Începe Eurobasket 2017, cel mai mare eveniment sportiv găzduit de ţara noastră...

Începe Eurobasket 2017, cel mai mare eveniment sportiv găzduit de ţara noastră în ultimii ani!

0 269

Sala Polivalentă din Cluj găzduieşte meciuri de la campionatul european de baschet (Eurobasket2017), în perioada 1-7 septembrie. Naţionala României va înfrunta celelalte cinci participante din grupa găzduită de Cluj, adică Spania, Croaţia, Muntenegru, Cehia şi Ungaria. În celelalte trei grupe ale CE2017, găzduite de Helsinki, Tel Aviv şi Istanbul vor juca Polonia, Grecia, Franţa, Finlanda, Islanda, Slovenia (grupa A), Ucraina, Israel, Lituania, Georgia, Italia, Germania (B) şi Marea Britanie, Rusia, Serbia, Letonia, Turcia şi Belgia (D). Primele patru clasate în fiecare din cele patru grupe se vor califica în optimile de finală, în care se va lupta pentru sferturi, apoi semifinale, urmate de finalele pentru medalii.
Programul complet al partidelor din grupa C este urmatorul:
1 septembrie: România – Cehia (ora 20.30), Ungaria – Croaţia (15.00), Spania – Muntenegru (17.45)
2 septembrie: Croaţia – România (20.30), Muntenegru – Ungaria (15.00), Cehia – Spania (17.45)
4 septembrie: Muntenegru – Croaţia (17.45), Spania – România (20.30), Ungaria – Cehia (15.00)
5 septembrie: Croaţia – Spania (17.45), Cehia – Muntenegru (15.00), România – Ungaria (20.30)
7 septembrie: Cehia – Croaţia (15.00), Ungaria – Spania (17.45), Muntenegru – România (20.30)
Lotul de 12 jucători al României, pentru meciurile de la Eurobasket2017:
Vlad Moldoveanu (Demir Insaat Buyukcekmece Basket) – căpitan, Andrei Mandache (CSM Oradea, Alexandru Olah (U BT Cluj), Emanuel Cate (Club Basquet Prat), Rolland Torok (U BT Cluj), Cătălin Baciu (Steaua Bucureşti), Nandor Kuti (U BT Cluj), Bogdan Nicolescu (CSM Oradea), Titus Nicoară (BCM U Piteşti), Radu Paliciuc (CSU Sibiu), Cătălin Petrişor (Phoenix Galaţi) şi Octavian Popa Calota (BC Timişoara). Antrenori: Marcel Tenter şi Milorad Perovici.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.