Corona Braşov a cîştigat cu 34-30 (19-16), meciul disputat la Ploieşti, cu echipa din localitate, în cadrul Ligii Naţionale de handbal feminin! Echipa braşoveană a făcut un meci perfect, conducând chiar şi la zece goluri diferenţă. De subliniat este faptul că în meciul de la Ploieşti au ieşit în evidenţă jucătoare care au evoluat mai puţin până acum, aşa cum sunt Adriana Ţăcălie sau Marinela Neagu. Pentru Corona au marcat: Zamfir 13, Ţăcălie 6, Chiper 4, Pricopi 4, Dincă 4, Hotea 1, Raţiu 1, Neagu 1.

,,Nu am foarte multe de spus după felul în care am jucat acest meci. Ştiam că va fi greu şi ne-am pregătit ca atare. Le felicit pe fete şi tot ce pot spune este că le admir din tot sufletul. Am avut mult de tras în ultimele luni, cu atît de multe absenţe, dar iată că vin şi astfel de momente în care ne putem bucura. Sînt mîndru de ele pentru felul în care s-au mobilizat astăzi, în faţa unui adversar deloc uşor. E tot ce pot spune după un astfel de meci”, a declarat antrenorul Bogdan Burcea

Dorin Duşa

 

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.