Așa cum anticipasem, medicul echipei FC Brașov, dr. Gheorghe Popa, a avut un rol esențial, în rezolvarea crizei prin care a trecut gruparea ,,stegarilor”. Inimosul medic, care în tinerețe urca în plopii de lângă stadionul Tineretului, pentru a urmări meciurile, nu a uitat de unde a plecat și s-a implicat decisiv în resuscitarea echipei brașovene. Cu alte cuvinte, a scos echipa din moarte clinică, acolo unde ajunsese și acum îi mai dă o șansă de supraviețuire. Medicul echipei a reușit să convingă o firmă italiană, să se implice în viața echipei, începând de luni. Această firmă a solicitat și a obținut că medicul echipei să preia prerogativele Consiliului de Administrație, urmând să se încheie toate actele referitoare la activitatea echipei.

,,Mă bucur că mi-am adus un aport, la salvarea de moment a clubului. Am preluat prerogativele președintelui Consiliului de Administrație, încă nu sunt președinte, pentru că trebuie întocmite o serie de acte. Ieri am avut o discuție la Administrația Financiară, prin care conducerea acestei instituții și-a exprimat totalul dezacord, față de modul în care a fost întocmit planul de reorganizare, în care ei erau defavorizați. În consecință, doresc un nou plan de reorganizare, ceea ce va însemna un nou ternem, după 6 aprilie. Aceasta înseamnă că spectrul falimentului va dispărea, cel puțin pentru o perioadă destul de lungă. Până luni, activitatea echipei va fi finanțată de către fondurile aflate în acest moment în visteria clubului. Este vorba despre deplasarea la meciul amical de la Târgoviște. De luni încolo, avem promisiunea fermă că grupul de finanțatori italieni vor trimite o anumită sumă de bani, sper eu în jur de 500 de mii de euro, bani care ne vor permite să ne continuăm activitatea și să ne atingem obiectivul principal, acela de a accede în prima ligă. Firma respectivă va relua discuțiile cu fiscul, pentru a se vedea cum se vor achita creanțele, astfel încât fiscul să înceteze să ceară falimentul echipei. Legat de lot, pot să spun că ne dorim să transferăm până luni, data limită, doi-trei jucători, care să acopere posturile deficitare. Precizez că în afara firmei din Italia, putem discuta, pe tema finanțării echipei și cu alte persoane fizice sau juridice.În acest sens, vom avea discuții și cu potențialii investitori, al căror reprezentant este Ana Maria Prodan”, ne-a declarat medicul salvator, Gheorge Popa

Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.