Interviu cu Mircea Negulescu. M-au convins: sunt prosti!
Credeam că sunt în primul rând ticăloşi. NU! Sunt, în primul rând, proşti!
O operaţiune marca „new intelligence” de Romania.
100% ratată!
Securism de la cap la coadă, dar de o prostie cu adevărat copleşitoare. Şi îngrijorătoare, dacă ne gândim că aceiaşi oameni care au comis asta ar trebui să apere şi ţara, la o adică, şi că ar face-o, probabil, la fel de „bine”. Doamne fereşte!
Noroc că suntem neimportanţi. Ne mai jumulesc unii, alţii, când se-mpiedică de noi, dar, în principiu, nu reprezentăm o ţintă.
Altfel…
Este vorba de interviul lui Negulescu – Portocală. O lucrătură atât de prost ticluită şi însăilată încât, privind-o chiar şi ca pe o şuşanea de periferie, ai impresia că asişti la o parodie fără pic de umor, după un film propagandistic de prin anii 50 realizat la Sahia Film.
Nu că mi-aş fi făcut mari iluzii după ce-am văzut cărei televiziuni i-a fost încredinţat Negulescu pentru „dezvăluirile sale senzaţionale”. Realitatea Plus, o unitate militară deghizată în instituţie de presă, cu o audienţă confidenţială, dar tocmai bună pentru astfel de operaţiuni. Ca să se ştie din capul locului şi cine sunt organizatorii „evenimentului” şi în ce scop va fi el folosit.
„Inteligenţii” ţări – frăția BINOMULUI sri&just amatorism în abordării cu un diletantism al păpuşarilor fără precedent !
Ce m-a surprins, totuşi, deşi cunoşteam marfa şi negustorul, a fost amatorismul abordării. Diletantismul păpuşarilor. Nivelul execrabil la care au ajuns să lucreze „inteligenţii” ţării.
Misiunea întregii şuşe a fost compromiterea lui Ponta. Campanie electorală dar şi diversiune.
OK! Însă atât de prost regizat totul… Ar merita pe deplin o „zmeură de aur”.
Lăsând la o parte faptul că miza, Ponta, e derizorie în jocul politic actual, rămâi mut văzând cum s-au gândit s-o joace. Pe mâna lui Negulescu, adică a compromisului – compromişilor. Pe care nu-l mai crede nici dracu’ şi pe care-l detestă până şi ruinele haştagiste obişnuite să fluture cătuşe pe la intrările în tribunale.
Întâi au scos de la naftalină lustruitele „culoare ale justiţiei” şi pe alunecosul judecător haştagist Ionuţ Matei, mare expert în datul pe toboganul dreptăţii. Trebuia să fie siguri că-l vor face scăpat pe Negulescu din arestul preventiv. De ce era nevoie de asta? S-a văzut ieri! Pentru că se făcuse un târg! „Noi te eliberăm pe tine, tu îl dai în gât pe Ponta”. Deal! Dar nu puteau găsi un judecător mai puţin dat în stambă? Care să nu devoaleze din prima, prin antecedentele sale de frăţie cu binomul SRI – DNA, lucrătura, şi aşa vai de mama ei, cu Negulescu?
Mai departe, televiziunea aleasă pentru interviu. Casa lor de producţie. Credibilitate zero, audienţă zero. De ce? Ca să controleze deplin mânăreala. Să nu aibă surprize cu vreun reporter prea curios, şi să poată monta după bunul lor plac materialul brut care, la 14 ore de discuţii, sigur conţine şi adevăruri neconvenabile.
Apoi aşa zişii reporteri. Doi „inocenţi” în ale presei, probabil subofiţeri acoperiţi, uşor de ghidat prin căşti şi promptere. Instruiţi netemeinic, la repezeală, înarmaţi cu întrebări şi direcţii prestabilite, cei doi au parodiat involuntar ceea ce s-ar numi „jurnalismul cu soldă”. Două personaje de benzi desenate: Pic şi Poc. Unul imberb, angelic, pus să ţină mârţoaga pe arătură, celălalt smardoi, încruntat, glasul indignării proletare, şfichiuind gloaba cu biciul.
Şi ajungem la aşa zisul inteviu. Deliciul acestei scremeri în trei nu vi-l pot descrie. Trebuie să-l degustaţi nemijlocit.
Întrebări care se doreau ridicări la fileu dar care, în multe cazuri, necesitau lungi explicaţii, ca de clasele ajutătoare, pentru ca intervievatul să nu scape vreun porumbel.
Char şi aşa, multe răspunsuri au fost tăiate la montaj, cum vă avertizam, pentru că domnul Negulescu era într-o stare de incoerenţă şi agitaţie locomotorie care îl împingea să spună morman de postii.
Dacă un specialist în citirea limbajului corpului şi-ar pune mintea să analizeze şi să explice sensurile lăuntrice ale foielii continue, pe canapeaua pe care stătea, a ex-procurorului, sau ale modului în care respectivul îşi frângea maladiv mâinile şi gesticula sacadat în timp ce vorbea cu multe poticneli şi răzgândiri, sunt sigur că specialistului i-ar ieşi un studiu plin de pilde despre cum minciuna şi frica de consecinţele vinovăţiei lucrează subteran chiar şi în cei mai cameleonici şi cruzi oameni.
Ponta o țintă pe care s-a depus praful!
Despre „fondul interviului” un singur comentariu. Precizez că dialogul de mai jos este reprodus din memorie, dar mă străduiesc, pe cât posibil, să nu deformez adevăratul sens al spuselorde acolo.
Susţinea Mircea Negulescu, întru jubilaţia aproape cu chiuituri a celor doi reporteraşi cu trese care se şi vedeau cu o bonificaţie ţapănă pentru misiune îndeplinită, că ştie el cum Sebastian Ghiţă a plătit (ilegal, desigur) peste 2,5 milioane de dolari pentru campania la prezidenţiale a lui Victor Ponta.
- Şi aveţi probe pentru acuzaţia asta, nu? Sunt probe inatacabile depuse la dosar?
- Da, am probe! Am mers pe urmele banilor şi le-am găsit!
- Extraordinar! Dar acesta e caz penal, nu? Victor Ponta ar trebui să meargă la puşcărie pentru asta, nu?
- Desigur! Dacă cineva ia în considerare aceste probe. Pentru că, deocamdată, ele sunt ţinute la sertar. S-a depus praful pe ele. Probabil sunt interese…
Acum, stau şi eu şi mă întreb moromeţian: dacă Dosarul Ghiţă – Ponta – Blair a fost deschis de DNA Ploieşti (Negulescu) în septembrie 2016, pentru nişte fapte din 2012, la cine se referă Negulescu când afirmă că „ţine la sertar probele de 2 milioane de USD impotriva lui Ponta”? Şi de ce nu le-a folosit el, dacă le avea, înainte să fie exclus din magistratură în 2019?
Dacă ar fi să luăm în serios toată această încropeală de doi bani, aruncată pe piaţă pe post de petardă de nişte „inteligenţi” stupizi, ar trebui să credem fie că Laura Kovesi l-a protejat pe Victor Ponta până a fost dată afară, fie că procurorul DNA care se ocupă în prezent de dosarul respectiv este omul lui Ponta.
Chiar aşa? Nişte proşti ne iau de tâmpiţi?
Interviul la care mă refer, şi care ar fi trebuit, dacă era făcut pe bune, să incendieze toată presa din România, se dovedeşte a fi un mare fâs. Nimeni nu l-a preluat, nimeni nu a muşcat momeala.
Noroc cu acest articol, că mai vorbeşte cineva de el.
Pe mine, unul, cei din spatele lucrăturii m-au convins: Credeam că sunt în primul rând ticăloşi. M-am înşelat! Sunt, în primul rând, proşti!
