Liceul Silvic e-n padure, dar nu in codru

Liceul Silvic e-n padure, dar nu in codru

0 167

Liceul Silvic este amplasat, asa cum stim cu totii si cum sta bine unei institutii cu profil paduraresc, chiar in padure. Unii sunt insa de parere ca institutia se afla de-a dreptul in codru. Cel mai vehement dintre cei ce cred asta e consilierul local Sorin Grigorescu. La ultima sedinta de plen a Consiliului Local, Grigorescu n-a gasit nimic mai bun de facut in interesul orasului decat sa pretinda ca liceenii silvicultori arunca mucuri de tigari in gradina riveranilor ce se invecineaza cu curtea liceului. De la cateva chistoace, dezastrul semnalat de Grigorescu s-a intins la zecile de pet-uri de bere pe care elevii le arunca in zona, dupa ce, bineinteles, consuma continutul. De la tigari si bautura pana la dezmat n-a mai fost decat un pas. Incins probabil de atmosfera din CL, Grigorescu a finalizat portretul liceenilor de la Silvic – niste destrabalati care terorizeaza intregul cartier.
Poate ar fi interesant de spus ca Grigorescu insusi locuieste in zona; in spatele pretinsei nemultumiri a vecinilor se ascunde propriul disconfort, creat de comportamentul pretins huliganic al silvicultorilor. Si mai interesant ar fi insa de pomenit antipatia solida pe care o nutreste pentru Stefan Aranyosi, directorul liceului si consilier judetean. Acesta din urma, impreuna cu conducerea liceului si comitetul de parinti, a fost nevoit sa convoace o conferinta de presa in care a prezentat institutia pe care o conduce sub o fata mult mai civila decat a zugravit-o Grigorescu. Liceenii de la Silvic sunt, se pare, mult mai linistiti decat colegi de-ai lor de la alte licee din oras. Cat despre aspectul de maidan semnalat de Grigorescu, nici pomeneala; ziaristii invitati in liceu n-au zarit nici macar un bidon gol care sa fi fost aruncat de potentialii consumatori juvenili de bere.
Certificatul de buna purtare al liceenilor de la Silvic a fost semnat si de subprefectul Szakal, la randul lui profesor in institutie, care a marturisit ca, in ciuda micilor incidente, elevii carora le preda sunt „in general cuminti”.
Ce nu-nteleg in toata tarasenia cu Silvicul este cum de a ajuns Consiliul Local sa gazduiasca in plen situatia chistoacelor de tigari aruncate sau nu peste garduri de catre junii fumatori in pauza. Ce urmeaza pe ordinea de zi? Ca la gradinita nu stiu care, copilul vreunui consilier dusman face uneori pipi in pat?
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.