Iarna continua la Balea Lac si Paltinis

Iarna continua la Balea Lac si Paltinis

0 216

Desi calendaristic primavara si-a intrat in drepturi, pe inaltimile muntoase iarna continua nestingherita. Temperaturile se mentin scazute, zapada este proaspata, asa ca distractia de pe partiile special amenajate este in toi. La Balea Lac si la Paltinis este iarna in toata regula, iar schiorii nu trebuie inca sa isi puna betele in cui.
Cei care doresc sa mai prinsa cateva zile cu zapada numai buna pentru schi, snowboard sau saniuta pot sa se indrepte spre una dintre cele doua statiuni.
Ice Hotelul mai este si el disponibil, iar norocosii vor putea chiar gasi o camera libera. Depinde insa ce compozitori prefera fiecare, deoarece tema proiectului din 2009 este ICE HOTEL CLASSIC, astfel ca fiecare camera sau apartament poarta numele unui compozitor. Pentru o astfel de camera, doritorii trebuie sa scoata din buzunare 198 de lei.
Nici la Paltinis stratul de zapada nu ii va dezamagi pe pasionatii sporturilor de iarna. Pentru cei care au plecat nepregatiti de acasa, schiurile cu bete si clapari costa in jur de 25-30 de lei, iar un snowboard este ceva mai scump – cam 30-45 de lei.
Zona Balea este intens curtata de schiori si snowboard-eri in special pentru grosimea si persistenta stratului de zapada pana la 7-8 luni/an. Schiul se practica in zona pana in luna iulie, in prezent functionand trei instalatii de transport a schiorilor cuprinse intre 2.208 m si 1.700 m altitudine.
De la Balea Cascada la Balea Lac transportul se poate face cu telecabina pe o distanta de 3.800 m. Durata sezonului circa 180 zile, iar sarbatorile zapezii in fiecare an in jurul datei de 15 iunie.
Balea ramane paradisul sporturilor extreme. In ultimii doi ani, aici au avut loc doua evenimente, care au atras atentia publicului catre acest tip de activitati – Balea Freeride, Balea X-Ride. Pentru ca are o partie neamenajata, pe care se gasesc o serie de obstacole, Balea este locul ideal pentru concursurile de acest gen.
Din cauza traseelor periculoase, in Sibiu functioneaza cel mai puternic centru Salvamont din Romania.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.