In floraria PNL, Crin se da la buchet cu oligarhii

In floraria PNL, Crin se da la buchet cu oligarhii

0 286

Nici n-a apucat bine sa cuvanteze de la tribuna Congresului PNL care tocmai l-a ales presedinte, ca noul lider liberal a fost comparat cu Barak Obama. De altfel, asta pare sa fie soarta tuturor celor ce vor ajunge in posturi vizibile venind, daca nu chiar din mase, cel putin din zone neluminate de flash-urile paparazzilor avizi de scandal politic sau atrasi de mirosul dosarelor la DNA.
Pe langa politicienii de toate culorile care ocupa rampa, Crin este o floare crescuta in sera, departe de codoselile in care s-au complacut colegii sai intr-ale politichiei. De-asta si pare artificial cand vorbeste, fara glumite porcoase sau expresiile de santan pe care le schimba de regula politicienii mioritici cand fac conversatie. Intaiul dintre ei este insusi seful statului, a carui mimica te lasa sa intuiesti fara gres mitocania unei ziceri pe care domnul presedinte renunta in ultima clipa s-o pronunte, doar pentru ca, intre timp, si-a tocit coatele pe bancile scolii de staif politic.
Pe Crin, insa, nu-l poti atinge nici cu floarea unui repros de marlanie. Pentru ca omul chiar nu e un marlan, desi a crescut gingas pe solul ingrasat de dejectiile lumii politice. Atat de sarac si cinstit se inalta lujerul fapturii sale ca i-a placut teribil pana si domnului Iliescu, cel care declara unui cotidian central ca si l-ar fi dorit pe Crin la PSD.
Dar Crin Antonescu are alte teluri decat sa se prinda in buchetul social-democrat de tuberoze. Desi, in PNL sta tot pe roze. Mai precis, pe un pat de roze, mobilier localizat precis in galeria Elvila a fostului sau coleg liberal Viorel Catarama, pe care Crin Antonescu a tinut sa-l salute de cum s-a cocotat victorios la tribuna Congresului PNL. Gestul sau de stergere a prafului de pe mobila liberala trebuie ca i-a surprins pe multi dintre penelistii care uitasera cu desavarsire ca Viorel Catarama era candva cel mai vizibil si vocal produs al liberalismului salbatic romanesc de dupa Revolutie. Ulterior, s-a mai tras la fata – si la rindea – inainte de a ajunge in containerul cu talas al amintirilor liberale.
Desi pare sa poarte marca Elvila, patul de roze pe care a fost purtat spre victorie Crin seamana, insa, izbitor cu o lectica. Una aurita, din garajul patricianului sau sef si mentor Dinu Patriciu. Pe care l-a salutat, de asemenea, in discursul de instalare in varful PNL. Cel putin n-o sa-i poata reprosa nimeni lui Antonescu, de-acum inainte, ca are radacinile conectate subteran la rafinaria de bani a patronului suprem liberal.
A fost un gest cinstit, dar cam sarac (cu duhul politic). Carcotasii cred chiar ca a fost o avanpremiera a colectiei primavara-toamna a aristocratiei liberale: trabuc gros si Crin la butoniera.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.