Minipateuri cu atatea grasimi la un loc… de-ti sta inima in loc!

Minipateuri cu atatea grasimi la un loc… de-ti sta inima in loc!

0 348

Aluatul minipateurilor cu brinza telemea RomCherie are in compozitie: “Faina alba, apa, margarina (grasimi vegetale hidrogenate, apa, sare, emulgatori: mono si digliceride ale acizilor grasI E 471, lecitina de soia E 322, acidifianti: acid citric E 330, acid ascorbic E 300, arome naturale si identic naturale (n.r. – artificiale), colorant: anatto E 160 b), grasimi vegetale nehidrogenate, sare iodata, ameliator de faina (stabilizator: guma guar E 412, emulgatori: esteri glicerici ai acidului diacetil-tartric cu acizi grasi E 472 e, lecitina de soia E 322, antioxidanti: fosfat tricalcic E 341 iii, acid ascorbic E 300, enzime), otet de alcool”. Dupa cum se poate observa “cu ochiul liber”, prajiturica abunda in E-uri care mai de care mai nocive pentru organism.
Umplutura este realizata din 20% brinza telemea si 80% oua, gris.
Producatorul ne spune ca acest produs este “puterea ta de zi cu zi”. Numai ca, analizand eticheta, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, ne spune ca minipateurile au un profil nutritional dezechilibrat. Acesta este dat de combinatia nesanatoasa intre glucide si grasimi hidrogenate cu efect negativ asupra sistemului cardiovascular, cerebrovascular, pancreasului, ficatului si rinichilor.
Produsul are un continut ridicat de sare, de care consumatorii trebuie sa tina cont pentru a nu depasi doza zilnica recomandata, de 6g pentru o persoana adulta.
De asemenea, in compozitia minipateurilor s-a adaugat si fosfor (E 341), care produce efecte negative asupra sanatatii sistemului osos, putand determina aparitia osteoporozei sau a depunerilor anormale de calciu, daca este consumat in cantitati mari.
Minipateurile analizate nu sunt indicate supraponderalilor si obezilor, copiilor si adolescentilor, femeilor insarcinate si care alapteaza, hipertensivilor, suferinzilor de mladii cerebro- si cardiovasculare, suferinzilor de maladii hepato-renale, suferinzilor de hiperuricemie (guta), bolnavilor de cancer, celor cu maladii neurodegenerative (Alzheimer, Parkinson), persoanelor care au celulita, astmaticilor, suferinzilor de diferite maladii ale pielii.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.