Kids Tâmpa Brașov, U16, victorie cu Petrolul, în Liga Elitelor

Kids Tâmpa Brașov, U16, victorie cu Petrolul, în Liga Elitelor

0 79

ACS Kids Tâmpa Brașov a reușit să se impună, cu 3-2, în deplasare, pe terenul celor de la Petrolul 52 Ploiești în Liga Elitelor U16. Jucătorii pregătiți de Ovidiu Mihai au avut o repriză a doua foarte bună, întorcând scorul pe tabelă, după ce la pauză gazdele aveau 2-0. Mihăescu cu o „dublă” și Ungureanu au fost cei care au semnat golurile echipei îmbrăcate în alb și albastru.

O primă repriză dezamăgitoare din partea echipei noastre, unde nu am avut atitudine și am intrat la pauză cu un scor de 2-0 pentru adversari. Mă bucur că băieții au reacționat pozitiv după ședinta de la pauză și am reușit să întoarcem rezultatul în favoarea noastră. Un meci unde am demonstrat forța grupului nostru și unde jucătorii care au intrat de pe margine au adus acel plus de care era nevoie. Îi felicit pe băieți și sper să repete evoluția din repriza a doua și în jocurile următoare”, a declarat Ovidiu Mihai.

Mihai a început meciul contra „galben-negrilor” cu: Lazăr – Bordeanu, Petrea, Costin, Grideanu, Barnea, Giurgiu, Ungureanu, Tirpe, Bobaru, Hornet. Au mai intrat: Daraban, Mihăescu, Tronciu, Lengyel, Gafton.

Tot în Liga Elitelor, dar la U17, Kids Tâmpa Brașov a fost învinsă, greu, acasă, cu 2-1, de Ripensia Timișoara. Un joc în care gazdele au fost cu ratările și ghinionul, iar oaspeții au punctat la singurele faze la poarta brașovenilor. Pentru echipa antrenată de Liviu Negoiță a marcat Baican.

Din păcate, nu reușim să marcăm din ocaziile avute și primim gol la singurele acțiuni ale adversarilor. Încă nu reușim să învățăm nimic din greșeli. Degeaba avem talent, dacă nu venim cu concentrare, dorință, ambiție. Dar sunt lucruri pe care le putem învăța, asimila, corecta, iar după ce o să facem asta, o să vină și rezultatele pozitive”, a declarat Liviu Negoiță.

Negoiță a început jocul cu Ripensia cu: Drăghici – Horja, Bordea, Grideanu, Comăniciu, Șerban, Vlad, Bosoi, Croitoru, Baican, Goșman. Au mai jucat: Doboșeriu, Szasz, Ungureanu, Chițu.

În Liga de Tineret, Kids Tâmpa a avut un weekend nereușit, pierzând, cu 1-5, în fața celor de la Ripensia Timișoara. Cu un lot cu mulți jucători de la grupe mai mici de vârstă, Nicu Văduva a mizat pe acumularea de experiență, într-o competiție în care sunt cele mai bune echipe. Și chiar dacă diferența de pe tabelă este una de 4 goluri, în teren a fost mult mai mică, brașovenii arătând în multe momente că au talent și că pot crește de la meci la meci. Golul „urșilor” a fost marcat de Țolu.

Văduva a avut la dispoziție următorul lot: Roman – Ghioc, Stan, Vasile, Piu, Vasu, Leonard, Cantauz, Sima, Clinci, Țolu, Bejenaru, Fâșie.

Runda următoare aduce următoarele dispute pentru echipele Kids Tâmpa Brașov:

Liga Elitelor

ACS Kids Tâmpa Brașov U16 – Politehnica Iași

Universitatea Craiova – ACS Kids Tâmpa Brașov U17

Liga de Tineret

Universitatea Craiova – ACS Kids Tâmpa Brașov

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.