Lucrările de reabilitare şi modernizare a „Drumului de sub munte” au intrat...

Lucrările de reabilitare şi modernizare a „Drumului de sub munte” au intrat în linie dreaptă

1 458

Lucrările de reabilitare şi modernizare a „Drumului de sub munte”, format din DJ 104 A, DJ 105 C şi DJ 105 P, au intrat în linie dreaptă, având în vedere că pe parcursul acestui an este preconizată finalizarea şantierului pe întreaga lungime, de aproximativ 50 de km, a celor trei tronsoane rutiere.

Marţi, 4 mai, la sediul Consiliului Judeţean a avut loc o întâlnire de lucru privind stadiul execuţiei lucrărilor realizate firma SC Diferit SRL. Au participat membrii Unităţii de Implementare a Proiectului, reprezentantul serviciilor de management al execuţiei lucrărilor, supervizorul şi delegaţi din partea constructorului. Şedinţa a fost prezidată de administratorul public al judeţului Braşov, Daniel Gligoraş, în calitatea sa de manager al acestui proiect. În urma analizării stadiului la zi al execuţiei, concluziile sunt încurajatoare.

Primul strat de asfalt (binder) a fost deja aşternut pe aproximativ 41 de kilometri din total, ceea ce reprezintă un progres al lucrărilor de 90%. În privinţa stratului de uzură, acesta a fost aşternut pe 5,5 km. Refacerea celor 15 poduri şi a tuturor podeţelor de pe traseu, precum şi modernizarea celor două treceri la nivel cu calea ferată incluse în proiect au fost încheiate cu succes.  Jumătate din lucrările necesare amenajării drumurilor laterale sunt deja finalizate, iar amenajarea scurgerilor pluviale, a rigolelor, şanţurilor betonate şi a celor pereate are un progres de 65%, ceea ce înseamnă că lucrările s-au încheiat pe o lungime de 32 de km.

Refacerea trotuarelor şi construirea acceselor la proprietăţi s-a realizat în proporţie de 50% din totalul suprafeţelor proiectate.

„Per ansamblu, sunt mulţumit de progresul lucrărilor. Mă bucur că anumite componente ale proiectului au fost finalizate, însă am cerut constructorului o mobilizare cât mai bună pe şantier, astfel încât să reuşim într-un timp cât mai scurt să încheiem aşternerea covorului asfaltic pe întreaga lungime a drumului interjudeţean. Ne dorim ca localnicii din satele străbătute de traseul «Drumului de sub munte», dar şi turiştii care vin în număr tot mai mare în zona Ţării Făgăraşului să poată circula în cele mai bune condiţii pe această arteră, alternativă la DN 1”, a menţionat managerul de proiect Daniel Gligoraş.

Proiectul „Modernizare drum interjudeţean DJ 104 A, DJ 105 C, DJ 105 P – format din DJ 104 A, km 0+000-45+000, DJ 105 C, km 6+300-3+800, DJ 105 P, km 0+000-3+800” a fost primul proiect cu fonduri europene destinat îmbunătăţirii infrastructurii rutiere, pe care administraţia publică a judeţului Braşov l-a accesat în anul 2017, în cadrul axei prioritare 6 a Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Am atras 146.864.245,94 lei pentru implementarea acestui proiect, o sumă considerabilă prin intermediul căreia reuşim să modernizăm 49,039 km de drumuri din Ţara Făgăraşului. Acesta a fost primul proiect accesat de Consiliul Judeţean în mandatul 2016-2020, în condiţiile în care în perioada anterioară nu fusese atrasă nicio sumă din programele de finanţare ale Uniunii Europene. Nu ne-am oprit aici, ci am reuşit să fim campioni pe Regiunea Centru la accesarea fondurilor disponibile prin POR 2014-2020 pentru modernizarea drumurilor judeţene. Ne propunem să continuăm modernizarea infrastructurii rutiere la nivelul întregului judeţ, prin proiecte pentru care să accesăm fondurile structurale 2021-2027”, a susţinut preşedintele CJ Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

„Drumul de sub munte” străbate localitățile Șinca Veche, Șercăița, Bucium, Mărgineni, Sebeș, Recea, Gura Văii, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguș, Viștea de Sus, Victoria şi Ucea de Sus.

El asigură conectarea cu rețeaua TEN-T și descongestionează traficul din zona DN 1 Sibiu – Brașov, având în vedere că facilitează legătura între județele Brașov, Sibiu, Argeș şi face legătura între DN 1 și DN 7C (Transfăgărășan).

D.D.

COMENTARII

  1. De cati ani promiteti – de fapt va scremeti!- Domnule Vestea? ce inseamna,citam:
    ” Ne propunem să continuăm modernizarea infrastructurii rutiere la nivelul întregului judeţ, prin proiecte pentru care să accesăm fondurile structurale 2021-2027”, Propuneti…continuarea…! Continuarea …cand? si a ce?… dle Vestea? De ce atatea… povesti neterminate!!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.