„Majoritatea tăcută (silent majority) e condamnată să rămână tăcută”
Am citit într-o publicație americană o constatare: majoritatea tăcută (silent majority) este condamnată să rămână tăcută.
Ultimele decenii demonstrează adevărul acestei maxime. Oamenii nu au dat importanță minorității gălăgioase puse pe dărâmat. Dar aceasta a ocupat sistematic și premeditat poziții strategice în mass-media, universități și politică, a ideologizat promoții întregi de absolvenți și a început să dicteze discursul public.
S-a ajuns astfel la un aspect pe care nimeni nu l-a anticipat: majoritatea oamenilor cu expunere publică au început să accepte agenda minorității zgomotoase fiindcă n-au vrut să riște să fie desființați mediatic. Expresia cancel culture (cultura anulării, cu referire la distrugerea reputației unei persoane) a intrat deja în vocabularul curent.
Dar și cei fără expunere care au crezut că „n-au ce să-mi facă, n-o să-mi intre în casă, lasă-i să latre la Lună” au acum o surpriză. A rosti adevăruri incomode poate fi calificat uneori drept „discurs al urii” și a început să fie incriminat legal.
A refuza vaccinarea expune restricțiilor oameni care plătesc totuși asigurări obligatorii de sănătate; pentru unele profesii refuzul poate însemna pierderea locului de muncă. Astfel de aspecte erau de neconceput cu puțin timp în urmă. Astăzi devin normalitate.
Acesta este motivul pentru care suntem unii, destul de puțini, care nu ne mulțumim cu apartenența la majoritatea tăcută. Nu avem nimic de câștigat profesional sau social vorbind împotriva curentului agreat, ba chiar dimpotrivă.
Puteți să mă credeți că nu mi-a fost totdeauna simplu să lucrez în mediul corporatist, unde e un concurs permanent de rostit banalități solemne și aparent virtuoase. Dar, cel puțin în cazul bărbaților din acest cerc relativ restrâns, avem și avantaje: nu ne tăiem pe față atunci când ne bărbierim. Fiindcă ne putem privi în oglindă fără să ne fie rușine.
Autor: Mihai Popa
Surasa: yogaesoteric.net
