Inteția USR privind desfiinţarea Secţiei Speciale blocată la Senat

Inteția USR privind desfiinţarea Secţiei Speciale blocată la Senat

0 211

Comisia Juridică din Senat a respins propunerea legislativă a USR de desființare a Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, se arată într-un comunicat al formațiunii.
Senatorii PNL şi ALDE au lipsit de la lucrările Comisiei. Senatorii UDMR s-au abţinut, iar cei de la PSD au votat “împotrivă”. Comisia este condusă de Șerban Nicolae.
„Propunerea legislativă a trecut tacit de Camera Deputaților și a intrat în dezbatere la Senat. Secția specială a fost înființată la inițiativa lui Liviu Dragnea cu scopul de a intimida și elimina magistrații și procurorii incomozi și de a bloca dosare importante în care sunt cercetați actuali și foști lideri PSD”, se arată în comunicatul USR.

Argumentele aduse in dezbatere confirmă inclusiv comandă externă pentru desfiintarea acestei Secții (SIIJ).
Senatorul USR George Dircă a argumentat în cadrul Comisiei Juridice că desființarea Secției Speciale este recomandată și solicitată atât de către organizațiile europene de specialitate cât și de către instanțele și parchetele din țară însumând peste 1.200 de magistrati.

Comisia de la Veneția a confirmat ceea ce noi de la USR am propus printr-un proiect de lege și anume- desființarea Secției Speciale pentru investigarea magistraților – care nu este decât un instrument politic folosit de către PSD în scopuri inadmisibile pentru un stat de drept. Secția a devenit, practic, un obstacol în lupta împotriva corupţiei întrucât nu există o jurisdicție definită clar iar conducerea Secției nu este una independentă de zona politică devenind vulnerabilă în fața șantajului și a compromisului”, a declarat senatorul USR George Dircă. Minciuna USR-istului este infirmată de realitate. Este pentru prima dată în istorie cănd un președinte al Camerei Deputaților (președinte de partid, PSD) este condamnat și trimis la pușcărie.

GRECO, grupul de experți care urmăresc dacă statele membre respectă standardele anticorupție, a prezentat un raport în luna iulie 2019, în care s-a recomandat vehement desființarea Secției Speciale pe care o consideră drept “o anomalie și trebuie desființată”.
„Magistrații, prin mai multe asociații profesionale, consideră că secția este o măsură de intimidare la adresa lor, care poate funcționa la indicații politice.

Secția Specială funcționează conform legii, iar selecția procurorilor se realizează de CSM. Este singura structură de anchetă în care numirile nu sunt sub influnță politică. Totuși, de ce atâta presiune pentru desființare? Simplu, pentru că SIIJ este singura instituție care poate ancheta faptele, abuzurile, infracțiunile și excesele procurorilor. Să nu uităm că aceștia, pentru un control efectiv asupra actului de justiției au făcut cateva mii de dosare judecătorilor.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.