Ilie Nastase avea dreptate: mamă albă, tatăl negru, copii …cafea cu lapte !

Căsătoriile mixte-etnic au fost dintotdeauna considerate un important indicator al integrării imigranţilor, ca şi un potenţial factor de schimbări socio-culturale. Acest tip de uniuni conjugale era estimat în Europa, la nivelul anului 2010, la circa 13% din totalul căsătoriilor, variind între un cuplu mixt din cinci în Elveţia şi puţin peste zero în România.
Există mai mulţi factori care pot duce la evoluţia (sau dimpotrivă, involuţia) căsătoriilor mixte, etnic. Ei sunt de regulă economici, cu toate efectele – prosperitate într-o parte sau alta a continentului, existenţa unei comunităţi puternice ori slabe de conaţionali într-o anumită ţară, interesul de a obţine rezidenţă în occident etc. Un aspect este, însă, cert: căsătoriile de acest fel au devenit tot mai lejere şi mai acceptate pe măsura trecerii timpului. Cel puţin la nivelul legislaţiilor din ţările europene…

Datele oficiale din Franţa arată că 34% din femei se află în căsătorii mixte. La această situaţie s-a ajuns deopotrivă în timpul celor două războaie mondiale (când bărbaţii francezi, plecaţi la război, au lăsat locul soldaţilor nord-africani dislocaţi în Franţa) şi ulterior, datorită migraţiei (în special spaniolii şi italienii s-au căsătorit în Hexagon). S-a observat că, din cele aproximativ 15 procente de căsătorii mixte, majoritatea sunt între femei franceze şi cetăţeni nord-africani, care sunt preferaţi altor europeni într-o proporţie semnificativă. Şi Germania este un „paradis” al căsătoriilor mixte… Femeile germane se căsătoresc frecvent cu cetăţeni turci,socotiti mai…sexosi , urmaţi de europeni şi americani. Pe de altă parte, bărbaţii germani preferă  romantic , femei blonde din Polonia şi Rusia pentru a-şi întemeia familii mixte..traditonale,care sa „faca”copii blonzi…

În Spania, obiceiul „cuplurilor internaţionale” vine încă din Evul Mediu timpuriu – în secolul al VIII-lea, cununiile între musulmani şi femeile de origine germanică, iberică sau romană care locuiau în „Iberia” erau un lucru obişnuit. Astăzi, spaniolii aflaţi în căsătorii mixte au soţi şi soţii care provin preponderent din statele latino-americane, cu menţiunea că se înregistrează relativ puţine uniuni între iberici şi alţi vest-europeni.

La rândul său, Belgia, un mozaic de naţionalităţi, prezintă o rată a căsătoriilor mixte peste media UE, observându-se şi aici o preferinţă a belgienilor care încheie astfel de căsătorii pentru partenerii din ţările Africii de nord (Maroc, Algeria, Tunisia). Luxemburg se înscrie în aceleaşi coordonate ale diversităţii, cu singura deosebire că aici căsătoriile mixte sunt cu precădere între luxemburghezi şi alţi vest-europeni. Acest din urmă aspect este valabil şi pentru Danemarca – cetăţenii acestei ţări, atunci când se căsătoresc cu persoane de altă naţionalitate, aleg europeni (femeile ,prefera bărbaţi occidentali, iar danezii, partenere de cuplu est-europene). La fel stau lucrurile în Olanda şi Austria, state cu o rată a căsătoriilor mixte peste media UE, în care locuitorii se îndreaptă către parteneri din alte ţări europene, în special vecine (austriecii se căsătoresc cu femei din Balcanii de vest, olandezii cu persoane din Germania sau Belgia ş.a.m.d.).

În Europa sud-estică, datele se schimbă semnificativ faţă de vest: conservatorismul din această parte a continentului se reflectă şi în rata scăzută a căsătoriilor mixte. În Bulgaria, de pildă, deşi procentul căsătoriilor mixte a crescut în ultimii ani, rămâne sub medie, acestea înregistrându-se în majoritatea cazurilor între cetăţeni bulgari şi alţi europeni (mai ales din vest).
Cehii se căsătoresc cu conaţionalii lor în proporţie de peste 90%. Atunci când o fac cu cetăţeni străini, aceştia sunt de regulă tot europeni şi tot occidentali. În Ungaria, aceeaşi situaţie – marea majoritate a cetăţenilor acestei ţări se căsătoresc cu compatrioţi, dar, spre deosebire de cehi, atunci când maghiarii intră în căsătorii mixte, partenerii lor provin din state din vecinătatea geografică (Serbia, Croaţia, Slovacia).
La rândul ei, România se află în aceleaşi tipare: circa 95% dintre căsătorii se înregistrează între români, iar atunci când acestea sunt mixte, soţii şi soţiile provin în marea majoritate din alte state europene.

Există şi ţări care pot intra în categoria excepţiilor. Unele au o rată relativ mare a căsătoriilor mixte chiar dacă prezenţa cetăţenilor străini pe teritoriul lor este redusă (Finlanda, Suedia, Slovacia), partenerii de cuplu fiind de regulă alţi europeni. La fel de conservatoare ca statele est-europene, deşi este o veche democraţie occidentală, se prezintă Marea Britanie, în care, potrivit datelor oficiale, peste 99% dintre britanicele de rasă albă sunt căsătorite cu conaţionali albi. În rarele cazuri în care au loc, uniunile mixte au loc între englezi şi asiatici.
Şi Croaţia este de menţionat aici, prin faptul că, de pildă, în cazul căsătoriilor croatelor cu cetăţeni străini, naţionalitatea acestora din urmă nu a fost înregistrată, reiese dintr-un document al Comisiei Europene. Iar datele despre ţările baltice sunt interpretabile, întrucât există un număr de rezidenţi de origine rusă a căror cetăţenie nu este încă precis determinată (în orice caz, datele existente arătând acelaşi procent foarte mare de căsătorii între conaţionali, cele mixte restrângându-se la parteneri europeni şi din Federaţia Rusă).
Potrivit statisticilor ultimilor ani ale Consiliului Europei, în UE există aproximativ 122 de milioane de căsătorii, dintre care 16 milioane sunt considerate cupluri mixte. Nefiind neapărat în număr mare, ele arată totuşi, pe de o parte diversitatea Europei unite, iar pe de altă parte, o dată în plus, diferenţele mari de abordare a tradiţionalismului dintre estul şi vestul continentului.

Aflam din presa ca se întâmplă insa şi aşa:.
Cuplurile internaţionale care posedă bunuri mobile şi imobile sau conturi bancare în mai multe state se confruntă cu multiple probleme atunci când divorţează. Costurile rezultate din deschiderea de acţiuni judiciare paralele în diferite ţări europene sunt estimate la 1,1 miliarde de euro pe an.
O alta situatie: „În loc să se întoarcă acasă, studenţii străini îşi aranjează căsătorii fictive cu cetăţeni UE pentru a-şi prelungi şederea, oferind de multe ori mii de lire sterline celor care facilitează astfel de mariaje” („Daily Mail”) „Si mai ciudat, mulţi albanezi din Kosovo divorţează de comun acord cu nevestele lor şi pleacă în vestul Europei în căutarea unor soţii în stare să le asigure statutul de rezident. Odată ce obţin rezidenţă permanentă în Germania sau în alte state ale Uniunii Europene, divorţează de cea de-a doua soţie, se întorc la prima şi îşi aduc familiile în occident...” („BalkanInsight”).