“Mi-e rușine că sunt român”

Am vrut să scriu acest text aseară, m-am gândit să-l scriu, să nu-l scriu? Dar până la urmă l-am scris, pentru că eu scriu pe blog tot ceea ce gândesc.
Aseară am primit un mail de la colegi din Franța: conținea un singur cuvânt „Incroyable!” și în atașament, CV-ul lui Fritz, noul primar al Timișoarei. Adică, de necrezut, un om cu un CV atât de slab cum este cel al lui Fritz, poate ajunge primarul unui oraș atât de mare cum este Timișoara?
Nu le venea să creadă!
Ce să spun, că suntem un popor de mâna a doua, care ne plecăm capul în fața străinilor? Nu, pentru că eu nu sunt așa. Eu sunt invitat să predau în Franța, de 6 ani pentru că, spun ei, nu au un specialist atât de bun acolo. Și atunci aduc unul de la 2.500 de km. Și, de fiecare dată se miră, după fiecare ciclu de studii încheiat cu evaluări maxime, că mă întorc în România. Și contabila Universității din Nisa a spus, când a văzut fluturașul de salariu cu 900 de euro de la Universitatea din București: de ce nu rămâneți aici, să predați la noi?
Sunteți cel mai bun, aveți cele mai bune evaluări. Iar eu mereu zâmbesc și spun: eu mă întorc acasă pentru că-mi iubesc țara, sunt mândru că sunt român. Și la cursuri, în amfiteatru, îmi agăț în piept o insignă cu steagul României, dacă sunt studenți care intră cu întârziere și nu prind momentul când spun că sunt de la Universitatea din București, să știe că acel profesor, pe care îl apreciază cel mai mult și căruia îi dau cele mai bune evaluări în fiecare an, este român.
Iar românii nu sunt doar spălători de veceuri, muncitori necalificați și hoți. Sunt și profesori universitari de talia mea, care susțin cursuri originale pe baza propriilor cercetări.
E o bătălie pe care o duc în fiecare an. Și o câștig. Pentru că anul următor sunt invitat din nou să-mi susțin cursurile (care sunt originale 100%, bazate doar pe cercetările mele) la cel mai înalt nivel de predare înainte de doctorat, unde predau numai profesori de elită, Master 2, anul II de Master, unde se ajunge foarte greu, în urma unui examen dificil care se dă după primul an de Master și pică 50% dintre candidați.

Toate aceste eforturi s-au dus pe apa sâmbetei aseară. Mai întâi francezilor nu le-a venit să creadă. Că românii sunt atât de proști și atât de prost pregătiți, încât nu au un candidat mai bun la Primăria Timișoarei, decât Fritz.
Așa cum am scris ieri, aici, Clotilde nu ar fi ajuns niciodată primar în Franța, pentru că acolo există standarde.
Apoi a venit al doilea mail. Primul mail a fost de stupoare. La tine acolo în România, țara de unde ești tu, țara unde studenții noștri vor să-și continue studiile pentru că le place mult cum ai predat tu și cred că toți profesorii sunt la fel ca tine, acolo la tine, sunteți atât de proști și slabi pregătiți încât ați ales un om cu un cv atât de slab?
La al doilea mail aflaseră că a câștigat și Clotilde Armand. Și atunci s-a dezlănțuit cumplita ironie franțuzească, mi-au scris: „Formidabil, atunci vin și eu să fiu primar la București”! Etc…
Formidabil!
Adică dacă e atât de ușor la voi să ajungi primar, adică dacă oamenii sunt atât de proști și slab pregătiți încât nu există cineva mai bun decât Clotilde Armand, atunci vin și eu la voi în Bangladesh, să fiu boier…
Acest „Formidabil” ascunde tot disprețul, arată opinia care se creează despre noi ca popor, mai exact opinia că suntem un popor de mâna a doua, un popor slab pregătit, atât de slab pregătit, că nu are reprezentanți proprii mai bine pregătiți decât Clotilde și Fritz.
Ne-am făcut de râs în Europa.
Francezii râd de noi, cu siguranță râd și alții. Și eu m-am săturat să mă lupt cu asta. M-am săturat să văd că râd de noi, pentru că români cu studii superioare fac munci necalificate în Franța, Germania, Anglia etc, m-am săturat să râdă de noi, că aproape toate femeile care curăță veceuri în hotelurile din Franța sunt românce și peste 50% au studii superioare, m-am săturat să râdă de noi, pentru că românii sunt atât de proști, încât apelează la Fritz și Clotilde, pentru că nu au alte persoane mai deștepte și mai bine pregătite de atât, m-am saturat să râdă de noi pentru că românii din străinătate pleacă capul pentru bani (iar românii din țară cred că străinii sunt rasă superioară).

Eu nu am făcut asta niciodată. De aceea, acum, mi-e rușine că sunt român.
Și, sincer, am început să mă satur să-mi fie rușine să fiu român. Aș vrea să aparțin unei nații mândre, cum sunt sârbii, care să nu spele veceuri în străinătate, să nu se umilească și să nu plece capul în fața străinilor, să nu se poarte cu ei ca și cum ar fi o rasă superioară, aș vrea să nu simt că trăiesc într-o țară unde oamenii nu pot să uite că au fost iobagi și nu se pot dezbăra de mentalitatea de iobagi.
Eu, când sunt chemat să predau în Franța, sunt prezentat ca cel mai bun specialist social media din Europa (ceea ce este o exagerare) și sunt primit cu aplauze. Pentru că am avut cele mai bune evaluări la Master Clasa A+ de la Montbelliard, unde studenții de la Master au propria lor clădire cu două etaje, cu laborator de VR și lucrează în 3 D și aplicații pe telefon. Iar profesorul-invitat are apartament în clădirea unde se țin cursurile, ca să nu obosească, să vină direct la curs. Înaintea mea, a fost invitat un profesor japonez.
Și mă întorc mereu aici, pentru că sunt român.
Și văd cum românii își pun poalele în cap. Și mă fac de râs. Nu pentru că sunt eu prost, ci pentru că aparțin unei nații care se lasă manipulată pe un drum care o face să-și uite inteligența și să-și roadă genunchii.
Pe 5 septembrie trebuia să predau o cercetare care-mi asigura postul de conferențiar în Franța. Nu am lucrat deloc la ea. De azi mă apuc să lucrez.

Autor: Horea Mihai Bădău
Sursa: horeabadau.ro/horea-mihai-badau/

Share on Facebook

Tweet

Follow us