Mania naturii

Mania naturii

0 156


Printre stelele galaxiei dansa, ca un fir de praf, o mica nava cosmica. Parea ca sta pe loc, insa viteza deplasarii intrecea cu putin jumatate din viteza luminii. Nava zbura prin si spre necunoscut.


Se afla in pauza dintre doua etape liniare.


Doar doua finite se aflau in interiorul cilindrului metalic, lung de opt metri si cu o circumferinta de patru – erau Atlan si Ottac.


Culoarea navei era de un rosu aprins. Si, ca un strop de sange, gonea prin infinitul timpului si al spatiului.


Ottac programa pilotul automat si se intinse, lasand fotoliul sa rabateze. Il indrepte in asa fel incat sa ajunga cu fata spre Atlan, care se odihnea in celalalt fotoliu, in spatele cabinei.


Nu trecusera nici 24 de ore de cand parasisera planeta Tolvtamur, planeta ce se transformase, in spatele micutei nave, in ceea ce fusese candva: energie. Aceasta planeta


Pe Ottac nu il cunostea nimeni prea bine. Era poreclit ‘ Calurianul ‘, ‘Vagabondul Stelar ‘ sau chiar ‘ Cersetorul ‘. Dar fiecare ofiter superior al USO cunostea prietenia care-l lega de Atlan, chiar daca nimeni nu stia sau banuia izvorul acestei prietenii. Caci nimeni nu aflase de unde se trage Ottac si cine era el de fapt.


Caluria, asa se spunea, ar fi planeta lui de bastina. Dar, cercetand orice arhiva doreai, nu puteai gasi nici planeta si nici sistemul solar din care sa faca parte. Ottac era inalt, zvelt, putin incovoiat. Nasul acvilin domina o fata ridata, din care explodau doi ochi albastri si inteligenti. Se parea ca intreaga galaxie era casa lui, asa de bine cunostea toate planetele populate. Si, mai ales, stia sa traiasca precum un print, fara a avea un ban.


Nici chiar prietenului sau Atlan nu-I destainuise si nu-I destainuia totul, ci doar zambea enigmatic la unele intrebari ale acestuia. Asa ca acuma.tocmai isi implinise ciclul existentei.


?“ De unde am aceasta nava ? Mi-a fost daruita, poti sa ma crezi sau nu. Intr-adevar mi-a fost daruita. Poate ca sa scape, in sfarsit, de mine.”


?“ Prietene, se pare ca ai gasit un pretext plauzibil. Dar nu vreau sa insist ca sa nu trec peste intelegerea noastra de candva si pe care m-am silit sa o respect pana acuma. Caci ne cunoastem de prea mult timp. “


?“ Intr-adevar, cam de o gramada de timp “, comenta Ottac fara ironie. “ Nimeni nu ne-ar crede daca i-am spune-o. “


“ Ottac, cel mai neverosimil ar fi adevarul. “ Atlan privi afara spre furnicarul de stele. “ Ai calculate bine pozitia noastra ? “


“ Amice, e in regula. De ce intrebi ? “


?( traducere si adaptare dupa “ Das Tefroderproblem “ ) (va urma)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.