LIBRIS aduce cartea, noi o rasfoim
Scrisorile unui fazan – Alexandru Musina
Iesirile publice – extrem de rare – ale profesorului, poetului si publicistului brasovean, ca si prezentele sale sporadice la rubrica editorial a unui ziar local nu m-au convins niciodata. E clar ca formatul restrans pe care i-l rezerva pagina de ziar nu este pe gustul unei naturi inclinate spre confesiune si analiza ca cea a domnului Musina. Apoi, subiectele preferate de gazete sunt, de regula, sociale si politice, ultimul fiind un domeniu caruia este greu sa-i rezisti, in special in zona lui de speculatie, acolo unde competenta inceteaza si face loc aplecarii spre palavrageala si scenarita.
Cu „Scrisorile unui fazan”, Musina se misca insa pe un teritoriu familiar, in care analizeaza fenomenul literar cu sarm, umor si un lejer nonconformism, care ii aduce constant din partea colegilor dojeni blande, iar din cea a neprietenilor o solida antipatie. Acesta a fost si cazul inceputului de tipologie pe care l-a schitat in lumea intelectuala autohtona. Clasificandu-i in doua mari clase – Vanatori si Agricultori – cu subdiviziunile pastor si culegator, si i-a pus in cap pe toti cei nemultumiti de incadrarea pe care le-a rezervat-o. Vanatorul, grupa in care se incadreaza si pe sine, i se pare cea mai grozava indeletnicire. Desi femeia moderna prefera Liborgul, o alta creatura imaginata de Musina – omul literar cibernetic.
Scrisorile unui fazan au fost publicate in ciclul Epistolarul de la Olanesti in prestigioasa revista Vatra de la Targu-Mures. Principalii ei animatori – Virgil Podoaba si Alexandru Cistelecan – sunt, de altfel, destinatarii textelor analitice ale lui Musina, deghizate in haina epistolara.
Orbitor, aripa dreapta – Mircea Cartarescu
Dupa un an de retragere creativa in oaza de liniste a castelului Schloss Solitude, Mircea Cartarescu a ispravit de scris ultimul roman al trilogiei Orbitor. Un eveniment tratat cu atentia cuvenita de lumea literara romaneasca, ale carei varfuri n-au intarziat sa livreze cronici de intampinare la cel mai asteptat op de pe piata. Ba chiar si cititorii de rand au reactionat semnificativ la evenimentul editorial considerat deja cel mai important al anului. Un sondaj intreprins de un ziar central arata convingerea ferma a consumatorilor de fictiune din Romania ca Mircea Cartarescu ar merita chiar un Premiu Nobel pentru creatia sa literara.
Nici n-a aparut bine pe tarabe, scoasa la Humanitas, ca si precedentele doua volume ce compun trilogia, cartea a starnit reactii extrem de diferite din partea criticii. Majoritatea vorbeste despre incununarea desavarsita a 15 ani de travaliu literar intens, timp pe care Cartarescu, asa cum marturiseste, l-a consumat vizitat de inspiratie fecunda, dar si muncit de frustrari si disperare. Daca pentru unii trilogia este o bijuterie de stil si har literar, cheia de bolta a imaginatiei cartaresciene, exista si voci care il acuza de infatuare, de a se fi cautat excesiv pe sine sub pretextul unei incursiuni onirice in fantasma irigata cu franturi de realitate a copilariei.
Oricum ar fi, recenta aparitie este un bun prilej de a relua lectura celorlalte doua parti ale trilogiei – Aripa stanga si Corpul – pentru a avea o imagine coerenta despre cel mai bine vandut scriitor roman contemporan.
Vifor Rotar
