La Paris, Iordanescu-te Tu Doamne….
Prezentul campionat european ne oferă iar posibilitatea de a verifica stereotipurile naționale; în plină efervescență a cultului lui Arsenie Boca (există și kit-uri compuse din mătănii, smirnă sau tămâie plus cărticică, la aproximativ 20 de lei, la orice chioșc de ziare… De ce sa nu lansam si un brand al F.R.F. in domeniu?), Antrenorul nostru este binecunoscut pentru rezultatele exceptionale obtinute, nu doar in cariera militara, dar la… fotbal prin credinta si obisnuinta distinsului general de a săruta cu sarg anumite iconițe în momente critice. Deci nu oricare talisman religios, ci doar…anumite iconite. Pana mai de curand nu prea le-a scos din buzunare si rezultatele, iata, se vede… ”
Tata Puiu (sau, argotic, Father Chicken) impresionează în primul rând pentru că este „ca un tată”, expresie a unui vechi complex paternalist al unei populații care a crezut într-un Tătuc și crede în „tătuci”, in Sfinti, in general/i,si la televizor, in fătuci…
Ca sa incheiem, in nota de normalitate Iordaneasca, venim cu propunerea de a se deschide in biroul presedintelui Burleanu, a unei tarabe cu iconite si pentru alte echipe. Ca sa nu-i mai fie inlocuite tocmai iconitele facatoare de minuni ale generalului si vandute pe bani grei albanezilor! Si ei tot ortodocsi ca si noi, dar, trist pentru ei, care nu-l au pe Parintele Boca!!
O altă discuție „reformatoare” despre echipa de fotbal a fost cea a țigărilor; pentru ca la romani fumatul – ca si fumul de tamaie! – sunt însemne al celor aleși, așa cum au arătat și câteva imagini din vestiarul naționalei Ucrainei, dar si a Romaniei, mai mult asemănător unei terase de pe o plajă românească de la mamaia pana la vechea vama.
A facut de asemenea, o buna impresie galeria noastra de fotbal, care este esența profesionismului protestatar, modalitatea de control si manipulare al unei mulțimi de orice fel. Suporterii noștri, de exemplu, civilizați si precis apolitici, s-au batut doar între ei: eternul derby al Epocii de Aur, Steaua-Dinamo, a avut doar o nesemnificativa etapă franțuzească …incat politistii de-acolo nu mai intelegeau nimic! Si asta chiar daca si Campionatul European este tot o afacere ce are toate premisele unei banale localizări.
Adevarata afacere pare a deveni doar cea a simbolurilor naționale… Dar o afacere a guvernelor, din aceeași serie cu Olimpiade, Mondialele și celelalte campionate internationale, care ne proiectează… neeuropean, în trecutul comunist.
Fotbalul, dincolo de acest CE, este si in Occident imaginea caracteristică a corupției, a echipelor suținute din bani publici (nu doar naționalele, dar și echipele de club sunt public sponzorizate, fără acordul cetățenilor! Chiar dacă unii mai și decontează …prime exorbitante pentru nimic. Este imaginea caracteristică a aranjamentelor „băeților destepti” (a se vedea și scandalurile cu meciuri trucate din Serie A, din Champions League, a se vedea si la noi foști și actuali patroni din spatele gratiilor etc etc).
Pana la urma vorba lui Nea Mitica: Întotdeauna a fost mai bine pentru politicieni să se asocieze succesului de a construi un nou stadion, adaugand noi prime cu zero-uri pentru cei „merituoși”…la fotbal. In loc să construiască, în țările lumii a treia, la inceput spitale sau școli, apoi stadioanele si să aplice pe bune legile europene, dincolo de interesele de grup.
Mai mult decât oricând, se vede acum promiscuitatea fotbalului: orice arbitru ar putea fi ajutat în spiritul fair-play-ului de mijloacele audio-video, dar consensul (organizatorilor) se împotrivește; există mai multe discuții despre diferite faze „controversate”, la aproape fiecare meci. Mai bune, mai apreciate sunt impresia, senzația, bunul plac sau cheful, în acest joc de la adevăratele porți ale Orientului. (V. Incognito)
Tata Puiu (sau, argotic, Father Chicken) impresionează în primul rând pentru că este „ca un tată”, expresie a unui vechi complex paternalist al unei populații care a crezut într-un Tătuc și crede în „tătuci”, in Sfinti, in general/i,si la televizor, in fătuci…
Ca sa incheiem, in nota de normalitate Iordaneasca, venim cu propunerea de a se deschide in biroul presedintelui Burleanu, a unei tarabe cu iconite si pentru alte echipe. Ca sa nu-i mai fie inlocuite tocmai iconitele facatoare de minuni ale generalului si vandute pe bani grei albanezilor! Si ei tot ortodocsi ca si noi, dar, trist pentru ei, care nu-l au pe Parintele Boca!!
O altă discuție „reformatoare” despre echipa de fotbal a fost cea a țigărilor; pentru ca la romani fumatul – ca si fumul de tamaie! – sunt însemne al celor aleși, așa cum au arătat și câteva imagini din vestiarul naționalei Ucrainei, dar si a Romaniei, mai mult asemănător unei terase de pe o plajă românească de la mamaia pana la vechea vama.
A facut de asemenea, o buna impresie galeria noastra de fotbal, care este esența profesionismului protestatar, modalitatea de control si manipulare al unei mulțimi de orice fel. Suporterii noștri, de exemplu, civilizați si precis apolitici, s-au batut doar între ei: eternul derby al Epocii de Aur, Steaua-Dinamo, a avut doar o nesemnificativa etapă franțuzească …incat politistii de-acolo nu mai intelegeau nimic! Si asta chiar daca si Campionatul European este tot o afacere ce are toate premisele unei banale localizări.
Adevarata afacere pare a deveni doar cea a simbolurilor naționale… Dar o afacere a guvernelor, din aceeași serie cu Olimpiade, Mondialele și celelalte campionate internationale, care ne proiectează… neeuropean, în trecutul comunist.
Fotbalul, dincolo de acest CE, este si in Occident imaginea caracteristică a corupției, a echipelor suținute din bani publici (nu doar naționalele, dar și echipele de club sunt public sponzorizate, fără acordul cetățenilor! Chiar dacă unii mai și decontează …prime exorbitante pentru nimic. Este imaginea caracteristică a aranjamentelor „băeților destepti” (a se vedea și scandalurile cu meciuri trucate din Serie A, din Champions League, a se vedea si la noi foști și actuali patroni din spatele gratiilor etc etc).
Pana la urma vorba lui Nea Mitica: Întotdeauna a fost mai bine pentru politicieni să se asocieze succesului de a construi un nou stadion, adaugand noi prime cu zero-uri pentru cei „merituoși”…la fotbal. In loc să construiască, în țările lumii a treia, la inceput spitale sau școli, apoi stadioanele si să aplice pe bune legile europene, dincolo de interesele de grup.
Mai mult decât oricând, se vede acum promiscuitatea fotbalului: orice arbitru ar putea fi ajutat în spiritul fair-play-ului de mijloacele audio-video, dar consensul (organizatorilor) se împotrivește; există mai multe discuții despre diferite faze „controversate”, la aproape fiecare meci. Mai bune, mai apreciate sunt impresia, senzația, bunul plac sau cheful, în acest joc de la adevăratele porți ale Orientului. (V. Incognito)
