelor este un  mare fake fiscal. Seamănă cu un document scornit de un contabil lovit de tren care și-a propus ca prin diverse paragrafe să astupe găurile din strecurătoarea fiscului și, implicit, a hoțiilor publice. Un fel de Bulă care vrea să salveze țara prin rescrierea a sute de articole de prin diverse legi și ordonanțe, în așa fel încît evazionistul să nu mai scape.Toată reducerea de cheltuieli anunțată la trombonul cu cioc de Marcel Ciolacu trădează gîndirea prăfuită a finanțiștilor și a guvernanților români. În loc să reducă aparatul bugetar pe acolo pe unde avea burta mai umflată, Ciolacu și Boloș (doi care nici luați împreună nu fac un sfert de funcționar public adevărat) au cîrpit legislația pentru a speria contribuabilul și pentru a-l putea verifica și la sulurile de  hîrtie igienică, și la ceștile de cafea.(…)” a scris directorul Cotidianului în editorialul său.
Iată și câteva din comentariile din Cotidianul la producția jurnalistică a maestrului:

Libiu. Mateescu spune:
Sub evantaiul de paragrafe stupide ale legislatiei fiscale se ascund si acelea intr-adins concepute sa lase spatiu de manevra multinationalelor si marilor clienti politici. Pervers concepute, ele nu sunt accesibile firmelor marunte, ci doar acelora cu solida reprezentare juridica. Un fanariotism modern, in care zapcii fiscali cu pistol vor lua zece piei de pe patronii amarati.

A scapat porumbelul din gura spune:
„Cu pistoalele pe masa spaga este mai banoasa” ar canta niste haiduci noi daca ar exista. Unica concluzie certa care se desprinde din declaratia scapata de pastorul Bolosh ar fi: anaf-ul este o institutie militarizata nedeclarata ca atare adica o anexa a securitatii. Impreuna vegheaza de 34 de ani ca Romania sa prospere. La salariile lor este foarte normal.

ironic spune:
Si merg cu pistoalele si flintele la CFR, la Tarom, la Termoelectrica, …… ???
Lasa vacile la marginea orasului si umbla ca niste cowboy trepadusii Statului ! Asa e legea ! – vor spune guristii care se conformeaza cu orice si merg la vot !

Marele Urs spune:

In acest caz eu aș da permis de arme tuturor in romania,. Oricum intră romania in rezbel in curînd , căci situația economică nu mai e sustenabilă,..colapsul e iminent și de ce n-ar fi de vină rusul… și măcar ești la egalitate inarmat cu fiscul..

UN_OM spune:
Avem pistoale și din când în când trebuiesc curățate, pe cale de consecința, se va înființa departamente specializate de pregătirea a personalului îndrituit precum și de control al acestui arsenal. Cu arma la brâu controalele financiare vor da rezultate pe măsură. deh, se schimbă paradigma, militarizare.

RUSINE CIOLACU! RUSINE PSD! spune:
Portareii aia confisca cu nerusinare banii adusi in tara de cei care au muncit din greu afara dar se fac ca nu vad miliardele romanilor scoase fara probleme din tara de multinationalele mafiote.

 Otova spune:
Apariția armelor la angajații fiscului mă fac să cred că statul nu mai adună taxe, ci taxe de protecție. Evident, nicio legătură cu statul mafiot identificat de domnul Băsescu.
Aș fi curios să știu dacă portăreii vor purta arme și la executările silite. Căci alea se fac în urma unor hotărâri ale justiției. Și atunci brațul lung al legii poate fi și înarmat.

Bolosh mai tare ca SRI-ul spune:
Secretul bancar nu mai exista in Romania. Acum orice functionaras ANAF poate sa-ti verifice conturile. Care sunt bancile care au acceptat aceasta masura abuziva? Romanii care lucreaza afara nu vor mai aduce banii in bancile din Romania.

Inapoierea la origine spune:
Pai si cind perceptorul intra la Moromete in curte sa-i ceara foncirea era insotit de un jandarm inarmat.

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.