Memoria arheologului și istoricului Florea Costea subiectul unui eveniment cultural la Racoș!

Memoria arheologului și istoricului Florea Costea subiectul unui eveniment cultural la Racoș!

0 165

Astăzi, la Racoş, la Castelul Bethlen are loc manifestarea „O viaţă… un destin”. Evenimentul a fost pregătit în memoria dr. arheolog şi istoric braşovean Florea Costea, ce a dispărut dintre noi la începtul acestui an și cuprinde atât un simpozion ştiinţific, cât şi activităţi pentru copii, astfel că şi cei mici sunt invitaţi la evenimente.

Conform managerului interimar al Muzeului „Casa Mureşenilor” Braşov Ovidiu Savu:  „Dr. Bebe Florea Costea, arheolog şi istoric braşovean, a lucrat la Muzeul de Istorie Braşov timp de peste 40 de ani, iar la Racoş şi-a dedicat, se poate spune, aproape toată viaţa, peste 30 de ani de muncă şi cercetări arheologice la fortificaţiile dacice de lângă Racoş. A influenţat şi a descoperit prin săpăturile arheologice, de peste trei decenii, unele dintre cele mai interesante şi frumoase fortificaţii dacice din S-E-ul Transilvaniei, sigur o capitală, o zonă foarte importantă acum 2.000 de ani pentru civilizaţia dacică.
E vorba despre sanctuarul circular, al doilea ca mărime din Dacia, după cel de la Costeşti, descoperit pe Tipia Ormenişului, alte cel puţin 4-5 sanctuare pe platoul Tipiei Ormenişului, iată câteva repere foarte importante pentru dacii care locuiau acolo. Avem la Castelul Bethlen simpozion dedicat activităţii de arheolog, la care participă cercetători de la Brăila, Braşov, Bucureşti, SUA. Avem gastronomie antică, activităţi pentru copii, cu inspiraţie de la Cetatea din Râşnov, o grădiniţă arheologică unde copiii vor descoperi cioburi în nisip, avem amintiri, poveşti, glume, aşa cum erau seara, la fac de tabără, la tabăra din Racoş”

Evenimentele sunt organizate de muzeul amintit, în colaborare cu Primaria Racoş, Biserica Unitariană Racoş, Asociaţia Alsorakosert,  Muzeul „Carpatilor Răsăriteni” Sf. Gheorghe și Club 41- 1 Braşov.

I.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.