Iresponsabilitatea ‒ brand al politicianului român
Editorialul din ziarul Cotidianul ‒ „Armata obligatorie, patriotismul, nu”, ‒ ne provoacă o justificată îngrijorare față de calitatea mizerabilă a raționamentelor politice ale înalților noștri demnitari.
De câte ori sunt solicitați să evalueze cât de real și de aproape, ori iminent, este pericolul războiului din proximitățile granițelor noastre, sau mai de departe, atât cetățeanul Președinte al României, cât și cetățeanul Prim-ministru al Guvernului României, iar după ei întreaga cireadă a vițeilor politici, o țin langa că simpla apartenență la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord ne oferă supremele garanții de securitate din partea NATO, fără să realizeze faptul că NATO înseamnă și România, că România nu a contractat servicii de mercenariat din partea Alianței Nord-Atlantice, că România are obligația, potrivit prevederilor art. 3 al Tratatului Nord-Atlantic, „[…] să-și mențină și să-și dezvolte capacitatea individuală și cea colectivă de rezistență în fața unui atac armat”.
Capacitatea individuală de rezistență față de o agresiune externă este condiție existențială până la parcurgerea minimului de birocrație obligatorie pentru ca fiecare stat membru al Tratatului Nord-Atlantic, în parte, să decidă conform mult invocatului Articol 5, cum va sprijini ‒ individual sau de comun acord cu celelalte state, orice acțiune pe care o consideră necesară (s.n.), inclusiv folosirea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității zonei nord-atlantice.
Sublinierea orice acțiune pe care o consideră necesară este esențială deoarece, potrivit redactării textului Articolului 5, necesitatea o apreciază fiecare stat în parte, nerezultând clar și explicit care vor fi măsurile de implementare a art. 3 și art. 5, exceptând faptul că un comitet al apărării va recomanda respectivele măsuri.
În altă ordine, orice astfel de atac armat și toate măsurile luate, ca rezultat al acestuia, va fi necesar să fie raportate imediat Consiliului de Securitate, urmând ca acestea să înceteze după ce Consiliul de Securitate va adopta, la rândul său, măsurile necesare pentru restabilirea și menținerea păcii și securității internaționale.
Nu este cazul de excese în materie de interpretare a textelor pe care se bazează președintele, prim-ministrul și gregara adunătură de politicieni când ne dau asigurări că „România niciodată nu a fost mai bine apărată”. Precedentul Crimeea, demonstrează că un potențial agresor, ca să ocupe România, nu are nevoie decât de jumătate din cele 72 de ore necesare pentru ca „vârful de lance” al Alianței ‒ Forța de Reacție Rapidă a NATO ‒ să se disloce în România. Unde ce va face? Va pregăti trecerea la operațiuni militare a două brigăzi multinaționale (8.000-10.000 combatanți și auxiliari). Și până la acel moment ce se va petrece?!
Problema noastră existențială este capacitatea individuală de rezistență, care presupune forțe terestre, aeriene, navale și de operațiuni speciale care să susțină apărarea și să respingă agresorul.
Unde se află România la capitolul capacităților militare?
Potrivit „Globalfirepower”, România se află pe locul 47 în lume (din 145 de state), având un index de 0,7735. În 2022, România s-a aflat pe locul 38, deci un regres de 9 locuri într-un an. Forțele terestre române au 43.000 de militari, forțele navale au 7.150 de militari (dotate cu trei fregate, șapte corvete și trei nave de patrulare. Cimitirele a ceea ce a fost cândva flota militară română sunt de-a dreptul impresionante…).
Forțele aeriene numără 10.700 militari (dotate cu 30 de avioane de vânătoare, din care 20 operaționale, 11 aeronave de transport și 61 de elicoptere din care 40 în stare de luptă). Este necesar să observăm disproporțiile dintre efectivele și dotările forțelor aeriene și navale, acestea din urmă fiind practic inexistente.
Ne situăm foarte bine, în schimb, la capitolul viselor, dorințelor, proiectelor și programelor de modernizare și înzestrare. Ca și la cel al nefinalizării unor ambițioase achiziții de armamente, concomitent cu un dezastruos dezechilibru dintre cheltuielile militare și valoarea adăugată capacității de apărare. La toate acestea, mai adăugăm un număr de cauze penale transnaționale circumscrise corupției cu scop de subminare a capacității de apărare, toate imobilizate din rațiuni politice rezonabil susceptibile de înaltă trădare.
Potrivit Constituției României, Art. 118, „Armata se subordonează exclusiv voinței poporului pentru garantarea suveranității, a independenței și a unității statului, a integrității teritoriale a țării și a democrației constituționale”, ceea ce înseamnă că nimeni altcineva, decât Armata Națională este garantul securității României.
În anul 2015, când a promulgat Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019 ‒ O Românie puternică în Europa și în lume, președintele Klaus Iohannis încă nu citise Constituția pe textul căreia a jurat, fiindcă altfel nu este explicabil conținutul paragrafului 24 al Strategiei, din care cităm: „Garantul principal al securităţii României este Alianţa Nord‐Atlantică […]” ‒ (s.n.).
Retrospectiv, Strategia de Securitate Naţională a României (Băsescu I) din 2006 a propus, cităm: „o nouă paradigmă de realizare a securităţii şi stabilităţii regionale, una care are la bază principiul conform căruia soluţiile la problemele regionale este necesar să vină preponderent din cadrul regiunii”.
Totodată, considerându-se îndestulătoare prevederile constituționale, nu s-au făcut referiri la vreun garant al securității României, precizându-se, însă, că „Securitatea naţională reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi a statului român şi un obiectiv fundamental al guvernării” […] și „România este conştientă că securitatea comunităţii euroatlantice este indivizibilă, iar relaţia transatlantică este fundamentul acesteia […]”.
Strategia din 2010 (Băsescu II) se referă pentru prima dată asupra garanțiilor de securitate din partea NATO, stipulându-se: „NATO reprezintă un garant al integrităţii teritoriale şi al suveranităţii României, al ordinii de drept. NATO a oferit României posibilitatea ca, pentru prima data în istoria sa modernă, să fie într-o strânsă relaţie de securitate, în acelaşi timp, cu aproape toate statele NATO şi UE. Pentru prima dată, cetăţenii României beneficiază de cele mai bune garanţii de securitate posibile”.
Este necesar să dezvoltați instituțiile suveranității!
Prevederile „strategico-euforice” cu privire la Alianța Nord-Atlantică principal garant al securității României au fost elegant amendate de partenerul strategic de peste Atlantic prin ciclurile de conferințe ale lui George Friedman, fondatorul Stratfor și, punctual, în interviul său pentru HotNews (16 noiembrie 2010) din care cităm:
„Ca să fii o națiune suverană este nevoie să ai controlul asupra suveranității, a viitorului tău național, a puterii militare și economice pe care o ai. Românii ‒ și nu numai ei ‒ și-au spus că, dacă sunt membri ai UE și NATO, aceste organizații vor avea grijă de ei și ei vor fi liberi să se ocupe de alte aspecte.
Și cred că asta e problema: pentru că eu nu cred că UE are grijă de voi, în mod cert nu cred că NATO o face, că v-ar proteja dacă s-ar petrece ceva. Trăiți într-o parte foarte periculoasă a lumii în care oricând se poate petrece ceva.
Și este necesar să vă dezvoltați instituțiile suveranității, dar asta se face greu, este scump și nu e tocmai confortabil. În aceasta fază se află România.
Reporter: Românii au crezut că NATO și UE îi vor proteja. NATO, prin invocarea articolului 5, iar pentru a adera la UE, am adoptat standardele și politicile europene și am renunțat la bucăți din suveranitatea noastră pentru a fi parte a acestui club. Și acum dvs. spuneți că România este necesar să își construiască și revendice suveranitatea.
George Friedman: Acum 20 de ani, NATO era o puternică alianță militară. Însă europenii sunt dezarmați. Articolul 5 este interesant, dar se pune întrebarea cine ar interveni?
Sunt doar trei puteri militare care ar putea interveni: americanii, britanicii și turcii. Dar nucleul NATO și nucleul UE sunt diferite, al UE este format din Franța și Germania, iar în NATO nu ele sunt nucleul.
Franța și Germania nu sunt capabile să vă vină în ajutor. Deci este o asimetrie între politica voastră de apărare și politica economică. Este foarte clar că în apărarea voastră, dacă Rusia și-ar schimba poziția sau s-ar petrece ceva în Moldova, germanii nu ar putea veni în ajutor, nici francezii și nici nu se pune problema dacă ar vrea sau nu.”
Președintele Klaus Iohannis a receptat cu proverbiala sa grabă înceată mesajul transmis de George Friedman acum 10 ani și, pe cale de consecință, în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024 se prevede, cităm din paragraful 102: „Principalul garant al securității României este reprezentat de capacitatea naţională de apărare […]. Articolul 3 al Tratatului de la Washington subliniază obligaţia fiecărui stat de a-şi dezvolta şi menţine capabilităţi suficiente pentru a rezista în faţa unui atac armat.[…]”.
O recunoaștere târzie, cetățene președinte, a unui adevăr stipulat în Constituția României, care, în 1991, a fost redactată în deplină cunoștință de prevederile Tratatului Nord-Atlantic. Recunoscând tardivul merit al Administrației Prezidențiale de a se conforma Constituției, nu ne putem reprima curiozitatea de a ști și înțelege dacă, cităm din pag. 17: „reducerea fenomenului de brain drain, concomitent cu implementarea unor programe de atragere de talent internaţional (brain-gain)”, fenomen vizat printre obiectivele de securitate națională, este valabil și în ceea ce privește eradicarea prostocrației care conduce România.
Notă:
George Friedman este fondator și conducător al Agenției private pentru informații și servicii analitice de securitate ‒ „Stratfor” în a cărei conducere se află foști înalți ofițeri ai agențiilor oficiale se securitate ale SUA.
Înainte de a fonda „Stratfor”, Friedman a fost directorul Centrului de Studii Geopolitice.
A fost 20 de ani profesor de ştiinţe politice şi consultant pe probleme de securitate şi apărare pentru agenţii guvernamentale și înalţi ofiţeri din Pentagon.
Autor: General Br. (r) Aurel I. Rogojan
