Interviu Cristian Parvulescu: preluarea guvernarii ACUM de PNL – eroare fatala sau...

Interviu Cristian Parvulescu: preluarea guvernarii ACUM de PNL – eroare fatala sau binecuvantare

0 554

Analistul politic Cristian Parvulescu a declarat intr-un interviu pentru stiripesurse.ro ca pentru un partid politic cu experienta orice moment este unul potrivit pentru preluarea guvernarii. Insa, privind spre alegerile din 2016, un avantaj strategic maximal pentru PNL ar fi preluarea guvernarii in toamna pentru a putea fi ei cei care organizeaza alegerile si care pot atrage in tabara lor lideri locali din teritoriu.
Cristian Parvulescu: Intotdeauna preluarea guvernarii se face intr-un moment potrivit. Un partid politic care are experienta si PNL este un partid cu experienta, poate sa foloseasca oportunitatea pentru a-si intari pozitia in teritoriu.
In Romania alegerile parlamentare spre deosebire de alegerile prezidentiale presupune o prezenta relativ redusa la vot si in aceste conditii rolul primarilor alesi joaca un rol crucial. In conditiile in care alegerile locale au loc in luna mai, iar alegerile parlamentare in luna noiembrie, desi am constatatin toate celelalte cazuri din 92 incoace ca exista o influenta directa a alegerii primarilor asupra rezultatului alegerilor parlamentare – prezenta la guvernare a PNL n-ar face decat sa intareasca fie si prin zestrea guvernamentala aceasta tendinta si sa creeze o oportunitate printr-un scor mai bun la alegerile parlamentare.
Presedintele Klaus Iohannis va avea un rol important in desemnarea viitorului guvern dupa alegerile parlamentare, plecand de la ipoteza ca nu va cadea guvernul PSD pana atunci. Dar nu va putea face abstractie nici de rezultatul alegerilor.

Palatul Victoria (Sediul Guvernului Romaniei)
Palatul Victoria (Sediul Guvernului Romaniei)

AD: Ar putea exista o perioada de erodare a PNL-ului pana la alegerile din toamana?
Cristian Parvulescu: Nu este sigur – PSD care a pierdut alegerile prezidentiale nu se afla intr-o situatie de erodare atat de accentuata. De ce s-ar eroda mai mult PNL-ul decat PSD-ul la guvernare. In logica asta PSD-ul n-ar avea niciun motiv sa ramana la guvernare si chiar ar trebui sa ofere guvernarea cu toata energia PNL-ului, dar nu o face.
In momentul in care o va face va pierde sprijinul unor primari, a celor care s-au ratacit in 2014 dinspre PNL-PDL spre PSD sau spre UNPR si in acel moment raportul de forte se poate schimba. PSD este foarte pragmatic, intelege ca ar putea sa treaca in opozitie in 2016, dar incearca sa joace toate avantajele pe care le presupune prezenta la guvernare la maxim.
PSD a mai fost la guvernare singur doar in 2004, a casigat alegerile locale si alegerile parlamentare dar le-a pierdut pe cele prezidentiale. Nu e cazul in momentul de fata.
Ei se asteapta sa aiba un rezultat bun de 40%, si daca trec in opozitie sa treaca cu primul rezultat posibil si sa faca o opozitie foarte dura PNL-ului. Mai mult decat atat, si-ar dori, si asta le-ar creste sansa sa ramana la guvernare, si-ar dori sa tina PNL la un scor cat mai jos, intre 30 si 35%, daca s-ar putea sa reduca numarul de partide politice care intra in Parlament si sa reduca de fapt capacitatea PNL-ului de a forma o majoritate. Deci sa ii reduca lui Klaus Iohannis marja de negociere.
Nu e momentul oportun acum sa preia Guvernarea pentru ca vara este pierduta. Ar fi un moment mult mai oportun in toamna. Ar fi mult mai productiv pentru PNL sa preia guvernarea inaintea alegerilor locale pentru ca si-ar putea intari mai mult pozitia politica. Ei nu au in momentul de fata decat ceva in jur de 30 – 35% dintre primari. PSD are binisor peste 40%, acesta este raportul de forte si este in favoarea PSD-ului.
Daca ne gandim si la ce a castigat UNPR-ul, care ar putea sa devina un arbitru foarte important al jocului politic de anul viitor, confirmat electoral de data asta, situatia ar putea evolua in favoarea PSD-ului si ei in orice caz asa gandesc si incearca sa foloseasca cresterea economica, conjuncturala sau nu, ca un argument in favoarea capacitatii lor si ataca PNL ca fiind o palida imagine a PDL-ului lui Traian Basescu.

A.D. Legile electorale ar contribui la o reducere a numarului de partide parlamentare?
Cristian Parvulescu: Si asa avem putine partide. Problema vietii politice romanesti consta tocmai in numarul relativ redus de partide care participa la jocul politic. Ati vazut cat de complicat e jocul politic in Marea Britanie unde au aparut actori politici noi – UKIP, Partidul National Scotian, in afara de actorii clasici – Conservatorii, Laburistii si Liber-Democrati.
La noi e de asteptat ca anul viitor numarul de partide politice sa scada chiar in parlament. Legea actuala permite doar infiintarea unor partide politice dar nu le asigura mijloace de functionare si in plus este restrictiva pana la neconstitutionalitate in ceea ce priveste radierea partidelor. In conditiile acestea nu cred ca pragul de 5% sau circumscriptia judeteana vor favoriza in vreun fel partidele mici, pentru ca pragul de 5% este foarte ridicat. VOT MMM

A.D. Exista insa si un prag alternativ – minim 20% in cel putin 4 judete.
Cristian Parvulescu: Pragul alternativ avea o logica cand exista votul in circumscriptii uninominale. El nu are nicio logica in momentul in care nu mai exista circumscriptii uninominale.
Este prevazut in noul proiect pentru ca UDMR-ul sa intre in Parlament. Exista un risc ca o parte din electoratul maghiar din Transilvania, care si asa se prezinta la vot intr-o proportie destul de mica, in ciuda stereotipurilor, sa treaca dupa alegerile locale in favoarea altor partide politice – in favoarea Partidului Populat din Transilvania a lui Tokes, de exemplu, si in acest fel sa nu se atinga pragul de 5%. Pragul alternativ functioneaza doar pentru lucruri de genul acesta. (…) Iar circumscriptia judeteana e atat de mica incat practic un numar foarte mic de partide poate sa obtina voturi relevate.
E greu de crezut ca alte formatiuni politice vor putea profita de pe urma lui.

A.D. Ar putea aparea partide regionale?
Cristian Parvulescu: Teoretic da, si locale. Legea nu interzice acest lucru, dar articolul de care va vorbeam (n.r. privind radierea partidelor) spune ca daca doua alegeri la rand partidele politice nu prezinta un numar de candidati in 18 judete, acestea se radiaza. Partidele regionale nu se pot reduce la 18 judete. Nicio regiune nu are atat de multe judete. Este un criteriu care afecteaza libertatea de asociere. Cetatenii au dreptul sa se asocieze intr0un partid local, chiar intr-un sector in Bucuresti. Nu trebuie sa creeze un partid national ca sa fie reprezentati la nivel local. Am putea ajunge in situatia aberanta ca partide care au castigat consilieri locali vor fi radiate. Partidele sunt obligate sa devina nationale pentru ca altfel se radiaza.
Eu ma astept ca la alegerile parlamentare sa avem o disproportie aproape ca la alegerile din 2000. Adica sa participe multe partide noi in alegeri dar care sa nu poata obtine scoruri importante, in schimb la nivel national sa atingem o disproportie semnificativa de 10, poate chair 20%.

A.D.Cum va arata viitorul parlament? Aproape de bipartidism?
Cristian Parvulescu: Cu doua partide importante si cu un numar foarte mic de partide.
Acum PNL plus PSD rezulta aproape 75% dintre parlamentari. Avem deja bipartidism. Acesta se defineste exact asa, in functie de reprezentare, nu de numrul de partide de pe piata politica.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.