Inca un confict stins in coalitie

Inca un confict stins in coalitie

0 80

Impozitul forfetar ramane. Asa au decis liderii coalitiei PDL-PSD in urma unei intalniri avute la palatul Victoria. In schimb, nu vor fi afectate salariile bugetare si pensiile minime, a declarat presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, potrivit NewsIn. Anastase a precizat ca liderii celor doua partide au decis introducerea impozitului forfetar in formula agreata în discutiile dintre Guvern si patronate.
Proiectul de Ordonanta de Urgenta privind rectificarea bugetara care prevede si introducerea impozitului forfetar va fi prezentat, sambata, in sedinta de Guvern. Ordonanta va fi sustinuta in Parlament, saptamana viitoare, de catre premierul Emil Boc.
Potrivit intelegerii in sedinta coalitei, ramane valabila grila stabilita de Ministerul Finantelor in vederea impozitarii IMM-urilor. Societatile urmeaza sa fie taxate in functie de cifra de afaceri. Impozitul se aplica in trepte. O firma cu cifra de afaceri de pana in 12.000 de euro va plati anual 500 de euro. Firmele care ruleaza intre 12.000 si 50.000 de euro, vor plãti 1.000 de euro. La o cifra de afaceri curpinsa între 50.000 si 100.000 de euro, impozitul va fi de 1.500 de euro. Firmele cu cifra de afaceri intre 100.000 si un milion de euro vor plati un impozit de 2.000 de euro. Pentru cifra de afaceri între 1 milion si 5 milioane de euro, impozitul va fi de 2.500 de euro. La o afacere cu cifre intre 5 milioane si 30 de milioane de euro, se vor achita 5.000 de euro, iar pentru firmele care ruleaza peste 30 de milioane de euro, impozitul este de 10.000 de euro.
In ceea ce priveste salariile, coalitia a stabilit ca acordul cu FMI nu va afecta salariile bugetarilor si ca vor fi mentinute atat pensia minima, cat si cresterile deja discutate ale pensiilor pentru anul 2009.
Sedinta coalitiei se anunta tensionata, dar pana la urma s-a ajuns la aceste intelegeri. Inainte de intalnire, liderul PSD, Mircea Geoana, s-a declarat impotriva concedierii angajatilor din invatamant, ca urmare a reducerii cu 811 milioane lei a bugetului alocat Ministerului Educatiei. Alta tema de discutie ar putea fi introducerea impozitului forfetar. Mircea Geoanã a declarat ca are „dubii cu privire la eficacitatea unui astfel de impozit”.
Tot joi, 9 aprilie, a existat o intalnire si intre reprezentantii Ministerului de Finante si cei ai unor organizatii patronale, pentru a rediscuta problema impozitului forfetar. La finalul intalnirii, Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National pentru IMM a declarat pentru HotNews.ro ca directorii din cadrul Ministerului de Finante au fost de acord sa includa in forma finala a actului normativ doua propuneri importante: eliminarea impozitului de 500 de euro pentru firme cu cifra de afaceri de pana la 12.000 de euro si luarea in considerare, la aplicarea impozitelor, a comportamentului fiscal al unei companii, in ultimii ani.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.