Institutul „Elie Wiesel” „sare calul” – dictează ce avem voie să facem!

Institutul „Elie Wiesel” „sare calul” – dictează ce avem voie să facem!

4 543

Institutul „Elie Wiesel” cere Patriarhiei Române să descurajeze manifestările care își propun reabilitarea lui Mircea Vulcănescu

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a solicitat Patriarhiei Române „descurajarea manifestărilor din rândul Bisericii Ortodoxe Române care își propun reabilitarea acelor personalități care, deși au îmbrățișat ortodoxismul, au activat și s-au pus în slujba unor regimuri fasciste, antisemite și xenofobe”.
În fapt, Institutul „Elie Wiesel” se referă la Mircea Vulcănescu, (1904 – 1952), filozoful, economist, mare patriot, mort în temnița de la Aiud. În documentul trimis episcopiilor din țară, preoților le este recomandat ca atunci când se referă la Mircea Vulcănescu, „să nu promoveze un cult al personalității acestuia, ci, atunci când se face referire la persoana sa, să se scoată în relief valoarea operei sale filosofice și literare, în mod obiectiv și echilibrat”.
Reamintim că în vara anului 2017, Institutul „Elie Wiesel” a încercat schimbarea numelor unor obiective care purtau numele unor personalități interbelice, condamnate de către regimul comunist, între care și liceul „Mircea Vulcănescu” din București.
Atunci, inclusiv liceenii s-au opus schimbării denumirii unității lor de învățământ.
Tot „specialiștii” de la Institutul „Elie Wiesel”, finanțat din banii poporului român, au interzis o expoziție pe dedicată martirilor creștini. detalii aici: La interventia comunistului FLORIAN: Tablourile martirilor din închisorile comuniste, scoase dintr-o expoziţie!

În 2017, prin vocea purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, Biserica Ortodoxă Română îndemna la „cinstirea și cultivarea memoriei tuturor celor care s-au jertfit pentru apărarea valorilor creștine și naționale, între care se numără personalități autentice ale culturii și spiritualității românești precum Mircea Vulcănescu, Nicolae Steinhardt, membrii „Rugului Aprins”, precum Părintele Daniil Sandu Tudor, părintele Benedict Ghius, Alexandru Mironescu, Vasile Voiculescu și alții.
Mai multe despre marele patriot creștin, filozof economist… aici: Mircea Vulcănescu – prof. univ. dr. dr. filosof, sociolog, publicist, ministru (1) și
aici: La 3 martie s-a născut marele român Mircea Vulcănescu, filozoful-martir propus pentru canonizare

Sursa: r3media.ro

COMENTARII

  1. Foarte bine. Este firesc să ne dicteze ce și cum. Atâta timp cât ei primesc bani de la cei ce votează morți și penali, de ce nu i-ar călca în picioare. Cum să nu-ți bați joc de o nație a cărei hortodocși se târăsc ca viermii, în patru labe, în curțile prea multelor biserici existente. O NAȚIUNE ATÂT DE RETARDATĂ CARE DĂ BANI CELOR CE-ȘI BAT JOC DE EA: jidanii, maghiarii și țiganii! În loc să-i educăm prin muncă, „ARBEIT MACHT FREI”, noi le dăm bani ca să se pișe pe noi, să ne fure, să ne batjocorească….

    • Pulache, vad ca boala ta se agraveaza, esti tot mai cretin! Du-te la Vulcan de buna voie ca acolo e locul tau idiotule!

      • @Muiachis,
        Vierme handicapat, vezi că nu ai terminat de luat lumină de sub sutană popii. Ai priceput, cioară borâtă!?

  2. Vedeti, aici se vede foarte bine, lipsa demnitatii, a verticalitatii, a sentimentelor patriotice si crestine, precum si a solidaritatii intre noi romanii , pe care regimurile fanariote le-au cultivat in randul poporului, inca de acum 300 de ani! Ia sa fi facut un zid in calea tuturor acelora ce atenteaza la memoria lui Mircea Vulcănescu, spunand cu totii, ierahi si mireni, un „NU” raspicat la adresa enormitatilor si blasfemiilor aduse de reprezentantii acestui Institut Elie „Escroc” Wiesel(care culmea ironiei amare, mai este si platit din bani publici) , ce imagine de forta si solidaritate nationala am fi degajat! Asa , nu sunt altceva decat niste cetateni blazati, fricosi, fara simt patriotic, adica o masa amorfa aupra careia se pot face toate toate experimentele malefice posibile!

Dă-i un răspuns lui Gelulache Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.