Lacătul de pe poarta Grădiniței 13 va fi dat jos astăzi

Lacătul de pe poarta Grădiniței 13 va fi dat jos astăzi

0 145

Primăria Braşov a obţinut vineri o ordonanţă preşedinţială prin care s-a instituit un drept de servitute provizoriu privind accestul cadrelor didactice și a părinților în Grădinița nr. 13 de pe strada Agrişelor.
În baza acestei decizii, astăzi, reprezentanţii Primăriei Braşov vor merge la grădiniţa amintită pentru a demonta lacătul pus în 27 august pe poarta de intrare în curte unde este situată instituția  de noul proprietar al unei părți a terenului.

După ce au fost sesizați de conducerea unității pre-școlare, o zi mai târziu, Primăria Braşov a deschis două procese, unul prin care a  solicitat emiterea unei ordonanţe preşedinţiale, fără citarea părţilor, iar cealaltă acţiune a fost deschisă la instanţa de fond şi vizează  instituirea unei servituţi de trecere.
Așa cum am mai scris și săptămâna trecută în articolul ,,Tupeu venal și dispreț față de copii – un pretins proprietar a pus lacătul pe Grădinița nr. 13 Brașov” decizia de retrocedare a terenului de sub curtea grădiniţei şi de sub o parte a clădirii unităţii de aproximativ 600 metri pătrați a fost emisă în anul 2013.

În anul 2015 , terenul a fost cumpărat de un domn pe nume Horia Popa – actualul proprietar – și  care, în luna mai a acestui an a obţinut din partea instanţei o decizie de executare, în baza căreia a blocat intrarea în curtea grădiniţei.
Faptele au devenit publice abia în 28 august, când educatorii şi părinţii au prezentat situaţia pe diverse rețele de socializare, iar a doua zi, pe data de 29 august au organizat un protest – neautorizat dar faraincidente – în faţa Primăriei când au dicutat cu viceprimarului Costel Mihai. Tot el este cel care a anunțat că lacătul buclucaș va fi dat jos astăzi, după ce instanţa a emis o decizie favorabilă municipalităţii braşovene.

Iulian Rinder
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.