Ignorantul ignorat, chiar ca ultimul… soldat!

Ignorantul ignorat, chiar ca ultimul… soldat!

0 501

In inima Europei, la o reuniune oficială a şefilor de stat şi de guvern, preşedintele României se plimba iarăşi ca o gâscă pierdută, nebăgat în seamă, cu o mutră atât de jalnică, atât de penibilă si  umilită , încât m-am întrebat dacă asta este din cauză că reprezintă România sau pentru că este Iohannis şi toată lumea ştie că nu are ce vorbi cu el.
În deplasarea pe holuri, sau la locul pentru fotografia oficială, toţi vorbeau cu câte cineva, toţi îşi dădeau mâna, se căutatu, se salutau, numai la dulapul nostru nu se uita nimeni. La un moment dat,  cel din dreapta lui se uită în stânga, vede „dulapul” şi se apleacă pentru a vedea cine e după el, pretextând că ar căuta pe cineva. Dar lui,  Dulapului Naţional, nu îi acordă nici o privire…
Este jenant, umilitor, cu atât mai mult cu cât nu este primul preşedinte român care este tratat aşa, şi predecesorul său vreme de 10 ani a fost tratat la fel. Cu toată bunăvoinţa , este evident că în ambele cazuri, colegii de “consiliu al UE” unde se duceau, preşedinţii noştri scumpi au evitat discuţiile cu cei doi  pentru că acolo era o întâlnirile a şefilor de stat şi de guvern care conteaza, iar ei nu erau aşa ceva, ei erau două slugi fără personalitate, fără alură, fără opinie personală, fără mândrie naţională.
Ei nu reprezentau România ei au reprezentat,  în toate întâlnirile oficiale, interesele celor care i-au urcat în scaun şi asta k iohanis_somno ştiau toţi preşedinţii de stat şi de guvern prezenţi. Mă tem că nu vom avea decât astfel de reprezentanţi la Consiliul Europei şi atunci să nu ne mai mire că suntem consideraţi Cenuşăreasa Europei.De aceea nu suntem bagati in seama si ignorati ca sarantocii Europei!Dimpotriva,tot  într-o ţară fost comunistă, dar cu o conducere naţională, realistă şi independentă, în Polonia adica, Europa de Est este anunţată că binomul Merkel-Hollande a decis să târască Europa într-o aventură aberantă, la care numai Hitler a mai visat: o Europă condusă de rasa pură franco -germană, cu o singură armată, un singur sistem juridic, un singur sistem de securitate, fără graniţe, fără indentitate, fără tradiţii, şi chiar fără drepturi!
Singurul drept al celor ce vor adera sau achiesa la această aventură multinationala ramane acela de a fi conduşi ca mieii  la tăiere…
Îmi e teamă că,  având la conducere un dulap fără cap, fără personalitate, fără simţ naţional, fără dragoste de ţară, România va fi prima care va îmbrăţişa ideea şi  va declara oficial că este gata să îşi bage capul în jug. Nici nu e de mirare, avem antecedente, să ne amintim că matelotul chior a fost primul şef de stat care credea cand a enunţat sintagma Statele Unite ale Europei !
Adică exact ceea ce se doreşte cu propunerea lansată de miniştrii de externe franco-germani grupului de  la Vişegrad. Documentul incriminat a fost dezvăluit polonezilor de chiar conducerea ţării, care a declarat că nu va fi  niciodată de acord cu aşa ceva.
Da,  polonezii au preşedinte, nu glugă de coceni..

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.