Isărescu, cu dărnicia de guvernator, ne promite că nu va „AJUTA” o...

Isărescu, cu dărnicia de guvernator, ne promite că nu va „AJUTA” o apreciere a leului!

0 154

„Dinamica importurilor a mai slăbit și sunt semnale ale unei ușoare ameliorări” zice guvernatorul Isărescu. Se vede, cel puțin în zona agricola mana lui Dumnezeu, dar și eforturile și preiceperea ministrului Daea.
„Ar trebui să fim ambițioși, dar cu măsură. Ajustările trebuie să vină pe partea fiscală, dar nici eu și nici membrii CA al BNR nu suntem visători. Suntem în ani electorali”, a mai spus joi Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu ocazia detalierii deciziei de menținere a politicii monetare (dobanda). Nu agreăm o apreciere a cursului, a mai spus Isărescu.

Ce le-a spus/promis românilor „guvernatorul Isărel”:

  • Tărăboiul acesta legat de deprecierea cursului, e mai rău decât o exagerare. E vorba de o apreciere a dolarului și o depreciere a euro în contextul unui război comercial și valutar. Ne preocupă, dar nu avem noi ce face ca să influențăm cursul euro față de dolar.
  • Noi am întărit politica monetară cu decizia monetară de azi. Câtă vreme celelalte bănci centrale au relaxat politica monetară, noi am întărit-o, a mai precizat Guvernatorul.
  • Stăm cu arma la picior. Acesta e mesajul pe care l-am dat și investitorilor străini. Încercăm să ținem lucrurile sub control.
  • Folosim toate armele din dotare, chiar dacă instrumentarul nostru e limitat.
  • Nu orice derapaj poate fi combătut de o politică monetară întărită. De la un moment încolo riscam să facem mai mult rău decât bine.
  • La noi, partea care a suferit declinuri este cea dependentă de economia germană. Ca să nu fim prăpăstioși, vă amintesc că și ministrul german de Finanțe a spus că și în cazul unei încetiniri economice, ei au resurse și spațiu fiscal pentru a trece peste asta.
  • Cheltuielile cu pensiile și salariile își lasă un spațiu fiscal foarte mic. Iar dezechilibrul dintre investiții și consum îl vedeți în stradă: vedeți mașini multe și drumuri puține, ca să spun așa…
  • Investiția privată ar trebui stimulată. După aceea va crește și investiția publică…

Dincolo de vorbe din partea guvernatorului Isărel nu avem prea multe așteptări, pentru ca el știe să mânuiască alte pârghii pentru „sprijinirea” economiei și a cetățeanului român: cursul de schimb, ROBOR, ROBIB, IRCC…

Vlad T.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.