La interventia comunistului FLORIAN: Tablourile martirilor din închisorile comuniste, scoase dintr-o...

La interventia comunistului FLORIAN:
Tablourile martirilor din închisorile comuniste, scoase dintr-o expoziţie!

1 497

Ultimele victime ale Legii 217/2015 sînt patru martiri ai închisorilor comuniste: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Valeriu Gafencu şi Costache Oprişan, ale căror portrete au fost scoase din expoziţia Silviei Radu la numai două zile de la vernisajul la care au participat Radu Boroianu, directorul ICR, şi actorul Dan Puric.Expoziţia „Grădina cu Îngeri” a fost găzduită de Universitatea Politehnică din Bucureşti, în spaţiul Facultăţii de Ingineria Sistemelor Tehnologice între 1-5 februarie a.c.
În ziua de 3 februarie, vizitatorii expoziţiei au constatat că de pe pereţi au dispărut 4 tablouri care-i reprezentau pa unii dintre cei mai cunoscuţi martiri ai închisorilor comuniste, care şi-au petrecut sau pierdut viaţa între zidurile celor mai de temut lagăre de exterminare a intelectualităţii româneşti:

Mircea Vulcănescu, economist, filolog, filosof, publicist, sociolog, teolog și profesor de etică, mort în închisoarea de la Aiud în 1952, după ce contactase o pneumonie în urma unui gest de martir, cînd s-a aşezat pe ciment pe post de saltea pentru a salva viaţa unui tînăr! Lucrarea sa fundamentală, „Dimensiunea românească a fiinţei”, este una dintre cele mai importante cărţi de filosofie din cultura noastră.

Radu Gyr, poet, dramaturg, eseist și gazetar român, condamnat la moarte pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, poem care era recitat în anii de după Revoluţie ca operă literară anticomunistă.

Valeriu Gafencu, mort în 1952 în închisoarea Târgu Ocna, numit de Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor”, după ce a renunţat la propriile medicamente pentru a salva viaţa pastorului Richard Wurmbrand, care se afla într-o stare gravă.închisoarea Jilava

Costache Oprişan, mort în 1958 în închisoarea Jilava. Este unul dintre puţinii români care au studiat nemijlocit filosofia cu Martin Heidegger. Toţi martorii susţin că a fost cel mai persecutat deţinut. Se aşteaptă chiar ca Biserica Ortodoxă să-l canonizeze, mai ales după ce s-a constatat că moaştele lui izvorăsc mir. Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, care a stat la căpătîiul său în clipa morţii, scria: „Noi tot timpul îl păzeam: ziua, noaptea, pentru că nu ştiam când va muri. Marcel îl păzea (îmi amintesc foarte bine scena aceasta) şi la un moment dat l-am auzit spunându-mi în şoaptă: «Ghiţă! Costache moare». M-am repezit la Costache Oprişan şi l-am văzut. Dacă aţi văzut vreodată o pasăre cum moare… Se lasă un fel de ceaţă pe ochii păsării şi ochii îşi pierd strălucirea. Aşa era Costache. Ochiul lui pierduse strălucirea vieţii… Aşa a rămas. Cu o floare mică, albastră, pe pieptul lui. Ca un sfânt. Cred că este cel mai impresionant lucru pe care l-am văzut în viaţa mea”.

Postul de televiziune „Trinitas” a realizat un material cu acest prilej, unde apar Radu Boroianu, directorul ICR, şi actorul Dan Puric, care au susţinut valoarea istorică şi artistică a expoziţiei: Silvia Radu, autoarea expoziţiei,a declarat: „O singură dată am mai fost cenzurată în întreaga mea viaţă artistică: pe vremea comuniştilor, de Tamara Dobrin, care mi-a eliminat lucrarea, dintr-o expoziţie de grup”. Despre scoaterea tablourilor din expoziţie, Silvia Radu a spus: „Cu cât vor fi mai atacaţi cu atât vor lumina mai mult pe cerul românesc”închisoarea de la Aiud

Operaţiunea aceasta de cenzură, pune din nou sub semnul întrebării Legea 217/2015,care s-a făcut la intervenţia comunistului vopsit Alexandru Florian, directorul abuzivului Institut „Elie Wiesel”,Individul este fiul ideologului stalinist Radu Florian. Macar în memoria tatălui său, ar trebui să fie mai rezervat atunci cînd face apologia justiţiei din anii ‘50 ! Faţă de acest gest incalificabil de cenzură, întrucît este vorba despre unii dintre cei mai mari martiri ai României, aşteptăm reacţia prim-ministrului Dacian Cioloş, căci Institutul „Elie Wiesel” este chiar în subordinea Secretariatului General al Guvernului, la fel ca şi Institutul Cultural Român (ICR)! Or, dacă Radu Boroianu, directorul ICR, a fost cel care a inaugurat expoziţia, este absurd ca altă instituţie guvernamentală s-o cenzureze în numele unor sentinţe date de Tribunalele Poporului din perioada stalinistă, care au avut ca urmare distrugerea intelectualităţii româneşti! Aşa cum a fost, cu bune şi rele, istoria României nu poate fi falsificată prin… condamnarea de-a surda a unor ideologii pentru a face apologia altora!
Mişcarea legionară a avut păcatele ei, dar nici Comunismul n-a fost mai puţin criminal!
Or, prin acţiunile celor de la Institutul „Elie Wiesel” nu se face altceva decît legendarea sentinţelor date de comuniştii care au instalat ciuma roşie în România! (I.Spanu, Cotidianul)

COMENTARII

  1. […] Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a solicitat Patriarhiei Române „descurajarea manifestărilor din rândul Bisericii Ortodoxe Române care își propun reabilitarea acelor personalități care, deși au îmbrățișat ortodoxismul, au activat și s-au pus în slujba unor regimuri fasciste, antisemite și xenofobe”.În fapt, Institutul „Elie Wiesel” se referă la Mircea Vulcănescu, (1904 – 1952), filozoful, economist, mare patriot, mort în temnița de la Aiud. În documentul trimis episcopiilor din țară, preoților le este recomandat ca atunci când se referă la Mircea Vulcănescu, „să nu promoveze un cult al personalității acestuia, ci, atunci când se face referire la persoana sa, să se scoată în relief valoarea operei sale filosofice și literare, în mod obiectiv și echilibrat”.Reamintim că în vara anului 2017, Institutul „Elie Wiesel” a încercat schimbarea numelor unor obiective care purtau numele unor personalități interbelice, condamnate de către regimul comunist, între care și liceul „Mircea Vulcănescu” din București.Atunci, inclusiv liceenii s-au opus schimbării denumirii unității lor de învățământ. Tot „specialiștii” de la Institutul „Elie Wiesel”, finanțat din banii poporului român, au interzis o expoziție pe dedicată martirilor creștini. detalii aici: La interventia comunistului FLORIAN: Tablourile martirilor din închisorile comuniste, scoase dintr-… […]

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.