LIBRIS aduce cartea, noi o rasfoim

LIBRIS aduce cartea, noi o rasfoim

0 73

Despre iubire si moarte – Patrick Suskind


Cand, in 1985, aparea romanul cu succes fulgerator „Parfumul”, Patrick Suskind era un necunoscut in lumea literelor, ca de altfel in orice alt domeniu ce ar fi putut starni interesul publicului. Legenda tesuta la repezeala in jurul fulminantei aparitii pe tarabe a inclus pana si aberatia ca autorul este un banal cercetator chimic, care a scris o poveste de o cruzime seducatoare doar ca sa-si finanteze pasiunea studiului. Cert este sa aventurile serial-killerului Jean-Baptiste Grenouille, in cautarea formulei celui mai reusit parfum al tuturor timpurilor, n-au fost urmate imedit de alte productii ale scriitorului elvetian de origine germana.


Cand legenda artificiala era gata sa se impuna drept adevarul din spatele celui mai parfumat roman al secolului, Suskind recidiveaza cu cateva studii critice. Intre timp refuzase cateva premii literare, declinase toate invitatiile la emisiuni televizate si interzisese publicarea pozei sale in presa. Austeritatea propriei imagini, pe care o impune cu atata artag, ii determina pe colegii de breasla sa-l asemuiasca cu un Diogene postmodern. Eseul „Despre iubire si moarte”, inchinat misterului negru al iubirii, care o inrudeste cu tenebrele mortii, este scris cu aceeasi voluptate a adulmecarii pestilentelor din piata de peste in care venea pe lume ucigasul parfumier Grenouille. Chestionarea amorului si a mortii ca si corolar intunecat al acesteia este o indeletnicire ce-l plaseaza pe Suskind in descendenta unora din cele mai patrunzatoare minti ale umanitatii. De la Socrate incoace, filosofi inzestrati si poeti de geniu incearca sa dea cea mai exacta definitie a iubirii, indecisa intre ratacire divina sau tulburare demonica. Suskind ramane un original si in aceasta interogatie, parfumata de aromele tari ale scatofagiei. Demersul sau porneste de la o curiozitate din vremea cand era copil: dupa atatea culte inchinate falusului, vaginului si sanului, de ce n-ar exista si unul al excrementelor? Analiza starilor generate de iubire continua in acelasi registru nonconformist, trecand prin scrierile lui Platon, Kleist, Goethe, Thomas Mann, Oscar Wilde. Finalul se joaca intre Cristos si Orfeu. Pe primul, Suskind nu-l prea are la inima din pricina preocuparii excesive pentru regiea gesturilor si adeziunea imediata a maselor. Pe al doilea il gaseste mult mai uman si mai generos. Motivatiile sunt indraznete si cuceritoare, asemenea celui mai tare parfum literar pus vreodata la macerat in calimara unui scriitor.


?


Singuratatea pasarii migratoare – Cristian Badilita


Daca va pasioneaza scrierile religioase asternute pe hartie in numele unui ecumenism de cea mai buna factura, numele Badilita va este deja cunoscut. Daca nu, trebuie sa stiti sa tanarul autor al Jurnalului de fata este unul dintre cei mai apreciati teologi ai ortodoxiei romanesti actuale. Eruditia si anvergura intelectuala pe care si-a confectionat-o de-a lungul stagiilor de bursier in Occident, unde a vizitat cu aviditate sursele Patristicii, l-au facut coordonatorul echipei de traducatori in romaneste a Septuagintei. Devoratorii de presa risca sa aiba o imagine deformata asupra figurii lui Badilita, mai ales de cand cotidianul Ziua a demarat campania isterica si desuchiata impotriva lui Gabriel Liiceanu, acuzat neargumentat de plagiat dupa Heidegger. Pentru ca niste texte inedite semnate Mircea Eliade, descoperite intamplator de Badilita si predate directorului Humanitas spre publicare n-au vazut pana acum lumina tiparului, numele teologului publicist a fost asociat articolelor imunde semnate de ziaristii de la Ziua.


Jurnalul „Singuratatea….” este rememorarea celor mai rodnice momente ale proiectelor de studiere a Antichitatii crestine faurite de teolog, a dezamagirilor produse de mentalitatile frantuzesti, a furiei resimtite fata de incremenirea romaneasca, contrapusa dinamicii vietii occidentale. Cu siguranta credintei si increderea pe care i-o da rodul studiilor temeinice, Badilita n-are complexe in proximitatea unor legende ale exilului de talia Monicai Lovinescu si Virgil Ierunca, pe care-si permite, cu prilejul primei intalniri, sa-i descopere artificiala pe prima si crispat pe cel de-al doilea.


Vifor Rotar

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.