Mara Mareș aduce Laudatio șefului Cancelariei de unde-l consiliază

Mara Mareș aduce Laudatio șefului Cancelariei de unde-l consiliază

0 215

Autoproclamându-se viitorul partidului, în timp ce decrețeii epocii Ceaușescu erau meniți a dispărea în disoluția politicului românesc, principesa barabulelor făgărășene, Mara Mareș, după ce și-a exprimat Lamentatio pentru îndepărtarea ei de pe listele parlamentare liberale brașovene în 2020, aduce acum Laudatio noului său șef, premierul Florin Cîțu.
Într-o înșiruire pe cât de sicofantă, pe atât de infantilă a calităților Șefului, neridicându-se stilistic peste un copil de clasa a VII-a, Mareș se gudură strategic pe lângă presupusul viitor președinte al PNL.
Aceasta după ce a văzut că mai mulți șefi de organizații județene din țară au defectat din tabăra Orban și s-au aliniat vremurilor noi, vremurile premierului la cârma partidului.
Totul pentru a mai ciupi un mandat de deputat în 2024, pentru a mai trage o leneveală pe banii națiunii prin Cameră, încă patru ani.    

Postare pe facebook marca Mareș, care ar stârni râsul, dacă n-ar stârni în prealabil plânsul
„Atunci când vorbesc despre liberalism în stare pură, prima persoană la care mă raportez este Florin Cîţu. Îl cunosc de mulți ani, timp în care am apucat să-i cunosc povestea și poveștile, deopotrivă(mai ales poveștile cu creșterea economică și cu necesitatea îndatorării externe faraonice a României n.n.).
Știu în ce crede, știu cum muncește, știu cum gândește(Mareș posedă în acest scop un glob de cristal în care se zgâiește n.n.). Am tras concluzii despre el în timp, nu doar recent sau ocazional.
Așadar, vorbesc în cunoștința de cauză atunci când spun că Florin Cîțu este un rebel prin natura lui(Rebel fără cauză, sau alta decât binele țării n.n.). Nu există persoană sau situație care să îl facă să acționeze altfel decât simte. Asta poate enerva, desigur, și e limpede de ce.
E un om care urăște compromisul și iubește performanța(E clar, din moment ce a angajat-o pe Mareș la Cancelarie n.n.). Nu are nici datorii de sistem, nici datorii politice și, cel mai important, atunci când face ce trebuie nu are nu are frică de consecințe.
L-am văzut mergând înainte indiferent de pericole în nenumărate ocazii, atunci când unii îl criticau pentru că ieșea din peisajul politic tradițional cu care suntem mult prea obișnuiți(….) Suntem pe mâini bune(Așa le spunea și Hitler germanilor în 1933 n.n.)”, proclamă satisfăcută pe/de facebook barabula făgărășeană.
Vai de Cancelaria guvernului, vai de guvern, vai de țară, dacă a ajuns Mara Mareș să sfătuiască primul ministru al României.

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.