Marti seara, Piata Sfatului Brasov

Marti seara, Piata Sfatului Brasov

0 211

Ieri seara, Piata Sfatului din Brasov a clocotit de vocile a circa 200 de protestatari, in mare parte studenti si elevidin ciclul superior, care si-au aratat solidaritatea fata de protestul de la Chisinau impotriva comunismului. Manifestatia, organizata de Asociatia Studentilor Basarabeni si Bucovineni din Brasov, a vrut sa atraga atentia opiniei publice brasovene asupra situatiei create la Chisinau si sa transmita un mesaj de solidaritate manifestantilor adunati in piata centrala din capitala Republicii Moldova. Presedintele asociatiei, Octavian Apostol, a declarat: „Ne-am adunat aici, in Piata Sfatului din Brasov, pentru a ne solidariza cu fratii nostri de la Chisinau. Vrem sa se stie ca, in Republica Moldova, comunistii au furat alegerile. Noi, tinerii, care am votat duminica impotriva comunistilor, spunem cu tarie ca avem nevoie de o alta clasa politica, care sa þina cu noi, sa nu ne cenzureze, pentru a ne putea exprima liber la noi acasa. Odata cu ajungerea comunistilor la putere ne-a murit viitorul. Inca patru ani cu comunistii la putere, inseamna moarte pentru noi. Ne-am adunat in aceasta seara aici si pentru a ne organiza in asa fel incat, miine (astazi – n.a.) pe seara sa plecam spre Chisinau. Am stabilit cu studentii basarabeni din celelalte centre universitare sa ne intalnim la vama si sa incercam sa ne intoarcem acasa pentru a ne alatura celor care se afla in piata la Chisinau”, Cei peste 300 de studenti basarabeni care studiaza in Brasov, ne-au spus ca mare parte dintre ei au votat duminica, la Bucuresti, impotriva comunistilor, si sunt indignati de marea frauda electorala care a pastrat comunistii la Putere in Moldova de peste Prut. Alaturi de studentii basarabeni s-au aflat in Piata Sfatului, membrii Asociatiei Studentilor din Universitatea Transilvania, dar si membrii Asociatiei Pro Basarabia ºi Bucovina. S-au scandat lozinci anticomuniste si chemari la solidarizare cu manifestantii de la Chisinau, precum si apeluri la unitatea romanilor de pretutindeni. „Acelasi sange, aceeasi tara/Romani am fost toti odinioara” sau „Basarabia pamant romanesc”, au fost printre lozincile favorite scandate in timpul mitingului. Sa fie oare aceste miscari din Basarabia inceputul unui nou 1 Decembrie 1918?

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.